BET
16864.29
-0.09%
BET-TR
34991.35
-0.09%
BET-FI
60119.58
0.02%
BETPlus
2491.73
-0.14%
BET-NG
1203.47
0.1%
BET-XT
1436.79
-0.09%
BET-XT-TR
2947.66
-0.09%
BET-BK
3105.65
-0.03%
ROTX
37038.36
-0.05%


Roller coaster pe bursele internaționale, cu scăderi și reveniri pe fondul problemelor apărute în sectorul financiar

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Ultima săptămâna a fost marcată de o volatilitate putenică pe majoritatea piețelor financiare pe fondul informațiilor venite dinspre sectorul bancar din Europa și cel din Statele Unite.

Dacă in cazul Sillicon Valley Bank situația a fost tranșată rapid, a venit rândul gigantului Credit Suisse din Elvetia care, deși a fost la limită să intre in imposibilitate de plăți, a beneficiat de ajutor financiar de ultimă instantă din partea Băncii Centrale in valoare de 54 mld dolari, revenind pe linia de plutire si calmând emoțiile investitorilor.

Ieri a urmat un nou episod, de data aceasta tot in SUA, cu First Republic Bank, o bancă de talie mare cu active de peste 180 mld dolari care a beneficiat la rândul ei de ajutor din partea marilor bănci de pe Wall Street precum Bank of America, JPMorgan, Citi și Rezerva Federală.

Din punct de vedere al evolutiei indicilor, piața locală a început ziua de ieri în creștere dar până la final majoritatea indicilor au terminat in teritoriu negativ față de ziua precedentă.

Indicele BET s-a corectat cu 0.2%, BET-FI cu 0.43% in schimb BET-NG, reperul companiilor din sectorul energetic s-a apreciat cu 0.31% iar BET-AeRO cu 0.13%.

Au fost tranzacții de puțin peste 10 milioane euro, în scădere totuși față de ședința anterioară. Din nou, OMV Petrom (SNP) si Banca Transilvania (TLV) au fost printre cei mai lichizi emitenti, creșteri mai mari avand Teraplast (TRP) +1.97%, Transgaz (TGN) +1.63% si Conpet +1.64%.

In Europa, piețele de acțiuni s-au redresat joi, indicele de referință Stoxx 600 fiind în creștere cu 1,3%, iar indicele bancar Stoxx recuperând 1,1% din cea mai proastă zi din an.

CITESTE SI:  1 din 4 clienți din generația Millennials cumpără mai puțin dacă nu i se oferă opțiunea Buy Now Pay Later

Acțiunile Credit Suisse au crescut cu 18% de la minimul record, după ce au împrumutat până la 54 de miliarde de dolari în cadrul unei facilități de împrumut și a unei facilități de lichiditate pe termen scurt.

În același timp, BCE si-a menținut creșterea ratei cu 50 bps pentru a combate inflația și a spus că viitoarea traiectorie a ratei va depinde de datele primite din zona sistemului bancar european și american.

Președintele Christine Lagarde a mai spus că sectorul bancar din zona euro este rezilient, cu poziții substanțiale de capital și lichiditate.

Peste ocean, indicele Dow Jones a închis in creștere cu 350 de puncte, în timp ce S&P 500 și Nasdaq au adăugat 1,8%, respectiv 2,5%, după ce vestea că băncile mari vor sprijini First Republic Bank a adus o oarecare uşurare pentru sectorul bancar cu probleme.

Un grup de instituții financiare majore, inclusiv BoA, JPMorgan și Citi, au convenit să depună 30 de miliarde de dolari în First Republic Bank pentru a o stabiliza, trimițând acțiunile in crestere cu peste 10% după ce initial a deschis la -36%.

Între timp, datele au arătat că băncile au împrumutat o sumă record de 164,8 miliarde de dolari prin două facilități de protecție de la Federal reserve în săptămâna încheiată pe 15 martie.

Anterior, secretarul Trezoreriei Yellen a declarat comisiei de finanțe a Senatului că sistemul financiar american este într-o formă bună, în ciuda prăbușirii a două bănci mijlocii.

În ceea ce privește datele economice, cererile pentru asigurarea de șomaj au scăzut, în timp ce autorizațiile de construire au arătat că piața imobiliară se redresează.