Cerere agregată: Din punct de vedere macroeconomic, cererea agregată reprezintă totalitatea cerințelor (solicitărilor) de bunuri si servicii produse într-o economie la un moment dat. Cererea agregată este formată din: cererea pentru consumul personal, achiziţiile guvernamentale, cererea pentru investiţii şi cererea externă formată din exportul net. Dinamica cererii agregate poate fi influențată prin intermediul instrumentelor de politică monetară pe care o banca centrala o promovează, in functie de etapele in care se afla ciclul economic, prin intermediul ratei dobanzii de politica monetara si a cursului de schimb. Totuși, deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu şi lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru creditele acordate clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un număr de alţi factori (aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică etc.), şi este hotărâtor pentru deciziile de investiţii, consum sau economisire. În general, dobânzile mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în defavoarea economisirii, în timp ce dobânzile mai ridicate stimulează economisirea, inhibând pe termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este influenţată cererea agregată din economie.

Balanţa de plăţi: Balanţa de plăţi reprezintă sinteza tranzacţiilor economice şi financiare ale unei țări cu restul lumii, pe o perioadă de timp determinată, referitoare la bunuri, servicii, venituri primare, transferuri fără contraprestaţie (donaţii, ajutoare şi altele asemenea), precum şi la creanţe şi obligaţii financiare. Principalele componente ale balanţei de plăţi sunt: contul curent, contul de capital şi contul financiar. Pe plan local, Banca Naţională a României are atribuţia legală de a elabora balanţa de plăţi. In structură, contul curent reflectă furnizarea sau achiziţionarea de resurse reale de către economia României către sau de la restul lumii, precum şi tranzacţii unilaterale, fără contraprestaţie economică. Tranzacţiile înregistrate pe credit exprimă partea din produsul intern al economiei raportoare furnizat altor economii (export de bunuri şi servicii), venituri din utilizarea factorilor de producţie în procesul de producţie desfăşurat în străinătate (venituri din muncă şi venituri din investiţii), precum şi primirea din străinătate a unor resurse reale sau financiare fără contraprestaţie economică. Tranzacţiile înregistrate pe debit reflectă achiziţia de bunuri şi servicii din străinătate (import), precum si veniturile cuvenite nerezidenţilor pentru utilizarea de factori de producţie aparţinând acestora. In acelasi timp, contul de capital acoperă achiziţionarea sau vânzarea de active nefinanciare neproduse şi transferurile de capital. Nu in ultimul rand, contul financiar înregistrează tranzacţii nete care implică active şi pasive financiare între rezidenţi şi nerezidenţi. Achiziţia netă de active financiare reprezintă diferenţa dintre achiziţia de active şi reducerea de active, iar acumularea netă de pasive se determină ca diferenţă între acumularea de pasive şi reducerea de pasive. (Sursa www.bnr.ro)

Rata șomajului: Rata șomajului este definită ca procentul de lucrători șomeri în totalul forței de muncă, lucrătorii fiind considerați șomeri dacă în prezent nu lucrează, în ciuda faptului că sunt capabili și dispuși să facă acest lucru. Forța de muncă totală este formată deopotrivă din toți angajații și șomerii dintr-o economie, rata șomajului oferind perspective atât asupra capacității neutilizate a economiei cât și a resurselor materiale sau financiare. Șomajul tinde să fie ciclic și scade atunci când economia se află in fază de expansiune, companiile contractând mai mulți lucrători pentru a răspunde cererii în creștere, iar pe măsură ce activitatea economică încetinește, somajul își reia trendul ascendent. In literatura de specialitate există diferite tipuri de șomaj: temporar, natural, structural sau sezonier. Somajul temporar poate fi ilustrat de cineva care își părăsește voluntar locul de muncă actual pentru a căuta un altul mai bun, perioada dintre cele doua locuri de munca fiind temporară. Șomajul structural însă, este considerat o nepotrivire între abilitățile lucrătorilor și cerințele locurilor de muncă intr-un anumit orizont de timp, în timp ce somajul natural si cel sezonier se referă lipsa de vointa a lucratorilor apti sa ocupe un loc de munca si sezonalitatea activitatii economice (agricultură sau turism).

Fond de obligațiuni: Un fond de obligatiuni este un fond de investitii care plasează banii contributorilor in principal in obligațiuni si alte instrumente financiare cu venit fix. Astfel, investițiile pot include in proportie de cel putin 80% obligațiuni guvernamentale, corporative, municipale sau convertibile, în plus față de alte titluri de creanță. Acestea au de obicei un grad redus de risc și oferă randamente mai bune decat fondurile monetare, dar mai slabe decat fondurile de actiuni sau cele diversificate. Pentru mulți investitori, un fond de obligațiuni este o modalitate mai eficientă de a investi în obligațiuni decât de a cumpăra obligațiuni individuale. Spre deosebire de acestea, fondurile de obligațiuni nu au o scadență pentru rambursarea principalului, prin urmare, valoarea accestuia poate fluctua din când în când. În plus, investitorii participă indirect la dobânda plătită de titlurile de obligațiuni deținute în fondul mutual. Un investitor care investește într-un fond de obligațiuni își pune banii într-un fond gestionat de un manager de portofoliu, care cumpără și vinde în funcție de condițiile pieței și rareori deține obligațiunile până la maturitate. In functie de strategia de investitii, un fond poate fi alcatuit din obligatiuni cu scadențe scurte (pana intr-un an, denumite certificate de trezorerie) sau cu scadente medii sau lungi (peste un an de zile, denumite obligatiuni).

Output Gap: Un decalaj de producție (engleză output Gap) este un indicator ce exprimă diferența dintre producția efectivă a unei economii și producția maximă potențială a acesteia exprimată ca procent din produsul intern brut (PIB). Deficitul de producție al unei țări poate fi pozitiv sau negativ. Un decalaj negativ indică faptul că producția economică reală se află sub capacitatea de producție totală a economiei, în timp ce un decalaj pozitiv indică o economie care depășește așteptările, deoarece producția efectivă este mai mare decât capacitatea maximă recunoscută a economiei. Decalajul de producție poate fi considerat atât o măsură a eficienței economice, cât și un indicator alternativ de evaluare a PIB-ului unei țări, deoarece este în esență o comparație între PIB-ul real (produsul) și PIB-ul potențial (randamentul maxim de eficiență). Un decalaj de producție, pozitiv sau negativ, este un indicator nefavorabil pentru o economie, cel puțin în ceea ce privește eficiența. Un decalaj pozitiv al producției indică o cerere ridicată pentru bunuri și servicii într-o economie, fiind considerat benefic, însă duce in timp la creșterea inflației, deoarece atât costurile forței de muncă, cât și prețurile mărfurilor cresc ca răspuns la cererea mărită.