BET
16947.98
0.5%
BET-TR
35164.99
0.5%
BET-FI
60482.43
0.6%
BETPlus
2503.39
0.47%
BET-NG
1212.49
0.75%
BET-XT
1444.24
0.52%
BET-XT-TR
2962.94
0.52%
BET-BK
3118.34
0.41%
ROTX
37227.85
0.51%


Ce opțiuni am când nu mai pot plăti creditul? Ce presupune restructurarea unui credit?

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

De cele mai multe ori creditele ipotecare (destinate achiziționării unei case) sunt contractate pe o perioada lungă, de până la 35 de ani  – o perioadă în care mulți dintre factorii luați în considerare la momentul inițial pot suferi modificări, cu impact în creșterea obligației lunare de plată, uneori chiar peste posibilitatea de rambursare a clientului.

În articolul precedent am detaliat care sunt riscurile care se pot materializa pe perioada de derulare a unui credit, respectiv – riscul valutar (de curs de schimb), riscul ratei de dobândă, riscul diminuării sau pierderii veniturilor.

Asadar, ce opțiuni au clienții odată cu materializarea riscurilor? Citește în continuare.[emaillocker]

În primul rând, adresează-te băncii. Foarte probabil, nu ești primul(a) și nici singurul(a) în această situație. Vei descoperi uneori că banca deja a pregătit o soluție pentru tine. În unele cazuri, analizând evoluția intrărilor și ieşirilor de numerar în conturile tale, banca poate identifica înaintea ta unele semnale de alarmă și te poate contacta din timp pentru a identifica o soluție de diminuare a riscurilor.
În aceste cazuri, fii sincer(ă) și colaborează cu finanțatorul pentru a agrea împreună cea mai bună soluție.

Printre posibilele soluții la care poți apela în aceste cazuri sunt:

a) perioada de grație la plata dobânzilor și/sau a capitalului, până când veniturile tale revin la nivelul anterior (atenţie: în perioada de graţie dobânda se calculează în continuare, se adaugă la creditul inițial prin capitalizarea ei, deci o vei plăti după terminarea perioadei de graţie).
b) prelungirea duratei creditului, cu reducerea obligației de plată ca urmare a distribuirii
ei pe o durată mai mare etc.


c) Interesează-te de posibilitatea de a beneficia de asigurările atașate creditelor și de riscurile acoperite. Exemplu: dacă, printr-o întâmplare nedorită, te afli în șomaj, verifică în contractul de credit dacă beneficiezi deja de o asigurare de șomaj, caz în care asiguratorul poate plăti pentru o perioadă de timp rata lunară, conform clauzelor contractuale.

CITESTE SI:  5 Pași pe care trebuie să îi faci înainte de a contracta un credit

d) De asemenea, chiar până să ajungi la o situație de neplată, în cazul în care ai mai multe credite, poţi analiza posibilitatea consolidării acestora, prin intermediul unui credit de refinanțare. În acest fel, nu vei mai avea grija mai multor rate scadente și date de maturitate.

Un credit de refinanțare se justifică însă, doar dacă obligația lunară de plată și suma totală de rambursat sunt inferioare valorii cumulate a ratelor curente, respectiv sumelor totale de rambursat pentru creditele deja accesate.

Ce presupune restructurarea unui credit?

Operațiunile de restructurare a creditelor sunt operațiuni bancare care au scopul de a susține clienții în depășirea unor situații de dificultate financiară temporară apărute pe perioada de derulare a contractelor, cum ar fi:

– diminuarea venitului persoanei împrumutate
– diminuarea veniturilor familiei
probleme medicale și de invaliditate ale persoanelor împrumutate
– întreruperea activității în muncă
– schimbarea angajatorului
– alte probleme care pot afecta rambursarea lunară a creditului (cursul de schimb, gradul de îndatorare majorat etc.)

În situația în care clienții băncii se confruntă cu una din situațiile menționate, recomandarea este de a contacta banca cât mai devreme. Cazurile care se pot soluționa cel mai ușor sunt cele în care clientul anticipează că poate urma un eveniment ce-i va afecta situația veniturilor. De asemenea, în oricare din situațiile de mai sus, este nevoie de o renegociere a contractelor.

Pașii de urmat pentru negociere:
1. întâlnire la sediul unității bancare
2. semnalarea problemelor cu care se confruntă clientul
3. completarea documentației aferente

Dacă documentația este completă vor urma pașii de analiză și decizie din partea reprezentanților băncii.

Prin operațiunile de restructurare banca urmărește obținerea de soluții de rambursare avantajoase care să susțină clienții în perioadele cu probleme și în același timp, să mențină la un nivel acceptabil soldul creditului și a riscurilor de credit și de nerambursare.

Pentru oricare din variantele de restructurare menționate nu se aplică condițiile de eligibilitate de la acordarea creditului. Banca dorește să vină în întâmpinarea clienților aflați în situații de dificultate temporară de plată a ratelor. În oricare din situațiile de mai sus, clienții ar trebui să contacteze instituția de credit cât mai repede și să depună o cerere de restructurare.

La prima discuție cu banca, clienții sunt informați asupra posibilităților de restructurare, precum și a calculelor, prin simularea unui nou plan de rambursare ce va include una din variantele posibile de restructurare. În această etapă calculele au titlu informativ, fiind efectuate pe baza declarațiilor clienților.

Operațiunile de restructurare a creditelor pot include următoarele opțiuni:

a) Perioadă de grație parțială (pentru una sau mai multe componente ale creditului: principal, comision, dobânda, variante combinate ale acestora); în anumite cazuri această perioadă poate fi de până la 12 luni
b) Perioadă de grație totală (toate componentele creditului) de până la 12 luni
c) Capitalizarea restanțelor înregistrate (sumele restante sunt adăugate și asimilate la soldul creditului rămas de plată)


d) Capitalizarea restanțelor înregistrate și perioada de grație (parțială sau totală)
e) Prelungirea scadenței finale cu scopul diminuării efortului lunar de plată
f) Transformarea unei facilități de credit de tip revolving (credit care se reîntregește după fiecare utilizare ca, de exemplu, card de credit sau overdraft) în credit cu rate lunare
g) Consolidarea creditului nerambursat și a restanțelor într-un produs de credit nou – refinanțare
h) Conversia valutară prin modificarea valutei creditului (inclusiv conversia în monedă locală)
i) Reducerea nivelului dobânzii sau alte forme de discount
j) Variante combinate ale metodelor de restructurare de mai sus

Pentru a oferi clienților variante optime, analiza va include accesul la toate informațiile legate de nivelul veniturilor la acordarea creditelor, evoluția acestora și nivelul actual, precum și evoluția pieței imobiliare pentru imobilele aflate în garanţia creditelor.

Clienții care solicită restructurarea creditelor vor colabora cu banca oferind toate detaliile legate de situația financiară, medicală sau de altă natură, care au condus la apariția problemei de rambursare cu dificultate și despre evoluția acestor probleme, precum și planurile și așteptările viitoare legate de venituri. În urma analizei băncii asupra informațiilor și documentelor furnizate se va emite o decizie de
restructurare.

Ulterior, clienții vor formaliza aplicațiile prin depunerea unui set de documente, dupa cum urmeaza:

– cerere de restructurare
– documente care să ateste situația apărută (de ex. decizia de încetare a contractului de muncă sau de diminuare a venitului, documente medicale etc.)
– documente de identitate, acorduri de consultare în bazele de date
– documente legate de garanțiile creditelor (rapoarte de evaluare, dacă este cazul)

În cadrul analizei de restructurare se urmărește identificarea de soluții de rambursare personalizate, adaptate problemelor clienților, soluții care să conducă la rambursarea creditului și la redresarea acestuia. Din aceste considerente, în cadrul analizei, clienții sunt informați despre riscurile de majorare a soldului creditului prin capitalizarea sumelor restante sau a dobânzii neplătite în perioada de grație, dar aceste situații ar trebui evitate pe cât posibil pentru a nu majora efortul de rambursare ulterior unei perioade de grație.

Decizia de restructurare se va implementa prin semnarea unui Act adițional la contractul de credit și dacă e cazul, la contractul de ipotecă. Rolul băncii pentru astfel de situații este de a sprijini clienții în perioadele dificile, dar și de consiliere a acestora în legătură cu rambursarea creditelor – se urmărește identificarea unor variante optime de continuare a relațiilor contractuale și evitarea recuperării accelerate prin măsuri judiciare.

În ceea ce privește numărul operațiunilor de restructurare, acestea se analizează individual, de la caz la caz, pe parcursul derulării contractelor putând apărea mai multe planuri de restructurare.

Informatiile sunt cuprinse și în Manualul de Educatie Financiară, ce poate fi regăsit aici.[/emaillocker]


 

[ajax_load_more]