BET
7933.48
-0.9%
BET-TR
10525.84
-0.9%
BET-FI
36549.94
-0.17%
BETPlus
1184.81
-0.83%
BET-NG
682.7
-0.15%
BET-XT
737.93
-0.77%
BET-XT-TR
997.64
-0.77%
BET-BK
1646.21
-0.49%
ROTX
16187.85
-0.92%

Colosseum Retail Park a ajuns la un grad de ocupare de 100%

Colosseum Retail Park, dezvoltat de compania Nova Imobiliare, a ajuns la un grad de ocupare de 100% prin semnarea unui contract pentru închirierea a 1.300 de metri pătrați către retailerul turc de îmbrăcăminte LC Waikiki. Tranzacția a fost negociată de compania de consultanță imobiliară JLL, care asigură serviciile de property management pentru proiect.

În afară de LC Waikiki, parcul de retail, administrat de JLL din anul 2011, a mai atras în ultimele luni încă doi retaileri importanți: Sport Vision (900 mp) și Pepco (450 mp). Toate cele trei magazine vor fi deschise în trimestrul al patrulea al acestui an.

Colosseum Retail Park a fost deschis în 2011 și are 38.500 metri pătrați de spații de retail. Situat în zona de Nord-Vest a Bucureștiului, centrul comercial este accesibil atât din zona centrală a orașului, cât și de pe Centura de Nord. Principalii chiriași ai Colosseum sunt Carrefour, Altex și Jysk, și de asemenea magazine precum Helpnet, Nedelya, Ideal Optic, 5asec, Animax, Inmedio, Arsis, Orange, Iqbox, FanGSM, Otto Broker, Corabia Piticilor și Pizza Bonita sunt prezente în parcul de retail. Totodată, retailerul de bricolaj Leroy Merlin deține o unitate în Colosseum Retail Park.

Cu peste 1.900 de locuri de parcare, o conexiune cu zona centrală a Bucureștiului prin linia de autobuz 112, precum și prin două linii de transport gratuite care leagă centrul de Piața Chibrit și Chitila, Colossseum rămâne popular nu doar pentru locuitorii din împrejurimi, ci din întreg Bucureștiul. În plus, în acest an, a fost finalizată stația de metrou de pe Bulevardul Bucurestii Noi, la 10 minute distanță de mers pe jos de Colosseum.

CITESTE SI:  Piata imobiliara va avea o crestere sustinuta si in 2017, cu procente cuprinse intre 5 - 7%

“Colosseum este o destinație de shopping și acest nou contract de închiriere cu LC Waikiki, care vizează deschiderea celui de-al 28-lea magazin din România, confirmă succesul proiectului. Numărul vizitatorilor și cifrele de afaceri raportate de retaileri au crescut în 2017 pentru al șaselea an consecutiv – Colosseum atrage 3,5 milioane de vizitatori pe an. Aceste cifre au încurajat chiriașii să deschidă noi magazine în Colosseum Retail Park, care oferă acum un mix de chiriași foarte atractiv de fashion, restaurante și servicii”, a declarat Mihai Dinu, Center Manager JLL.

LC Waikiki este un lanț de retail fondat în 1988 în Franță și care din 1997 a intrat sub umbrela companiei turce LC Waikiki Mağazacılık Hizmetleri Ticaret A.Ş. Retailerul operează 804 de magazine în 36 de țări.
În România, LC Waikiki operează în prezent 25 de magazine, în București și în alte orașe din țară, iar pentrru alte trei, inclusive cel din Colosseum, sunt semnate contracte de închiriere și urmează să fie deschise în perioada următoare.

JLL administrează active imobiliare de aproape 200.000 mp, precum Swan Office & Technology Park, Liberty Center și 9 proiecte industriale.