BET
12045.95
0.59%
BET-TR
22174.69
0.59%
BET-FI
49327.73
0.07%
BETPlus
1801.05
0.6%
BET-NG
880.59
1.02%
BET-XT
1048.98
0.56%
BET-XT-TR
1929.2
0.56%
BET-BK
2253.44
0.3%
ROTX
26540.21
0.61%

Asociația Administratorilor de Fonduri lansează ediția 2022 a programului de educație financiară ”Economisește inteligent”

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) continuă programul de educație financiară ”Economisește inteligent”, prin care își propune să crească accesul românilor la informații obiective despre beneficiile investițiilor în fonduri și a economisirii pe termen lung.

Lansat în toamna lui 2020, programul de educație financiară ”Economisește inteligent” a stârnit interesul a peste 500 de mii de români care au accesat materialele educative transmise de specialiștii industriei de asset management prin intermediul partenerilor media.

De altfel, datele oficiale ale Asociației Administratorilor de Fonduri au arătat că anul 2021 a adus o creștere record a numărului de investitori, în special în fondurile deschise de investiții focusate pe acțiuni.

Prin programul ”Economisește inteligent”, AAF urmărește creșterea nivelului de încredere în industria investițiilor și a percepției că investițiile în fonduri reprezintă pentru oricine un mijloc de a avansa către independența financiară, în timp, indiferent de veniturile pe care le are.

În 2022, proiectul, care se va desfășura în două etape – mai-iunie și octombrie-noiembrie, va aduce în prim plan nu doar expertiza profesioniștilor din industrie ci și experiența și o serie de sfaturi furnizate de investitori, persoane fizice care au ales să-și crească gradul de independență financiară prin intermediul economisirii inteligente.

Proiectul Economisește inteligent își propune să ajute publicul larg să înțeleagă de ce este important să inveștești dar și să elimine mituri precum <<investițiile sunt pentru cei bogați>> sau <<nu am studii de specialitate, deci nu mă pricep>>.

Investiția în fonduri este accesibilă tuturor celor care vor să-și crească nivelul de independență financiară, își fac un plan în acest sens și se țin de el. Acesta este mesajul principal al proiectului și avem convingerea că fiind consecvenți, numărul românilor care vor alege să devină investitori în fonduri se va menține pe trendul ascendent din ultimii doi ani”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.

Potrivit datelor centralizate de AAF, ultimii doi ani, deși au fost dificili din cauza provocărilor economice generate de pandemie și de creșterile galopante de prețuri, au fost buni pentru investiții.

Astfel, la finalul anului 2021, industria fondurilor de investiții din România ajunsese la active de aproape 52 de miliarde de lei şi la un număr total de 457.000 de investitori în zona fondurilor deschise de investiţii, cu peste 100.000 de investitori mai mult decât în anul anterior.

”Prin programul de educație financiară explicăm de ce economisirea este bună dar nu suficientă atunci când ai un obiectiv pe termen mediu sau lung, cum erodează inflația puterea de cumpărare dar și care sunt instrumentele potrivite pentru a atenua pierderile.

Explicăm de ce să fii atent la diversificarea portofoliului dar și de ce momentul potrivit pentru a începe să investești este astăzi”, a adăugat Jan Pricop, director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri din România.

În 2022, proiectul ”Economisește inteligent” va fi realizat cu ajutorul a 16 specialiști de top din industria de asset management, membri ai Asociației Administratorilor de Fonduri din România și a mai multor investitori, persoane fizice cu sau fără studii în domeniul economic, care au ales piața de asset management ca instrument de creștere a bunăstării personale.

Toate informațiile publicate cu ajutorul partenerilor media din proiect vor fi disponibile pe platforma dedicată, economisesteinteligent.aaf.ro, creată de AAF precum și pe canalele de social media ale AAF: Facebook și LinkedIn.