BET
16015.89
0.8%
BET-TR
33227.31
0.8%
BET-FI
58218.52
-0.11%
BETPlus
2377.27
0.76%
BET-NG
1149.48
0.54%
BET-XT
1370.36
0.67%
BET-XT-TR
2811.07
0.67%
BET-BK
3005.96
0.61%
ROTX
35753.19
1.03%



64% dintre managerii și antreprenorii din Iași și județele învecinate consideră că incertitudea este principalul obstacol în dezvoltarea afacerii

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Road Show-ul de conferințe „Business Evolution” oganizat de Doingbusiness.ro ajunge pe 27 septembrie 2023 la Iași. Evenimentul este dedicat top managementului companiilor, antreprenorilor și managerilor din departamentele de dezvoltare, IT, financiar, marketing sau vânzări.

Scopul principal al acestui eveniment este de a explora soluțiile și resursele necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a companiilor în contextul provocărilor actuale.

Printre subiectele abordate se vor regăsi soluții pentru finanțarea afacerilor, tehnologii și soluții digitale pentru sustenabilitate, cum menținem controlul modelului de afaceri într-un mediu în continuă schimbare, precum și soluții pentru a genera mai multe oportunități pentru a vinde mai mult, pe mai multe piețe.

Într-o lume aflată într-o continuă transformare, unde soluțiile bancare specializate, fondurile nerambursabile europene, guvernamentale sau cele din PNRR reprezintă o oportunitate unică pentru creșterea companiilor, evenimentul „Business Evolution” oferă o platformă de discuții importantă pentru a aborda teme esențiale pentru viitorul afacerilor.

Agenda conferinței include două sesiuni, din care prima abordează strategii pentru dezvoltare, iar cea de-a doua, workshop-uri practice și interactive, după cum urmează:

• 08:30 – 09:00 Înregistrarea participanților
• 09:00 – 11:00 Sesiune de strategie pentru dezvoltare

Care sunt oportunitățile, soluțiile și provocările afacerilor din regiune? – Paul Butnariu, Președinte Camera de Comerț și Industrie Iași
Soluții de finanțare pentru IMM-uri – Adrian Uleniuc, Director IMM Moldova, Raiffeisen Bank România

MOBIL PUR ȘI SIMPLU. Tehnologii și soluții digitale pentru sustenabiltatea afacerii – Mihai Gabriel Pripina, Manager Vânzari Indirecte Enterprise B2B, Telekom România Mobile

Despre o altfel de sustenabilitate sau despre cum menținem controlul modelului de afaceri într-un mediu în continuă schimbare – Dan Schipor, Partener BDO Romania, Head of Management Consulting

10:45 – 11:15 – Networking și pauză de cafea
11:15 – 13:00 HOW TO …? – Workshop care va include prezentări aplicate și sesiuni de demo, interactive

Finanțarea proiectelor prin fonduri europene – Adrian Uleniuc, Director IMM Moldova, Raiffeisen Bank Româniaâ

Ce fonduri nerambursabile europene, guvernamentale și din PNRR putem accesa pentru dezvoltare, digitalizare și sustenabilitate? – Alina Ungurianu, CEO, WISE MONEY

Care sunt resursele pe care le pot folosi pentru a vinde mai mult, pe mai multe piețe? Cum procedez pentru a genera noi oportunități? – Dumitru Ion, CEO, Doingbusiness.ro & Kompass România

Top 5 „greșeli” GDPR. Ce învățăm din ele? – Tudor Galoș, Senior Consultant, Tudor Galoș Consulting
6 tipuri de clienţi dificili şi cum îi abordam corect – Elena Badea, Marketing & Sales Expert, Managing Director Valoria

13:00 – 13:30 – Networking

CITESTE SI:  Shakespeare School dă startul înscrierilor la Essay Competition 2024 – ediția #16!

Evenimentul este susținut de Raiffeisen Bank România, Telekom Romania Mobile, BDO Romania, Valoria Business Solutions, Tudor Galoș Consulting, Kompass Romania, Wise Money, Camera de Comerț și Industrie Iași.

Radu Soviani, cunoscutul analist și jurnalist economic, va modera discuțiile despre soluțiile de finanțare, evoluție și transformarea digitală sustenabilă, creșterea și extinderea ariei vânzărilor, minimizarea riscurilor, leadership dar și aspecte specifice mediului de afaceri local și regional.

„Seria de conferințe Business Evolution are un format interactiv, ce combină subiecte strategice și operaționale. Specialiștii invitați ca vorbitori au o experiență semnificativă, foarte valoroasă și vin să ofere soluții validate, pe care managerii și antreprenorii participanți să le aplice cu succes în afacerile lor”, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro și Kompass România, organizatorul evenimentului.

”Vom realiza și de această dată Barometrul Business Evolution, pe baza răspunsurilor primite de la managerii participanți la conferință. În felul acesta vrem să contribuim la claritatea perspectivei de business a antreprenorilor”, a mai declarat liderul Doingbusiness.ro și Kompass România.

Din rezultatele preliminare ale acestui Barometru reiese că incertitudinea este, pentru 64% dintre managerii și antreprenorii din Iași și județele învecinate, principalul obstacol în dezvoltarea afacerii. Iată de ce 68% dintre managerii respondenți consideră asigurarea stabilității mediului de reglementare și fiscalizare ca fiind elementul principal pentru a îmbunătăți dezvoltarea antreprenoriatului în România.
Participarea la Business Evolution este o oportunitate pentru toți membrii din conducerea IMM-urilor, precum și pentru managerii departamentelor de dezvoltare, IT, vânzări, marketing care vor putea face schimb de idei pentru împărtăși cele mai bune practici și a asculta specialiștii și experții invitați ca vorbitori.

De asemenea, conferința le va oferi participanților oportunitatea de a relaționa cu alți lideri de business și de a obține informații despre cele mai recente tendințe și evoluții din diverse industrii.

Parteneri media ai evenimentului sunt: Agerpress, ABC Human Capital, București Business, BZI, Financial Market, Iași TV, Iași4U.ro, Jurnalul de Afaceri, Prahova Business, Reușita, SpatiulConstruit.ro, Spotmedia.ro, Viva FM.

Doingbusiness.ro susține organizațiile care au grijă de oameni, de comunitățile locale și care au dezvoltat proiecte cu impact. Astfel ne bucurăm ca, împreună cu partenerii și participanții la evenimente să promovăm și să susținem cauzele unor organizații care au nevoie de suport: Ajungem mari, UIPath Foundation, Hospice Casa Speranței.

La conferință se pot înscrie până la 3 participanți din cadrul unei firme. Participarea nu implică nicio taxă. Înregistrările se pot face online la: www.businessevolution.ro