Sunt convins că discuțiile recente din spațiul public despre taxa „pe lăcomie”, despre ROBOR și despre mult așteptatul buget al României au deschis apetitul cititorului pentru discuții despre economie. Și cum totul pare să se închidă la inflație, vă propun să discutăm un pic despre toate aceasta.
Articol de opinie semnat de Adrian Anghel, Director Vanzari in cadrul OTP Asset Management
În definitiv, ce este inflația? DEX-ul definește inflația ca fiind „fenomen constând în creșterea cantității de hârtie-monedă, care nu mai are acoperire în aur și mărfuri, ducând astfel la scăderea puterii de cumpărare a banilor.” În timp ce banii din ziua de azi nu mai au o acoperire fixă în aur, ideea de bază rămâne adevărată.
Când cantitatea de bani disponibilă e mai mare decât cantitatea de mărfuri disponibilă, apare acest fenomen de inflație, care duce la scumpirea generalizată a produselor. De ce? Deoarece dacă eu am bani, și vecinul are bani, și știm sigur că banii noștri se vor davaloriza, ne vom duce să-i cheltuim desigur, să ne schimbăm mașina sau televizorul.
Inflația mare este inamicul celor care economisesc, și mai ales a celor care țin banii la saltea, deoarece duce la erodarea puterii de cumpărare. Practic, 100 de lei în 2019 nu înseamnă 100 de lei în 2020. Dacă inflația se situează în decursul anului 2019 la un nivel de 5%, 100 de lei în 2019 sunt echivalentul a 95 lei în 2020.
Multă lume nu înțelege inflația deoarece nu îi afectează direct. Nu o vezi, dar o simți. Nu e un impozit care trebuie plătit periodic, deși îl plătim des, de fiecare dată când scoatem bani din portofel. Cu toate că e calculată la un coș de produse pe care individul îl consumă, conform statisticilor, e diferița de la om la om. Un vegetarian spre exemplu, nu va simți inflația cărnii de porc.
Inflația afectează economia în multe feluri, atât pozitive cât și negative. În timp ce o inflație moderată e de dorit, deoarece stimulează deținătorii de bani să-i pună la treabă, să-i investească, pentru a-i înmulți, o inflație prea mare e de evitat deoarece ar eroda puternic puterea de cumpărare și ar cauza o acumulare accelerată a bunurilor, în ideea că prețurile vor crește puternic pe viitor.
În același timp, fenomenul invers al inflației, deflația, este iarăși de evitat, deoarece presupune creșterea puterii de cumpărare a banilor. Cine ar mai fi tentat să facă investiții când banii se apreciază de la zi la zi?
„În situații de deflație cash-ul e rege, iar cei ce dețin cash își permit din ce în ce mai multe lucruri, pe măsură ce valoarea banilor se apreciază.”
Iată doar o parte a datelor cu care o Bancă Națională trebuie să jongleze. Mandatul acesteia este stabilitatea prețurilor, și prin asta se înțelege o inflație mică și sigură. Astfel, dobânda de referință pe care o Bancă Centrală o impune în piața bancară nu poate devia foarte mult de la inflația pe care Banca o țintește, sau față de inflația înregistrată.
Desigur că, în fața unei economii care dă semne de supra-încălzire, o Bancă Centrală poate tempera mult mersul lucrurilor crescând nivelul dobânzii de referință mult peste nivelul inflației, cum și reciproca e valabilă: atunci când economia performează mult sub nivelul său optim, poate ține nivelul dobânzii mult sub nivelul inflației, obligând astfel deponenții să-și retragă banii din banci și să-i pună la treabă, asumându-și astfel riscuri și investiții în economia reală.
Asta poate face o Bancă Națională, însă așa cum am văzut în ultimii ani, atât în Europa, cât și în SUA, nu poate face minuni de una singură. Este nevoie de o cooperare între politica monetară, care are efecte limitate, dar și de politica fiscală. Ideal ar fi să avem măsuri complementare, astfel încât niciuna din cele două să nu prezinte dezechilibre evidente.
„Inflația e precum pasta de dinți: odată ce-a ieșit din tub e foarte greu de pus înapoi. Iar măsurile de a crea bunăstare din vârful pixului, fără o creștere de productivitate, exact asta aduc, inflație. În final acele creșteri vor fi prinse din urmă de evoluția prețurilor și chiar vor fi topite de acestea. Produsul rezultat însă va fi plătit de toți, deoarece ajustarea va fi dureroasă.”
Iată de ce produsele pe care le consumăm periodic se tot scumpesc. Din cauza inflației, inamicul banilor care stau degeaba. Și iată de ce banii trebuie investiți, cu toate riscurile aferente.
Iar ca să fac lucrurile să pară și mai dramatice, imaginați-vă că cei 100 de lei de care am vorbit mai devreme sunt ținuți undeva „sigur” timp de 10 ani, perioadă în care inflația medie a fost tot de 5% pe ani. La sfârșitul perioadei vor valora 59 de lei.
Așadar, pentru cei care nu vor să depindă de ce le mai poate oferi Statul la bătrânețe, pentru cei ce doresc să-și constituie propiul fond de zile negre, de vacanțe, de mașină, sau cel mai important, de pensie, iată de ce este extrem de important să investim, nu doar să economisim, și să investim la rate mai mari decât inflația.
Articolul original a aparut aici.
[ajax_load_more]
