BET
12516.82
-0.43%
BET-TR
23726.94
-0.43%
BET-FI
51190.16
-0.6%
BETPlus
1866.6
-0.42%
BET-NG
947.31
-0.3%
BET-XT
1091.23
-0.44%
BET-XT-TR
2054.73
-0.44%
BET-BK
2286.54
-0.69%
ROTX
27939.05
-0.47%

Generatia Millennials prefera flexibilitatea si mobilitatea in locul stabilitatii unui loc de munca

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Tinerii nascuti dupa 1980 considera prioritara flexibilitatea şi mobilitatea în detrimentul stabilităţii unui loc de munca, iar jumatate dintre ei s-au angajat pentru prima dată între 20 şi 25 de ani, se arata intr-un studiu online cu tema ‘Optimismul românilor şi viitorul lor financiar’, realizat de KRUK România.

Studiul relevă optimismul respondenţilor privitor la începutul de carieră şi felul în care aceştia consideră ajutorul oferit de studiile realizate.

‘Explorarea atitudinilor tinerilor faţă de felul în care îşi administrează câştigurile financiare şi situaţia lor financiară în viitor arată că percepţia viitorului lor financiar depinde de aceste atitudini. Tinerii nu mai dau dovadă de naivitate faţă de acest context, in înţelegerea pieţei muncii ca o realitate dinamică şi complexă.

Întrebaţi la ce vârstă au intrat pe piaţa muncii, 52% dintre respondenţi au spus că s-au angajat în perioada de 20-25 ani, iar cei mai ‘grăbiţi’, cu un procent de 37%, au recunoscut că aveau 18-20 ani.

Intrebati daca au devenit mai responsabili în momentul în care au intrat in campul muncii, 90,54 % dintre respondenţi au răspuns afirmativ, în timp ce restul de 9,46% consideră că nu au fost responsabili. Totuşi, indiferent de relaţia facultate-optimism, majoritatea respondenţilor au afirmat că intrarea pe piaţă muncii a dus la o creştere a ‘maturizării’ în raport cu viaţa, facându-i să fie mulţumiţi de carierele lor profesionale actuale.

CITESTE SI:  Când va majora Banca Centrală Europeană dobânzile?

În ceea ce priveşte optimismul adus de studiile făcute, doar jumatate dintre respondenţi consideră că au primit un ajutor din partea studiilor realizate.

La întrebarea dacă salariul este suficient sau nu pentru a avea o viaţă relaxată şi o situaţie financiar echilibrată, respondenţii consideră că acesta ajunge în cea mai mare parte a anului (33%) sau lunar (13%), ceea ce ar duce la o stare relativ echilibrată şi stabilă financiar, doar un procent mic fiind nemulţumiţi (15%), aflându-se mereu într-o situaţie financiară dezechilibrată. Aceştia sunt probabil şi cei care au probleme financiare (35%), restul respondenţilor, cei echilibraţi, neavând probleme financiare (65%).

De asemenea, participanţii la studiu sunt preocupaţi de îmbunătăţirea viitorului lor financiar, considerând că trei condiţii contribuie la un viitor financiar pe care şi-l doresc: venit lunar mai mare (45%); scăparea de datorii (20%); absenţa grijilor faţă de ziua de mâine (18%).

Studiul ‘Optimismul românilor şi viitorul lor financiar’ s-a desfăşurat în perioada 9-25 mai 2017 şi a avut ca scop explorarea atitudinilor tinerilor faţă de administrarea câştigurilor financiare şi felul în care situaţia financiară influenţează modul în care ei privesc viitorul. Studiul a cuprins un eşantion de 2.160 de respondenţi, cu vârste între 25-45 ani, dintre care cei mai mulţi au început să lucreze după vârsta de 20 de ani, în mediul privat. AGERPRES

Foto credit: Rawpixelimages | Dreamstime.com