BET
16838.36
-0.26%
BET-TR
34937.55
-0.26%
BET-FI
59897.97
-0.98%
BETPlus
2488.64
-0.26%
BET-NG
1205.13
-0.11%
BET-XT
1434.84
-0.36%
BET-XT-TR
2943.66
-0.36%
BET-BK
3096.27
-0.44%
ROTX
36979.69
-0.22%


Apetitul pentru achiziția de locuințe rămâne ridicat, 1 din 3 potenţiali clienţi caută vilă, confortul şi spațiile de locuit mai mari câştigă teren în detrimentul locaţiei

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Apetitul pentru achiziția de locuințe rămâne ridicat, în condițiile în care peste 80% dintre cei care voiau să își cumpere o casă sau un apartament înainte de pandemie își mențin această intenție, punând însă accent pe confort, un spațiu mai mare de locuit și pe existenţa grădinilor, a teraselor şi a parcurilor, în defavorea locației, arată un studiu realizat de JLL, în parteneriat cu Storia.ro.

Astfel, potrivit studiului derulat în luna iunie, doar 16% dintre cei care intenționau să-și cumpere o locuință înainte de izbucnirea crizei COVID-19 au declarat că au încetat să mai caute în această perioadă.

Atunci când vine vorba de a alege între locație și un spaţiu de locuit mai mare, 84% dintre respondenți ar prefera mai mult confort şi spațiu, în defavoarea unei locații mai centrale, în timp ce 11% ar dori o locație centrală, în detrimentul unui spațiu mai mare.

Rezultatele studiului sunt încurajatoare pentru piața rezidențială locală, care este extrem de sensibilă la orice modificare la nivelul veniturilor populației, a comportamentului băncilor etc. Așa cum era de așteptat vedem o scădere a intenției de cumpărare însă în opinia noastră, reducerea este absolut normală având în vedere efectele pe care această criză le-a avut asupra întregii economii și societăți în ansamblu.”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.

Dintre cei care aveau în intenție să achiziționeze o locuință înainte de pandemie, circa 65% căutau casă, iar restul apartamente.

Remarcăm o creştere a apetitului pentru case, punându-se accent pe case cu gradină sau terase, în ansambluri rezidenţiale cu parcuri, spaţii verzi, piaţă, supermarket şi scoală. 25% dintre cei care înainte de pandemie căutau apartamente, acum oscilează între apartament şi vilă, iar alţi 7,5% caută să achiziţioneze o vilă. Întrebarea care se ridică: este piaţa rezidenţială din Bucureşti pregătită să răspundă cererii de vile?”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL Romania.

Comportamentul potențialilor cumpărători s-a modificat după criza COVID-19, în sensul că dintre cei care voiau să cumpere o casă, 66% și-au menținut această opțiune, 13% au renunțat să mai caute, 15% oscilează acum între apartament și casă, 4,2% sunt interesati să închirieze o locuință, iar 3% vor să cumpere un apartament.

CITESTE SI:  Analiză Storia – Care sunt prețurile apartamentelor în principalele orașe din țară

În cazul celor care doreau un apartament, 43% și-au păstrat intenția, 16% au renunțat momentan la planurile de investiție, în timp ce 25% oscilează acum între a achiziționa un apartament sau o casă, 7,4% vor acum să cumpere o casă, iar 1% intentionează să se mute cu chirie.

Rezultatele studiului arată că cele mai importante aspecte care sunt luate în calcul la alegerea unei locuințe sunt, în ordinea preferințelor:
1. compartimentarea eficientă
2. calitatea construcției și a finisajelor
3. existența unui spațiu exterior (grădină / terasă)
4. confortul sporit (luminozitate, izolație, intimitate etc.)
5. existența spațiilor anexe (locuri de parcare, boxe)

De asemenea, top 5 facilități dorite de cumpărători într-un ansamblu rezidențial includ, în ordinea preferintelor:
1. spații verzi / parcuri
2. piață / supermarket
3. școală
4. locuri de joacă
5. farmacii

Deși majoritatea respondenților a lucrat de la locul de muncă în perioada impunerii condițiilor de restricție, pentru cei care au lucrat de acasă, percepția asupra locuinței s-a schimbat, astfel că 30% dintre aceștia își doresc o cameră în plus pentru a-și amenaja biroul, în timp ce 43% ar vrea o gradină sau o terasă.

Nu a fost o surpriză pentru noi să vedem că oamenii își doresc locuințe mai mari și nu mai pun atât de mult accent pe locație. Toate studiile arată că lucrul de acasă va rămâne o componentă importantă a modului de muncă și că cei mai mulți angajați vor lucra și în perioada următoare cel puțin 1-2 zile pe săptămână de acasă, atunci când natura muncii o va permite. Acest lucru se va traduce pe piața rezidențială prin modificarea tendințelor din ultimii ani: locuința nu trebuie să fie neapărat lângă birou, esențial este să ofere spații verzi și facilități pentru copii”, a declarat Mihai Sava, Real Estate Business Manager OLX Group.

Studiul a fost realizat în luna iunie 2020, pe un eșantion de peste 25.000 de persoane, utilizatori Storia.ro și OLX.


 

[ajax_load_more]