Într-o discuție cu mai mulți antreprenori și doritori în a începe un business, am pus întrebarea “Care sursă de finanțare a unei afaceri este mai scumpă?”
• banii de la creditori (bancă, IFN, leasing, obligațiuni) care îți cer o dobândă, sau
• banii tăi pe care i-ai pus tu în firmă, banii asociaților tăi, banii unui business angel / fond de investiții sau orice altă formă de capital propriu al afacerii?
Iar răspunsul primit de la majoritatea a fost că „banii de la bancă sunt mai scumpi”, ce poate fi mai clar de atât?
Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, stau chiar pe dos: cei mai scumpi bani sunt cei ai asociaților /acționarilor firmei.
Am vazut exprimări care nu fac referire la acest cost al banilor acționarilor (engl. cost of equity), considerând că acesta practic nu există. Poate îți sună cunoscut fraze precum:
• „daca atragi investitori pentru o cotă din firmă, practic nu trebuie să le dai banii înapoi”
• „atragerea de capital propriu este ca un împrumut fără dobândă” – las așa cum am auzit-o
Ambele omit acest cost al capitalului acționarilor, includ aici costul pe banii aportați de tine în business.
Costul capitalului acționarilor există, chiar dacă nu-l vedem nicăieri în cifrele contabile. Câteva indicii privind acest cost:
» când te-ai apucat de business, ai investit bani în el. Dar ai fi putut să nu faci afacerea asta, ci să investești banii în altceva: în titluri de stat emise de statul român și ai fi obținut 3-4-5% randament anual; dacă ai fi împrumutat pe altcineva pentru business-ul său (obligațiuni), ai fi obținut probabil 5 – 9%, de la caz la caz; dacă ai fi investit în domeniul imobiliar obțineai o chirie de câteva procente anual față de investiție și asa mai departe.
» dacă ți-ar spune cineva „trebuie să majorezi capitalul, adică participarea ta în firmă, trebuie să aportezi bani”, s-ar putea să nu-ți fie atât de simplu. Să nu îi ai la îndemână, sau să îi ai alocați în altceva. Sau poate că i-ai aduce în business-ul tău dacă ai știi că obții pe ei…. cât să zicem, +30% pe an? (doar că nu știi dinainte dacă business-ul tău va avea acest randament).
» așadar, ai un cost de oportunitate și clar ar trebui să obții din business-ul tău un randament mai mare decât alte variante unde ți-ai putea plasa banii. Poate nu din primul an sau al doilea an, dar măcar pe termen mediu-lung randamentul să merite. Desigur, sunt șanse să obții randamente foarte mari pe banii tăi investiți în propria afacere, nu intrăm aici în discuția despre cum măsori asta, iar la fel sunt șanse să îi pierzi, business-ul să nu meargă.
» să luam perspectiva asociaților tai, sau cazul unei discuții cu un business angel / un fond de Venture Capital, în ideea de a deveni asociat în firma ta. Toți aceștia îți vor cere rezultate pe banii pe care îi investesc. Deja îți dai seama că banii investiți nu sunt fără cost, cel puțin din perspectiva efortului tău și al echipei tale antreprenoriale pentru a crește firma.
» și un ultim argument: banii tăi și ai asociaților, practic capitalul propriu al firmei, sunt cei mai riscanți în afacere. Dacă business-ul este finanțat de voi ca investitori + de creditori, știm că față de creditori sunt obligațiile de rambursare a banilor, de obicei și cu dobândă.
Ceea ce rămâne după plata datoriilor este averea voastra, a asociaților. Dacă e cu un mare plus, e foarte bine, dar se întâmplă în multe cazuri să dea cu minus. Adică voi, ca asociați, să pierdeți banii într-un business care nu merge, sau care n-a ajuns la un nivel așa cum vă gândeați în Business Plan. Din moment ce banii asociaților / acționarilor sunt mai riscanți, înseamnă că ar trebui să coste mai mult, corect?
În concluzie, are logică să spunem că banii tăi și ai asociaților/acționarilor au un cost implicit, un cost „cerut” sau un randament cerut, mai mare decât cel solicitat de creditori. Așa ar trebui, în final, să privești și tu investiția în propria firmă, cu pretenția de a obține randament pe efortul tău.
„Unde se vede acest cost al banilor acționarilor și al banilor băgați de mine în business? Că eu nu văd nimic în contabilitate”
Așa este, costul acesta nu apare în contabilitate, de aici și tendința de a spune că nu există. În realitate, se fac aproximări, estimări, comparații cu alte firme sau investiții similare. De exemplu, un business angel ar putea compara alte variante, înainte de a investi în firma ta: „aș putea investi într-o companie mai mare, listată la bursă de exemplu și să obțin peste 10% randament mediu anual. Aș putea investi într-un alt concurent de-al tău, care a livrat o creștere de 15-20%. Deci business-ul tău devine interesant pentru mine ca investitor, dacă ar aduce un +20-25%/an”. Desigur, am simplificat aici, mai intervin și alte elemente într-o astfel de discuție și negociere.
Sau, întrebarea de la un investitor ar putea suna la modul: „dacă obținem minim 15% anual, să zicem că este un randament în regulă. Dar putem crește business-ul astfel încât deținerea noastră să se multiplice de 5 ori în 5 ani”? Asta implicând un randament de circa 35-40%, ca medie anuală. Repet, nu înseamnă neapărat din primul an.
Costul acesta se vede în cel puțin două situații:
• când vrei să atragi un investitor alături de tine, el ți-ar putea evalua afacerea utilizând un astfel de „cost”. Să spunem că și tu și posibilii tăi investitori proiectați o imagine de tipul: „noi credem că, peste 5 ani, toate părțile sociale sau acțiunile firmei noastre ar putea valora peste 1 milion de EUR”; desigur, cu argumente de creștere și de îndeplinire a unor ținte care să conducă acolo.
Însă în prezent, afacerea ta ar putea fi evaluată la doar 270.000 EUR sau la 500.000 EUR, după cum investitorul vede acel cost implicit. Dacă crede suficient de mult în afacerea ta, în echipa ta, ar putea să infuzeze 50.000 EUR pentru 10% din business. Dacă e mai sceptic, sau poate că are nevoie de mai multe confirmări ale creșterii în viitor, ar putea considera că numai 27.000 EUR echivalează acum cu 10% din business. Parcă e o diferență, nu? E din cauza costului sau randamentului implicit.
• a doua situație în care te poți confrunta cu acest cost perceput de noii acționari sau noii investitori: dacă ai atras prima dată bani de la noi investitori pe o imagine și pe o încredere foarte bună, să spunem pe exemplul de mai sus 50.000 EUR pentru 10% din business, iar pe parcurs lucrurile nu merg chiar conform planului. Când te vei duce din nou către asociați sau acționari, fie ei aceiași sau alții, vei fi evaluat la un cost implicit mai mare. Adică pentru încă 50.000 EUR , va trebui să dai mai mult din firmă, pentru că business-ul valorează mai puțin.
Față de cele spuse mai sus, există și nuanțe care țin de emoțional, de implicarea și pasiunea pe care tu o pui în afacere. Nu de fiecare dată rămânem în matricea acestor calcule, sunt și alte dimensiuni ale implicării tale și a partenerilor tăi într-un business, de exemplu:
• „este ok și dacă ieșim pe profit peste 3 ani sau peste 5 ani, până atunci investim, ne dezvoltăm”. De acord că nu trebuie neapărat să ai PROFIT din primii ani, ideea e să nu uiți să-l obții
• „eu dezvolt un business într-un domeniu nou, nu mă grăbesc cu ajungerea la profit” sau „randamentul nu este totul”. De acord până la un punct, doar că dacă veniturile și profiturile întârzie, s-ar putea să obosești tu, partenerii tăi, investitorii… și să nu mai ai acces la creșterea ulterioară, iar proiectul să rămână la nivel de „hobby” sau pasiune.
• „eu ca fondator, îmi iau beneficii din firma sub mai multe forme – venituri recurente, dividende, includerea unor cheltuieli, deci e mai greu de calculat randamentul ăsta”. Până la un punct este acceptabil și așa, doar că de la un nivel încolo îți afectează valoarea business-ului când vei vrea să atragi finanțare pentru creștere.
Ideea de bază este că acest cost al banilor tăi și al banilor celorlalți acționari (= cost of equity) există și este de luat în considerare când îți faci calculele de atragere de finanțare.
Articol de opinie semnat de Cristi Tudorescu, Consultant financiar. Articolul a aparut prima dată aici.
