BET
16811.2
-0.57%
BET-TR
34881.21
-0.57%
BET-FI
60140.71
-0.56%
BETPlus
2484.87
-0.58%
BET-NG
1201.09
-0.59%
BET-XT
1432.99
-0.62%
BET-XT-TR
2939.88
-0.62%
BET-BK
3082.2
-0.87%
ROTX
36892.26
-0.57%


BCR si BERD acorda un credit de 75,8 mil EUR dezvoltatorului CTP Romania

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

BCR si BERD acorda un credit de 75,8 mil EUR dezvoltatorului CTP, specializat in spatii logistice si industriale banii fiind necesari pentru extinderea parcului logistic CTPark Bucharest West cu încă două noi depozite, care vor avea în total o suprafaţă de 70.000 mp. Investiţia totală în această fază a extinderii va fi de 108,9 milioane de euro.

Avand o suprafata inchiriabila de 600.000 de metri pătraţi, CTPark Bucharest West este proiectat să devină parcul logistic cu cea mai mare suprafaţă şi cu cel mai accelerat ritm de creştere atât din România, cât şi din regiune.

‘Suntem foarte mulţumiţi de acest acord, care ne va ajuta să facem încă un pas important în a transforma CTPark Bucharest West în cel mai important parc logistic din România, atât în termeni de suprafaţă totală, cât şi în ceea ce priveşte ritmul dezvoltării şi standardele de calitate.

Ne propunem să fim un parc strategic pentru economia României, prin sprijinul pe care îl oferim pentru investiţii logistice şi industriale semnificative, atât străine, cât şi româneşti. Acest împrumut reprezintă de asemenea prima cooperare dintre CTP şi BERD, alături de partenerul nostru financiar pe termen lung, BCR (la nivel local) şi Erste Bank (la nivel de grup). Suntem încrezători, însă, că acesta va fi doar începutul unei colaborări fructuoase între CTP şi BERD’, a declarat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.

CITESTE SI:  Purcari Wineries achiziționează Timbrus Purcari Estate

„Ne bucură dorinţa CTP de a obţine certificarea verde, care nu este încă un criteriu standard pe piaţa logistică românească. Închirierea de spaţii ‘verzi’ este de asemenea o noutate în sectorul logisticii din România, care va aduce beneficii atât colaborării cu chiriaşii, cât şi consolidării competitivităţii CTP pe piaţă”, a declarat Matteo Patrone, directorul BERD, manager regional pentru România şi Bulgaria.

„Credem în strategia CTP de a dezvolta parcuri logistice de înaltă tehnologie pentru companiile internaţionale şi naţionale, care fac investiţii-cheie în Europa Centrală şi România. În mod special, considerăm că putem sprijini avantajul competitiv al României în regiune prin finanţarea proiectelor strategice în infrastructura logistică. Suntem recunoscători CTP pentru că ne-a oferit oportunitatea de a fi partener financiar în acest proiect”, a declarat preşedintele BCR Sergiu Manea.

CTPark Bucharest West este poziţionat strategic la 23 de kilometri vest de centrul Capitalei şi are acces direct la autostrada A1. Suprafaţa totală a parcului logistic este de 100 de hectare, iar la finalizarea construcţiei celor două noi depozite suprafaţa totală închiriabilă va fi de 244.000 mp, dispuşi în opt depozite aşezate pe ambele părţi ale autostrăzii. Finalizarea construcţiei celor două noi depozite este estimată pentru anul în curs. AGERPRES

Foto credit: www.ctpark.eu