BET
12570.35
1.17%
BET-TR
24433.62
1.19%
BET-FI
50702.97
0.05%
BETPlus
1873.87
1.1%
BET-NG
970.84
1.53%
BET-XT
1101.34
1.08%
BET-XT-TR
2127.18
1.1%
BET-BK
2293.72
0.76%
ROTX
28710.66
1.36%


Studiu ING Bank: unu din trei români plănuiește să își cumpere o locuință în următorul an

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Unu din trei români plănuiește să își cumpere o locuință în următorul an, deși 70% consideră că prețul actual al unei case este supraevaluat și 77% cred că valoarea va crește în 2022, arată un studiu Ipsos realizat pentru ING Bank în iunie 2021. Motive și puncte cheie

Românii care intenționează să cumpere o locuință vor să o facă împreună cu un partener (65%) și accesând un credit ipotecar (54%). 22% dintre români aleg să își cumpere o casă pentru un trai mai bun, iar 19% deoarece doresc să se mute cu partenerul de viață. Printre alte motive se enumeră și dorința de a cumpăra în loc de a închiria (14%) sau cea de a cumpăra și oferi spre închiriere o locuință (8%).

Printre detaliile importante la care se uită românii când doresc să cumpere un imobil se află prețul (37%) și locația (35%). De asemenea, cei interesați se mai uită la mărimea apartamentului, accesul la spațiile exterioare sau anul construcției.

Peste jumătate din cumpărători utilizează economiile personale (57%) și/sau salariul (55%) pentru avans. Dorința viitorilor proprietari de a da un avans mai mare este clară, cu 85% care ar prefera să acorde un avans mai mare și să achite rate mai mici.

CITESTE SI:  Raiffeisen Bank ofera dobanzi de 7% pe an la depozitele in lei pe 2 ani

Timpuri noi, preferințe aproape noi
Preferințele românilor s-au modificat pe fondul pandemiei, 45% dintre români luând în calcul spațiul exterior și 44% o bună conexiune a internetului atunci când decid să achiziționeze o nouă locuință.

Printre punctele mai puțin importante se enumeră existența unei piscine sau a aerului condiționat, poziționarea în apropiere de centrul localității sau chiar a locului de muncă. Pentru cei care dețin deja o locuință, dar sunt interesați să facă o schimbare, mărimea casei (38%) și spațiul exterior (35%) sunt aspectele pe care ar dori să le modifice.

Doi din trei români consideră că deținerea unui imobil reprezintă în general o investiție bună și că este o cale optimă pentru asigurarea unei securități financiare pentru vârsta pensionării.

În prezent, peste jumătate sunt mulțumiți de locuințele achiziționate, 58% declarând că dețin inclusiv un loc ce le asigură confortul necesar pentru lucrul de acasă.