BET
16830.02
0.29%
BET-TR
34920.28
0.29%
BET-FI
60128.46
-0.21%
BETPlus
2483.75
0.29%
BET-NG
1209.66
0.34%
BET-XT
1435.89
0.24%
BET-XT-TR
2945.85
0.24%
BET-BK
3088.26
0.35%
ROTX
36969.45
0.25%



Ce înseamnă Globalizarea 4.0

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

Globalizarea și tehnologia sunt strâns legate între ele. Migratia oamenilor, călătoriile și împartasirea ideilor sunt accelerate în ultimii ani de noi forme de transport și comunicare. Și dezvoltarea tehnologică este, la rândul său, sporită de diversitatea de idei care se dezvoltă la scară mondială.

În fiecare fază a globalizării, tehnologia a jucat un rol definitoriu în modelarea atât a oportunităților, cât și a riscurilor. Întrucât a patra revoluție industrială conduce o nouă fază a globalizării – „Globalizarea 4.0” – iata care sunt cele 5 lucruri pe care le putem învăța privind înapoi la trecut dar și înainte, de la impactul tehnologiei asupra vietii noastre.

1. Chiar dacă tehnologia se îmbunătățește, globalizarea nu este inevitabilă

Deși ar fi tentant să definim globalizarea ca fiind o parte a modernizarii care a progresat constant încă de la prima revoluție industrială, nu este chiar asa. Ultima inversare majoră a avut loc datorită primului război mondial și perioadei ulterioare de turbulențe economice. Într-adevăr, nivelul de integrare economică mondială a atins un maxim în 1914 și a trebuit să fie recuperată până în a doua jumătate a secolului XX.

2. Sistemele și standardele globale contează mai mult decât tehnologiile individuale

Costul scăzut al transporturilor și al comunicațiilor a facut viabilă schimbarea mai multor lucruri, la fel cum aburul a redus timpul și costul de a traversa Atlanticul într-un program fiabil în timpul secolului al XIX-lea. Dar este important de reținut că numai atunci când o tehnologie este integrata intr-un sistem functional, acesta poate schimba lumea.

Clasicul container de transport maritim, care a revoluționat comerțul global cu mărfuri incepand din anii 1950, este mult mai mult decât o cutie de oțel, este un set intreg de standarde care definesc dimensiunile, forța și punctele de ridicare ale containerelor care completează proiectarea macaralelor, navelor, camioane și trenurilor în întreaga lume. Prima macara de containere putea opera sarcini de 40 de ori mai mari decât productivitatea medie a unui sistem similar de incarcare/descarcare.

Datorită răspândirii standardelor globale care au fost formate la mijlocul anilor ’60, această productivitate a fost extinsă în întreaga lume. Și acest lucru a afectat direct ocuparea forței de muncă în sectoarele de transport maritim, deoarece activitatile manuale au fost automatizate prin inlocuirea acestora de macarale și containere. Comerțul si avuția mondială nu numai că au crescut mai rapid, dar s-au mutat intr-un nou fagas de dezvoltare, care a persistat de-a lungul deceniilor, pe masura ce companiile au reusit să aprovizioneze piețele din întreaga lume.

De remarcat totusi că aceste beneficii nu a venit fără costuri. Numărul de nave de pescuit înregistrate pe coasta de est a Statelor Unite a scăzut cu mai mult de două treimi între 1952 și 1972, in timp ce numărul de lucrători din porturile Marii Britanii a scăzut de la peste 70 000 la începutul anilor 1960 până la mai puțin de 10.000 la sfârșitul anilor 1980.

3. Satul Global este construit pe fundații digitale

Raspandirea internetului si costul relativ scazut al tehnologiilor digitale a insemnat pentru toti oamenii cresterea gradului de conectivitate. Micii comercianti din capitala Kenyei, Nairobi, isi pot vinde produsele pe intreaga coasta de est a Africii iar în China, comerciantii din zonele rurale pot acum să-si vândă mărfurile pe platforma de tranzacționare Taobao, detinuta de gigantul din e-commerce, Alibaba.

Noile tehnologii industriale – inclusiv imprimarea 3D, noile forme de automatizare și machine learning-ul – devin disponibile mai rapid decat ne putem da seama. Ca urmare, economia partajată se extinde rapid, crescand numarul persoanelor care pot folosi tehnologia pentru a crea plus-valoare.

Globalizarea reprezintă bineînțeles, nu doar comerțul cu bunuri si servicii. În 1967, în cartea sa „Galaxia Gutenberg„, Marshall McLuhan a inventat termenul „satul global”, prezentând o viziune remarcabilă asupra beneficiilor si riscurilor spatiului media global. Din punct de vedere cultural, cei conectați la internet poartă convorbiri comune în acest „sat global„, acest lucru ducand la o mai buna înțelegere culturală și empatie, dar in acelasi timp la cresterea polarizării de orice fel.

CITESTE SI:  STUDIU Accenture: Inteligența Artificială Generativă ar putea crește productivitatea angajaților din domeniul bancar

De la economie, cultura, educatie sau politica internă și internațională, povestile care domină in societățile noastre nu mai sunt formate dintr-un grup de surse considerate autoritare și de încredere – acum toată lumea are câte o voce. Dar spațiul extins de opinie, incluzand aici si cel de pe retelele de socializare, poate fi utilizat în mod deliberat pentru raspandirea stirilor false (fake news), discriminarea oamenilor pe criterii de gen, rasa sau religie, a ideologiilor sau instituțiilor.

4. Marele joc al globalizării

Cursa pentru avansul tehnologic înseamnă, de asemenea, cresterea influenței geopolitice, inclusiv capacitatea de a influența forma globalizării insăși.  Noile tehnologii au acordat întotdeauna putere militară și politică în diferite proporții, acelor țări și organizații care ar putea să le stăpânească.

Astăzi, țările investesc agresiv în tehnologii precum inteligența artificială și calculul cuantic. De fapt, exploatarea noilor tehnologii poate fi mult mai importantă decât inventarea lor.

În recenta sa carte AI Superpowers, Kai-Fu Lee argumenteaza persuasiv că, China este printre cele mai bine plasate state să câștige următoarea fază a cursei AI (artificial intelligence), bazată pe capacitatea sa de a pune în aplicare tehnici de învățare automată de ultimă oră și pe accesul la cantități masive de date într-un mediu de reglementare prietenos cu AI.

Într-adevăr, o companie din China, Yitu, a câștigat un test important in anul 2017, prin intermediul unei aplicatii de recunoaștere facială, care este un punct de referință mondial, organizat de Institutul Național de Standarde și Tehnologie. Mai mult de atât, companiile chinezești din domeniul AI au primit aproape jumatate (48%) din finanțarea globală Artificial Intelligence în 2017, față de 38% pentru firmele din SUA.

Sursa Weforum.org

A patra revoluție industrială este menită să transforme puterea economică, conducerea științifică și arhitectura lanțurilor valorice, precum și viitoarele forme de organizare politică.

5. Valorile pozitive, comune, ar trebui să conducă la globalizare

Regulile și instituțiile globale – la fel ca tehnologiile – sunt departe de a fi neutre. Acestea încorporează valorile noastre, ipotezele despre lume și dorințele despre cum credem că ar trebui să arate viitorul. Perioadele trecute ale globalizării au fost criticate pentru discrepantele care apareau intre diferite societati sau state, datorita accesului inegal la tehnologie, polarizarea veniturilor sau diferente intre standardele de viață ale cetatenilor.

Imprimanta este adesea citată ca un precedent istoric pentru revoluția tehnologică din societatea noastra. O piatră de hotar esențială în democratizarea informațiilor și cunoștințelor, a împuternicit indivizii și a schimbat structurile economice, sociale și politice.

Concluzie…

Alfabetizarea, educația, progresul științific și participarea politică au devenit atuurile tuturor, ceea ce va duce la schimbarea valorilor, a normelor și a așteptărilor asupra vieții.

Totodată, următoarea fază a globalizării trebuie sa fie centrată pe om și condusă de valori pozitive. În special, după cum se menționează în raportul Forumului Economic Mondial privind Viitorul Digital, ar trebui să urmărim sisteme și tehnologii care să fie incluzive, demne de încredere și durabile.

Mai presus de toate, atât Revoluția Industrială cât și Globalizarea 4.0 reprezintă oportunități pentru a repara ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori, pentru a identifica relatiile interculturale, lupta pentru binele comun si salvgardarea demnității umane pentru generațiile viitoare.

Surse: World Economic Forum, McKinsey


 

[ajax_load_more]