BET
16838.36
-0.26%
BET-TR
34937.55
-0.26%
BET-FI
59897.97
-0.98%
BETPlus
2488.64
-0.26%
BET-NG
1205.13
-0.11%
BET-XT
1434.84
-0.36%
BET-XT-TR
2943.66
-0.36%
BET-BK
3096.27
-0.44%
ROTX
36979.69
-0.22%


Piața imobiliară continuă să se dezvolte în ritm alert, segmentul rezidențial fiind dominat de dezvoltatori

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Potrivit unei analize realizate de către Wizmo.ro, platformă imobiliară dedicată atât sectorului rezidențial, cât și celui de business, 85% dintre terenurile tranzacționate in Romania sunt căutate pentru dezvoltări de tip rezidențial. De altfel, 70% dintre cumpărătorii de terenuri sunt dezvoltatori imobiliari.

Cererea tot mai mare de pe piața rezidențială i-a determinat pe dezvoltatorii imobiliari să realizeze din ce în ce mai multe achiziții de terenuri, motiv pentru care aceste tipuri de proprietăți sunt foarte solicitate în ultima perioadă. Conform specialiștilor Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux, timpul de vânzare a unui teren depinde într-o mare măsură de tipul acestuia, precum și de stadiul în care se află din punct de vedere urbanistic.

Spre exemplu, terenurile mici, urbanizate și listate la preț corect sunt vândute în interval de 3-6 săptămâni. Terenurile fără PUZ* se vând mai greu, pe o perioadă estimativă de 6 – 18 luni. Pe de altă parte, durata de tranzacționare în cazul celor care presupun o investiție substanțială, o analiză mai detaliată sau necesită mai mult timp acordat de către cumpărători, se poate întinde între 3 luni și 1 an.

Tranzacțiile de terenuri sunt la mare căutare în toate zonele de interes din țară, iar în 2017 s-a înregistrat o creștere considerabilă pe acest segment. Printre motivele care au determinat această evoluție se numără contextul general de dinamică al pieței, creșterea prețurilor/mp, precum și PUZ-urile care s-au finalizat în ultimii doi ani. Totodată, tendința a fost susținută și de creșterea numărului de investitori pe segmentul imobiliar”, a declarat a declarat Marteen Deboo, CEO Wizmo.ro.

CITESTE SI:  SIF Moldova va investi in proiectul imobiliar rezidențial “City Ring” din București

Potrivit lui Sorin Todoruț, reprezentant RE/MAX Grup de Lux, 70% dintre cumpărătorii de terenuri sunt dezvoltatori imobiliari, clienți cu experiență, care cunosc piața și reglementările urbanistice. Segmentul comercial, respectiv industrial, sunt abordate cu preponderență de cei ce activează deja în domeniu și mizează pe amortizarea investiției în timp, prin închiriere. De altfel, se poate observa o atenție sporită și din partea clienților care doresc doar să-și construiască propria casă, ce se informează în prealabil și consultă specialiști din diferite domenii, pentru a se asigura că iau o decizie bună.

Fie că discutăm despre investiții mici, precum case sau imobile cu două unități locative, fie că vorbim despre ansambluri rezidențiale cu zeci sau sute de apartamente, sectorul rezidențial generează un profit substanțial, în termen relativ scurt, prin vânzarea imobilelor construite. Bineînțeles, acest fapt a determinat o tendință de creștere rapidă a numărului de cereri de terenuri din partea dezvoltatorilor imobiliari”, a mai declarat Sorin Todoruț.

Printre cele mai întâlnite solicitări ale investitorilor atunci când intenționează să cumpere un teren se numără situația juridică clară, randamentul investiției, precum și situația urbanistică (certificat de urbanism/autorizație de construire). Conform analizei desfășurate de specialiștii Wizmo.ro și RE/MAX Grup de Lux, județele cu cele mai numeroase terenuri tranzacționate sunt București, Cluj și Timișoara, aceleași zone ce se remarcă prin potențialul crescut de dezvoltare economică, respectiv imobiliară.