BET
16920.15
0.54%
BET-TR
35107.29
0.54%
BET-FI
59980.93
-0.25%
BETPlus
2496.32
0.51%
BET-NG
1217.78
0.67%
BET-XT
1442.15
0.44%
BET-XT-TR
2958.69
0.44%
BET-BK
3093.78
0.18%
ROTX
37179.33
0.57%



România a atras 1,75 miliarde euro de pe piețele externe

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

România, prin Ministerul Finanțelor Publice, a atras în 4 octombrie a.c. 1,75 miliarde euro de pe piețele externe printr-o emisiune de euroobligațiuni în două serii, din care 1,15 miliarde euro cu maturitatea de 10 ani şi cu o dobândă 2,875% și 600 milioane euro cu maturitatea de 20 ani lung şi cu o dobândă de 4,125%.

Emisiunea s-a bucurat de un interes ridicat din partea investitorilor fiind suprasubscrisă de peste 1,6 ori.

Cele două serii au fost realizate la marje competitive, peste cotațiile de referință mid-swap. Pe parcursul zilei, MFP a redus gradual marja de risc de credit şi a stabilit randamentele finale. Astfel, pentru maturitatea de 10 ani s-a obținut un randament de 3,029%, iar pentru emisiunea de 20 ani s-a obținut un randament de 4,234%, în condițiile în care cotațiile din piața secundară a obligațiunilor de referință pentru aceste maturități au înregistrat o evoluție crescătoare, precizeaza un comunicat al Ministerului.

Emisiunea reflectă foarte clar percepția pozitivă a mediilor investiționale și a piețelor financiare referitor la perspectiva evoluției României pe termen mediu și lung. Cererea puternică, precum şi calitatea investitorilor, confirmă punctele forte ale României: fundamentele macroeconomice solide, coerența disciplinei fiscale și stabilitatea economico-financiară. Vreau să subliniez faptul că emisiunea nu are ca scop finanţarea unor nevoi curente, aşa cum se vehiculează în spaţiul public, ci de a consolida rezerva în valută a Trezoreriei Statului şi de a minimiza costurile împrumuturilor pe termen lung„, precizează dl Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Strategia de execuție a emisiunii a permis reducerea succesivă a costurilor pentru ambele serii, pe fondul unei suprasubscrieri semnificative și a calității investitorilor care au plasat ordinele. Astfel, în cazul maturităţii de 10 ani, marja de risc de credit peste rata de referinţă mid-swap a fost redusă de la 215 la 195 puncte de bază, în timp ce pentru maturitatea de 20 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 280 la 270 de puncte de bază, ceea ce corespunde unei prime de emisiune de aprox. 10 puncte de baza pentru ambele transe, un rezultat remarcabil având în vedere volatilitatea din cursul zilei şi incertitudinele politice din Italia.

CITESTE SI:  Comunicat BNR: „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat - o pretenție mai veche de un secol”

Tranzacția face parte din planul de finanțare externă aferent anului 2018. Prin această emisiune România continuă să asigure necesarul de finanțare de pe piețele externe şi consolidează rezerva financiară în valută la dispoziția Trezoreriei Statului.

Emisiunea a fost intermediată de BNP Paribas, Erste Group Bank AG, ING Bank NV și Société Générale și Unicredit.

Oferta totală a depăşit 2,8 miliarde euro provenind din 265 ordine de subscriere din partea investitorilor. Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și al tipurilor de investitori pentru ambele serii.

Pentru seria de 10 ani distribuția geografică a fost următoarea: UK (24%), Germania/Austria (20%), Centrul și Estul Europei (15%), România (11%), Sudul Europei (9%), Scandinavia (6), Franța (6%), Elveția (4%), Benelux (3%), SUA (1%) și alte zone (1%). În privința tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (62%), fiind urmați de bănci comerciale și bănci private (24%), fonduri de pensii și societăți de asigurare (11%) și alți investitori (3%).

Pentru seria de 20 ani distribuția geografică a fost următoarea: UK (33%), Germania/Austria (24%), Scandinavia (11%), Elveția (9%), Centrul și Estul Europei (7%), România (4%), Franța (3%), SUA (3%), Sudul Europei (3%), Benelux (2%) și alte zone (1%). În privința tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (67%), fiind urmați de bănci comerciale și bănci private (17%), fonduri de pensii și societăți de asigurare (10%), bănci centrale (2%) și alți investitori (4%).


 

[ajax_load_more]