BET
17620.3
-0.81%
BET-TR
37429.11
-0.46%
BET-FI
58120.82
-0.97%
BETPlus
2602.33
-0.76%
BET-NG
1262.24
-1.24%
BET-XT
1494.15
-0.93%
BET-XT-TR
3137.18
-0.57%
BET-BK
3233.46
-0.73%
ROTX
38726.54
-0.88%




Romgaz înregistrează o îmbunătățire a rezultatului net la finalul primului trimestru deși vânzările au scăzut cu peste 20%

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Profitul net consolidat inregistrat de Grupul Romgaz in primul trimestru al anului 2024 a fost de 1.245,3 milioane lei, mai mare cu 28,38%, respectiv cu 275,3 milioane lei, comparativ cu perioada similara a anului anterior.

Fata de T4 2023, profitul net este in crestere cu 93,55%. Profitul brut a crescut fata de trimestrul al patrulea al anului 2023 cu 45,82%.

Cifra de afaceri din T1 2024, de 2.273,01 milioane lei, este in scadere cu 21,86%, respectiv cu 636,03 milioane lei, comparativ cu cea realizata in T1 2023, ca urmare a diminuarii volumelor de gaze livrate de 6,68%, scaderii productiei de energie electrica cu 18,33% si a reducerii veniturilor din servicii de inmagazinare cu 9,1%.

Veniturile din vanzarea gazelor naturale reprezinta aproximativ 85% din cifra de afaceri totala a T1 2024, cele din vanzarea energiei electrice – 4,8%, iar veniturile din servicii de inmagazinare aproximativ 6%. Fata de T4 2023, cifra de afaceri s-a majorat cu 3,71%, in timp ce cantitatea livrata de gaze a crescut cu 5,70%.

CITESTE SI:  Raportul privind ocuparea forței de muncă din SUA, aprilie 2024: Încetinire, dar încă rămâne puternic

Profitul net consolidat pe actiune (EPS) la martie 2024 a fost de 3,23 lei (calculat la numarul de actiuni in evidenta Depozitarului Central la 31 martie 2024, inainte de majorarea de capital aprobata de adunarea generala extraordinara a actionarilor prin hotararea nr. 17 din 18 decembrie 2023).

Marjele realizate ale profitului net consolidat (54,79%), EBIT consolidat (63,56%) si EBITDA consolidat (69,56%) au inregistrat majorari semnificative fata de T1 2023 (33,34%; 59,90% si respectiv 64,71%).

Consumul de gaze naturale estimat la nivel national pentru T1 2024 a fost de cca. 35,42 TWh, fiind cu aproximativ 5,5% mai mare decat cel inregistrat in T1 2023.

Productia de gaze naturale inregistrata in primul trimestru al anului 2024 a fost de 1.290,98 mil.mc. Comparativ cu productia de gaze naturale din primul trimestru al anului 2023, productia inregistrata in T1 2024 a fost cu 4,39% mai mare.

Cantitatea de energie electrica produsa a fost de 263,832 GWh in T1 2024, cu 18,33% mai mica fata de perioada similara a anului trecut (323,04 GWh).