BET
16971.24
0.14%
BET-TR
35213.26
0.14%
BET-FI
60049.67
-0.72%
BETPlus
2506.82
0.14%
BET-NG
1214.79
0.19%
BET-XT
1445.69
0.1%
BET-XT-TR
2965.92
0.1%
BET-BK
3120.46
0.07%
ROTX
37270.19
0.11%


Din cauza tensiunilor diplomatice, Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite intrerup tranzactiile bancare cu Qatar-ul

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Unele bănci din Arabia Saudită şi UAE nu mai fac afaceri cu instituţiile financiare din emiratul Qatar, din cauza tensiunilor diplomatice din Golf au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Creditorii întârzie tranzacţiile până când vor primi instrucţiuni de la băncile lor centrale privind modul în care vor fi gestionate relaţiile de afaceri cu Qatarul. De asemenea, băncile centrale din Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au cerut instituţiilor financiare să prezinte detaliat nivelul expunerii lor la băncile din emirat, termenul limită fiind joi, susţin sursele.

Analiştii apreciază că ruperea relaţiilor diplomatice dintre Qatar şi vecinii săi din Golf – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Bahrein – ar putea costa miliarde de dolari din cauza încetinirii comerţului şi a investiţiilor, precum şi a creşterii costurilor de împrumut pentru statele din regiune.

Vecinii Qatarului şi-au justificat măsurile prin faptul că Doha ”susţine terorismul”, inclusiv Al-Qaida, gruparea Stat Islamic şi Frăţia Musulmană, confrerie considerată ”teroristă” de către Egipt şi ţări din Golf.

Fondul Suveran de Investiţii al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde de dolari, ar putea ajuta totusi emiratul să evite o criză economică imediata.

Dar o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ dacă disputa se prelungeşte în următoarele luni, o perspectivă care luni a dus la scăderea pieţei bursiere din Qatar cu peste 7%. Marţi dimineaţă, Bursa de la Doha înregistra un avans de 2,7%.

CITESTE SI:  Acțiunile Meta Platforms (Facebook) scad cu până la 15% după publicarea rezultatelor financiare din primul trimestru

Marţi dimineaţă, acţiunile Islamic Bank Masraf Al Rayan au urcat cu 7,4%, în timp ce titlurile Vodafone Qatar înregistrau un avans de 3%.

Deoarece toate aceste ţări sunt puternic dependente de exporturile de ţiţei şi gaze, legăturile comerciale şi de investiţii dintre ele sunt destul de reduse, astfel încât efectele negative ale disputei ar putea fi limitate.

Cu toate acestea, Qatarul se va confrunta cu costuri mai ridicate în unele domenii. În 2015, importurile de alimente ale Qatarului s-au ridicat la 1,05 miliarde de dolari, din care 309 milioane de dolari au reprezentat importurile din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite. Majoritatea produselor, în special cele lactate, veneau pe la graniţa terestră cu Arabia Saudită, astfel încât Doha va trebui să facă alte aranjamente.

Pieţele bursiere din Dubai şi alte centre financiare din Golf au scăzut luni, dar nu atât de mult ca în Qatar, ceea ce demonstrează că investitorii din regiune sunt îngrijoraţi. AGERPRES

Foto credit: Pixabay