BET
16830.02
0.29%
BET-TR
34920.28
0.29%
BET-FI
60128.46
-0.21%
BETPlus
2483.75
0.29%
BET-NG
1209.66
0.34%
BET-XT
1435.89
0.24%
BET-XT-TR
2945.85
0.24%
BET-BK
3088.26
0.35%
ROTX
36969.45
0.25%



Acceleratorul BCR-InnovX a selectat 5 antreprenori pentru Scale-ups, a treia grupă de start-up-uri din tehnologie

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Juriul Acceleratorului BCR-InnovX a selectat cele 5 firme care vor participa la Bootcamp-ul programului în perioada 4 octombrie – 20 decembrie 2019. Cea de-a treia grupă a Acceleratorul BCR-InnovX este dedicată firmelor cu cifră de afaceri sau finanțare atrasă între 1 milion și 2,6 milioane de euro, care dezvoltă soluții și produse inovatoare prin tehnologie.

Cele 5 companii selectate de juriu sunt:
Doc Process – Un business care automatizează procesele companiilor prin eliminarea documentelor de hârtie și a activităților realizate manual
AlphaBlock – Un business de general AI care construiește soluții globale de management a investițiilor pe care le validează prin blockchain. AlphaBlock a făcut parte anul acesta din prima grupă a Acceleratorului BCR-Innovx și a reușit să atragă o investiție de la compania canadiană Real Ventures
Allevo – O companie care creează soluții software pentru a procesa tranzacțiile financiare ale băncilor, companiilor și administrației publice
Setrio – Este un business B2B dedicat retailerilor din industria farmaceutică, care activează și ca platformă de comunitate prin punerea în legătura a distribuitorilor și retailerilor dintr-o anumită zonă
I-Factor – Este un broker digital care aduce pe aceeași platformă IMM-uri care au nevoie de lichiditate și investitori (bănci, fonduri, investitori privați și instituționali)

Programul BCR-InnovX trece într-o nouă etapă, aceea de accelerare a planurilor comerciale pentru IMM-uri. În această nouă grupă avem un rezultat concret al impactului pogramului nostru de accelerare asupra unui start-up. Alphablock, un business inovator din grupa Start-ups, a reușit să atragă o finanțare care l-a propulsat la un nou nivel care îi deschide perspective globale solide. Este exemplul cel mai bun despre cum pot accelera businessurile românești. Din acest motiv ne vom intensifica eforturile de căutare și selectare a antreprenorilor români în tehnologie pentru Acceleratorul BCR-InnovX”, spune Ionuț Stanimir, Director de Marketing BCR.

Odată cu grupa Scaleups ajungem la 25 de start-up-uri și IMM-uri care au intrat în acceleratorul BCR-InnovX anul acesta cu dorința de a se extinde la nivel internațional. Programul susține antreprenorii români atât pe parcursul Bootcamp-ului, dar și ulterior prin acțiuni concrete care să-i ajute să găsească clienții și investitorii potriviți pentru profilul lor”, spune Daniel Dumitrescu, Director Startup Grind Bucharest

CITESTE SI:  Andrei Dudoiu, SeedBlink: Anul acesta ar trebui să fie mult mai bun după ce 2023 a fost cel mai slab an în privința finanțărilor pentru startup-uri din ultimii opt-nouă ani

Membrii comitetului de selecție pentru grupa Scaleups a fost format din Alexandru Mihailciuc (Global Head of Pre-Sales UiPath), Mircea Moraru (CMS Law & Tax), Daniel Dumitrescu (InnovX), Nicu Iancu (Vice-Chairman TID Group), Giacinto Oriolo (ELITE Growth Senior Manager, Emerging Market Leader), Ioana Gheorghiade (Director Corporate Risk BCR), Bogdan Speteanu (Head of Corporate Network BCR), Anca Petcu (Chief Transformation Officer BCR), Bodo Gyorgy (Expert Comisia Europeană), Radu Ștefan (Business Development Manager Microsoft) și Ciprian Paltineanu (Innova Human Capital).

Programul Acceleratorului BCR- InnovX pentru Scaleups va include:
• Curs de Business Intelligence
• Curs Innovation de la MIT
• Curs Blue Ocean Strategy
• Program de mentorat de la antreprenori, echipa de management BCR și experți internaționali
• Workshop de leadership
• Start-up-urile din program vor învăța, prin expertiza ECSIF, să acceseze de la Bruxelles granturi pentru inovare cu valori de 2,5 milioane de euro și vor putea să-și susțină business case-urile în cadrul viitoarei conferințe regionale Startup Grind din Sillicon Valley.

Acceleratorul BCR-InnovX este un program dedicat afacerilor din tehnologie care dezvoltă soluții dedicate pentru domenii precum: cyber-security, fintech, inteligență artificială, învățare automată, robotică, cloud, automatizare sau microservicii. Acceleratorul are o curriculă adaptată companiilor cu potențial de scalare internațională și o rețea globală de parteneri și mentori cu experiență în astfel de programe.

Acceleratorul este un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Startup Grind in partnership with Google for Startups, Mindspace și European Center for Services Investments and Financing (ECSIF). BCR acoperă costurile pentru toate bursele alocate antreprenorilor din acest proiect, cursurile și costurile logistice.


 

[ajax_load_more]