BET
16928.98
0.59%
BET-TR
35125.6
0.59%
BET-FI
60700.98
0.95%
BETPlus
2497.77
0.56%
BET-NG
1217.08
0.61%
BET-XT
1445.33
0.66%
BET-XT-TR
2965.22
0.66%
BET-BK
3104.2
0.52%
ROTX
37198.07
0.62%



Allianz-Ţiriac: Creste numarul dosarelor de dauna pe asigurarile de sanatate

Autor: Financial Market
Timp de citit: < 1 minute

Numărul dosarelor de daună pe asigurări de sănătate, deşi un segment cu o pondere nesemnificativă în portofoliul companiei Allianz-Ţiriac Asigurări, este echivalent cu numărul dosarelor de daună pentru asigurări auto a declarat luni, la forumul FIAR 2017, Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac Asigurări. Specialiştii în asigurări atrag atenţia că asigurările de sănătate, un segment de piaţă care a lipsit până nu demult pe piaţa românească, pun presiune pe asigurători, iar resursele necesare gestionării unei astfel de linii de business sunt uneori subestimate.

Cel puţin jumătate din clienţii de asigurări de sănătate accesează acest tip de poliţă în fiecare an, iar acest lucru face ca beneficiile acestor asigurări să fie simţite şi apreciate, a afirmat Şoncutean.

Intenţia de cumpărare de asigurări de sănătate este în creştere pe piaţa românească, la nivel individual şi de grup, iar peste 25% dintre respondenţii unui recent studiu de profil au afirmat că planifică achiziţia unei asigurări de sănătate în următoarele 12 luni.

În portofoliul Allianz-Ţiriac Asigurări, asigurările de viaţă şi de sănătate au pondere de sub 15%, însă la nivel global acest segment a contribuit cu peste 50% în veniturile de 122 miliarde de euro înregistrate în 2016 de Grupul Allianz.

Conform datelor publicate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Allianz-Ţiriac a deţinut în 2016 o cotă de piaţă de 13,08% şi a fost liderul pieţei locale de asigurări atât la nivel agregat, cât şi la nivelul segmentului asigurărilor generale.

Compania a înregistrat, la finele anului 2016, un volum al veniturilor din prime la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă şi sănătate) de peste 1,2 miliarde lei, în creştere cu circa 16 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Sursa: Agerpres

Foto: Dreamstime