BET
17034.42
0.51%
BET-TR
35344.34
0.51%
BET-FI
60226.74
-0.42%
BETPlus
2515.55
0.49%
BET-NG
1215.69
0.26%
BET-XT
1450.12
0.41%
BET-XT-TR
2975.01
0.41%
BET-BK
3125.78
0.24%
ROTX
37416.29
0.51%


ESMA va restricționa comercializarea contractelor financiare pentru diferență (CFD-uri) si a opțiunilor binare

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) a convenit astazi asupra unor măsuri privind
oferirea de contracte financiare pentru diferență (CFD-uri) și de opțiuni binare către investitorii individuali din Uniunea Europeană (UE).

Astfel, ESMA, va interzice comercializarea, distribuția sau vânzarea opțiunilor binare către investitorii individuali precum si restricționarea comercializării, distribuției sau vânzării contractelor financiare pentru diferență. Această restricție se refera in principal la limitarea efectului de levier la deschiderea pozițiilor, protecția împotriva balanței negative pe bază de cont precum si împiedicarea folosirii de stimulente de un furnizor de CFD-uri.

Desi ESMA poate introduce numai măsuri de intervenție temporare, cu durata de trei luni, asupra pietelor monitorizate, in functie de evolutia ulterioara a acestora, Autoritatea poate analiza dacă trebuie extinse măsurile de intervenție pentru încă trei luni.

Masurile privind protecția consumatorilor în ceea ce privește CFD-urile și opțiunile binare oferite investitorilor individuali, vin pe fondul cresterii gradului de complexitate si a lipsei de transparență a acestor produse, a efectului de levier excesiv, a randamentului negativ structural așteptat precum și conflictul de interese existent între furnizori și clienții lor si disproporția dintre randamentul așteptat și riscul de pierdere impreuna cu problemele legate de comercializarea și distribuția lor.

Din analizele Autoritatilor Nationale Competente cu privire la tranzacționarea CFD-urilor în diferite jurisdicții din UE, reiese faptul că intre 74-89% din conturile individuale de regulă pierd bani din investițiile efectuate, cu o pierdere medie incepand de la 1600 EUR pana la 29 000 EUR per client.

Măsurile convenite și anunțate de ESMA astăzi garantează o protecție mai mare a investitorului din UE, asigurând un nivel minim comun de protecție pentru investitorii individuali. Prin noile măsuri privind CFD-urile se garantează pentru prima dată că investitorii nu vor pierde mai mult decât au investit, se restricționează folosirea efectului de levier și a stimulentelor și se emit avertizări de risc pentru investitori. În ceea ce privește opțiunile binare, interzicerea pe care o anunțăm este necesară pentru a proteja investitorii, din cauza caracteristicilor produselor” , a declarat Steven Maijoor, Președinte ESMA.

CITESTE SI:  One United Properties se extinde în segmentul locuințelor premium accesibile, printr-o nouă achiziție strategică

Printre cele mai importante masuri de intervenție asupra CFD-urilor se afla:

limitarea efectului de levier la deschiderea unei poziții de un client individual de la 30:1 la 2:1, care variază în funcție de volatilitatea instrumentului financiar suport: 30:1 pentru perechile de valute majore, 20:1 pentru perechile de valute cross, aur și principalii indici, 10:1 pentru mărfuri altele decât aur și indici de capital propriu non-majori, 5:1 pentru indici de capital propriu și alte valute de referință, 2:1 pentru criptomonede;

regula pentru apel în marjă pe bază de cont: această măsură standardizează procentul de marjă (la 50% din marja minimă necesară) la care furnizorii trebuie să închidă unul sau mai multe din CFD-urile clientului;

protecția împotriva balanței negative pe bază de cont: această măsură oferă o limită generală garantată pentru pierderile clientului individual;

restricționarea stimulentelor oferite la tranzacționarea CFD-urilor;

avertizare de risc standardizată, inclusiv procentul de pierdere înregistrat de un furnizor de CFD-uri pe conturile unui investitor individual.