BET
16928.98
0.59%
BET-TR
35125.6
0.59%
BET-FI
60700.98
0.95%
BETPlus
2497.77
0.56%
BET-NG
1217.08
0.61%
BET-XT
1445.33
0.66%
BET-XT-TR
2965.22
0.66%
BET-BK
3104.2
0.52%
ROTX
37198.07
0.62%



De ce este importantă investiţia în programe de educaţie financiară pe termen lung?

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

În timpul vieții active, oamenii cheltuiesc prea mult, economisesc prea puțin, investesc în mod gresit și, în general, fac alegeri eronate cand vine vorba de finanțele proprii. Există excepții, desigur, dar un studiu arată că acest lucru este adevărat pentru milioane de oameni, de pretutindeni.

Dacă ar fi ştiut că într-adevăr contează, orice individ ar fi profitat de beneficiile unei pregătiri financiare mai bune la școală sau la locul de muncă. Bunul simț spune că în general asta ajuta, dar cât de mult face de fapt diferența acest tip de pregatire?

Deci, de ce avem nevoie de o educaţie financiară timpurie?

„Oamenii care beneficiază din timp de educație financiară au tendința de a planifica mai mult, economisesc mai mult, investesc mai inteligent și ajung să aibă mai multă avere la pensionare”, spune Olivia S. Mitchell, Directorul Consiliului de cercetare al Pensiilor din cadrul Universitatii Wharton Pensylvania. „Dar aceasta este o corelație, nu neapărat o analiză cauzală”.

Cu alte cuvinte, alfabetizarea financiară produce mai multă bogăție? Se pare că da.

Fără o mai bună înțelegere a corelației dintre alfabetizarea și independența financiara, angajatorii și alți furnizori similari fie ca vorbim de şcoli sau alte institutii ale statului, nu știu ce fel de program de educaţie financiară să ofere sau care dintre beneficiarii potențiali ar profita la maximum de acestea.

Astăzi, valoarea cunoștințelor economice devine din ce în ce mai recunoscută ca fiind benefică pe termen lung, dar nu a fost întotdeauna așa, deoarece nevoile nu erau la fel de mari în trecut, iar oamenii nu trăiau atât de mult timp ca sa beneficieze de pensii pe o perioada indelungată.

Timp de decenii, cercetarea pe tema educaţiei financiare a fost limitată de dificultatea în stabilirea grupurilor de control. În mod ideal, cercetătorii ar crea două sau mai multe grupuri identice de oameni, ar oferi educație timpurie unora și niciun fel de educaţie grupului de control și apoi ar compara rezultatele pe parcursul vieții acestor oameni. Dar asta se poate dovedi a fi într-adevăr dificil.

Ce spun studiile si experţii legat de beneficiile educaţiei financiare timpurii? 

Olivia Mitchell și doi alti colaboratori, de la alte doua universitati de prestigiu, au creat o alternativă: au folosit oameni virtuali în locul celor reali, generați de un calculator. Rezultatele studiului au fost descrise în lucrarea „Utilizarea unui model al ciclului de viață pentru evaluarea eficacității programului de alfabetizare financiară”. Acesta arată că programele cele mai eficiente sunt acelea care revin cu regularitate, pentru a întări lecțiile date la început.

„Un program de educație financiară unic, realizat o singura data, fara a mai reveni cu informatii către acelaşi grup de persoane (fie aceleasi informatii sau ceva in plus) poate avea un efect redus, așa cum era de așteptat, dar efectele pe termen lung ale unui program educațional recurent pot fi considerabile”, a declarat Olivia Mitchell.

Studiul a mai relevat că oamenii în jurul vârstei de 35-40 de ani au șanse de a profita la maximum de astfel de programe, sporindu-și averea in momentul retragerii din activitate cu aproape 10%, deoarece la această varstă încep să-și face griji în legătură cu pensionarea, si totodata au încă suficient timp pentru a-și seta obiceiuri de consum mai sănătoase.

„Angajatorii care au oferit educație financiară s-au concentrat în mod corespunzător asupra unor teme în jurul economisirii pentru pensionare. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că programele au fost concepute pentru a ajuta angajații să profite la maximum de planurile de pensionare la locul de muncă” (cum ar fi Pilonul II de pensii).

CITESTE SI:  Ministerul Educației a semnat acordul de colaborare pentru Strategia Națională de Educație Financiară

Dar un program bun, adaugă ea, trebuie să meargă mai departe, pentru că orice om care ia decizii proaste cu privire la alte cheltuieli precum achiziționarea unei mașini sau a unei ipoteci nu va mai avea destui bani pentru a economisi”.

Lucrarea a demonstrat totuși că, cei care urmează cursuri de educatie financiara vor avea un câștig inițial iar beneficiile economice se vor vedea imediat, dar acest lucru se diminuează o dată cu trecerea timpului. Cel mai mare efect al unei alfabetizări financiare îmbunătățite a fost identificat la cei are au primit aceste sfaturi la vârsta de 40 de ani.

„Cu alte cuvinte, un program de educație financiară unică poate avea un efect redus, așa cum era de așteptat, dar efectele pe termen lung ale unui astfel de program repetitiv pot fi foarte mari”, au mentionat cercetătorii.

Când şi cum pot organizaţiile să ofere educaţie financiară angajaţilor în mod eficient?

Orice organizație care are în vedere posibilitatea de a oferi cursuri pe teme financiare trebuie, prin urmare, să se gândească la potențialii participanți. Cercetătoarea remarcă faptul că nu este suficient să oferim pur și simplu un program privind bugetarea, economisirea și investirea și să presupunem că informațiile vor rămâne în așteptare până când participantul va avea nevoie de ele.

„Educația financiară este foarte importantă, dar în calitate de angajator mai important este să alegeți şi să prioritizaţi grupul cel mai potrivit pentru a beneficia de asta. Cu alte cuvinte, probabil că grupul de vârstă 20 de ani poate părea a fi cel prioritar, dar în realitate în acesta trebui investit pe o periodă mai lungă, astfel încât să se asigure aprofundarea cunostintelor. Deci, dacă puteți oferi o anumită periodicitate si recurenta lectiilor de educatie financiara, aceasta ar fi metoda cea mai eficientă, deoarece ar compensa deprecierea [în cunoaștere] care s-ar întâmpla în timp acestei grupe de vârstă.

Asadar, studiul ne-a arătat că prioritatea trebuie acordată grupului de vârstă 35+ ani întrucât acesta poate aplica mult mai repede cele învăţate, fiind mult mai interesaţi sa beneficieze de rezultate decât grupul mai tânăr”, a mai declarat cercetătoarea.

In loc de concluzie…

Acum, oamenii trebuie să-și plănuiască viitorul pentru o pensie care ar putea dura 30 de ani sau mai mult. Pensia de cele mai multe ori nu este suficientă pentru a trăi confortabil și mulţi oameni aleg să-și suplimenteze „contribuțiile”, catre alte forme cum ar fi Pilonul III de pensii, care transferă riscul investițional de la angajat la administratorii unui fond de pensii. Deci, acum mai mult ca oricând este mai important ca oamenii să înveţe cum să economisească și să investească din timp pentru perioada pensionării.

Despre studiu si cum a fost realizat

Pentru studiu, cei trei cercetatori au strâns date extinse despre persoanele reale, inclusiv nivelurile lor de alfabetizare financiară și finanțe personale, precum și dovezi ale deciziilor financiare pe care le-au făcut de-a lungul anilor și bogăția pe care au acumulat-o. Datele au fost folosite pentru a crea 2.500 de persoane virtuale care au reflectat acea populație. Ulterior, „persoanele” au fost supuse unor provocări și oportunități tipice din lumea reală, iar cercetătorii au adaugat informatiile despre cât de bine oamenii reali ar reuși financiar în diferite condiții cu diferite niveluri de educație financiară.


 

[ajax_load_more]