BET
16830.02
0.29%
BET-TR
34920.28
0.29%
BET-FI
60128.46
-0.21%
BETPlus
2483.75
0.29%
BET-NG
1209.66
0.34%
BET-XT
1435.89
0.24%
BET-XT-TR
2945.85
0.24%
BET-BK
3088.26
0.35%
ROTX
36969.45
0.25%



Taxele în 2024: Care sunt noutățile și ce implicații vor avea?

Autor: Financial Market
Timp de citit: 6 minute

Anul 2024 va aduce taxe mai mari pentru multe companii și persoane fizice și, implicit, o scădere a veniturilor, a consumului, a investițiilor pentru că statul are nevoie de resurse financiare suplimentare.

Unele dintre modificările fiscale erau anticipate, în condițiile angajamentelor din PNRR, altele au luat prin surprindere. Politica fiscal-bugetară va continua în direcția majorării taxelor și în anii următori, alte schimbări majore fiind de așteptat în 2025, anul postelectoral.

Vom analiza în acest articol cele mai importante modificări care se vor aplica de anul viitor și implicațiile lor pentru contribuabili. Înainte, însă, merită făcute două observații: chiar dacă statul are nevoie de venituri bugetare mai mari, trebuie să găsească un echilibru între această nevoie și dezvoltarea afacerilor.

Acestea trebuie să crească, să producă bunuri, servicii, să asigure locuri de muncă mai multe și mai bine recompensate pentru a putea plăti, astfel, și taxe mai mari la buget.

A doua observație este că dialogul a fost formal cu mediul de afaceri, iar o consultare în acest mod riscă să scadă încrederea investitorilor și, în general, a contribuabililor, iar încrederea este pilonul colaborării, inclusiv al conformării fiscale.

Analizând prevederile legislative care vor intra în vigoare din 2024, putem spune că cea mai de impact noutate, un experiment fiscal, așa cum am mai avut de-a lungul timpului cu rezultate negative atât pentru stat, cât și pentru contribuabili, este impozitul minim pe cifra de afaceri de 1% datorat de companiile care depășesc o cifră de afaceri de 50.000.000 euro.

Distingem aici trei categorii de contribuabili. Marea majoritate (alți contribuabili decât cei din sectorul bancar și cel de petrol și gaze) vor datora acest impozit dacă impozitul pe profit calculat este mai mic decât cel pe cifra de afaceri.

Spuneam că este un experiment întrucât impozitarea cifrei de afaceri este o practică aproape inexistentă în țările dezvoltate tocmai pentru că mărimea cifrei de afaceri nu înseamnă, implicit, marje mari de profit.

Conform estimărilor noastre, dintre companiile care au cifra de afaceri mai mare de 50 milioane euro, circa 750 de companii pot fi eligibile și vor datora în jur de 6,2 miliarde lei.

A doua categorie este cea a instituțiilor de credit pentru care impozitul pe cifra de afaceri va fi 2% pentru perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2025 inclusiv; respectiv 1% începând cu data de 1 ianuarie 2026. Acest impozit minim pe cifra de afaceri se va datora suplimentar, deci va fi datorat și impozitul pe profit ca până acum.

Astfel, conform estimărilor noastre cota efectivă de impozitare – impozit pe profit plus impozit pe cifra de afaceri -, calculată pe baza datelor financiare aferente anului 2022, s-ar situa între 17% și 72% raportat la profitul brut.

Cele mai afectate vor fi băncile care aveau o cotă efectivă de impozitare mică și care beneficiau de anumite facilități fiscale (precum neimpozitarea veniturilor din dividende, facilitatea privind profitul reinvestit etc.).

A treia categorie este a companiilor din sectoarele petrol și gaze naturale care vor datora suplimentar impozitului pe profit un impozit specific pe cifra de afaceri de 0.5%.

O mențiune ar fi că de anul viitor este așteptată implementarea impozitului minim global, prevăzut de o directivă europeană care a fost transpusă într-un proiect de lege local.

Conform acestor noi reguli, se va calcula acest impozit minim de 15% la nivelul grupurilor care inregistreaza venituri consolidate anuale de cel puțin 750 milioane euro în cel puțin doi din ultimii patru ani anteriori anului de raportare.

Practic companiile care îndeplinesc criteriile de încadrare (instituțiile de credit nefiind vizate de acest impozit, de exemplu) vor calcula de anul viitor trei impozite: impozitul pe profit de 16%, cel minim pe cifra de afaceri de 1% și cel minim global de 15% și îl vor datora pe cel mai mare dintre ele.

La rândul lor companiile medii și mici vor suporta o fiscalitate mai ridicată de anul viitor, însă acest lucru era anticipat pentru că prin PNRR a fost asumată modificarea regimului fiscal pentru microintreprinderi în condițiile în care plafonul de încadrare a tot fost majorat în ultimii ani ajungând până la 1 milion de euro anul trecut când a fost înjumătățit.

Alte câteva state UE aplică un impozit similar, dar plafonul cifrei de afaceri este mult mai mic de câteva zeci de mii de euro (in portugalia este cel mai mare 220.000)

De la 1 ianuarie 2024, pentru microîntreprinderi cotele de impozitare vor fi de 1% dacă realizează venituri de până la 60.000 euro inclusiv și nu au activități pentru anumite coduri CAEN (în principal tehnologia informației, Horeca, activități medicale) și de 3% pentru celelalte.

În cazul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale, modificările aduc la același numitor comun toate facilitățile existente pentru angajați, cu excepția celor din cercetare-dezvoltare.

Astfel, pentru angajații din domeniul IT, scutirea de impozit pe venit nu se va mai aplica integral, ci doar pentru venituri brute lunare de 10,000 lei, din salarii și asimilate salariilor.

CITESTE SI:  Acțiunile Electrica intră în indicii FTSE Russell din 18 martie. România va avea astfel 15 companii in structura indicilor dedicați piețelor emergente

Mai mult această scutire se va aplica doar în relația cu un singur angajator. În cazul lor, cota contribuției de asigurări sociale se reduce, până la 31 decembrie 2028, cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuție la fondurile de pensii administrate privat. Angajații pot opta însă pentru plata contribuțiilor datorate la aceste fonduri.

Pentru angajații din sectorul construcțiilor, industria alimentară și agricultură, este eliminată scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, a contribuției de asigurări sociale pentru condiții deosebite și speciale de muncă, precum și plata cotei reduse de contribuție asiguratorie pentru muncă.

O altă modificare cu efecte importante este cea privind fiscalizarea unor beneficii acordate angajaților. Valoarea tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță se vor include în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate, începând cu ianuarie 2024.

O majorare de fiscalitate va fi și pentru cei care desfășoară activități independente. Din 2024, contribuția de asigurări sociale de sănătate se va calcula la venitul net anual realizat/brut sau norma anuală de venit.

Plafonarea se va efectua la suma de peste 60 de salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației privind impozitul pe veniturile estimate.

Tot din ianuarie 2024, se renunță la facilitatea (de cel mult 400 lei lunar) pentru telemuncă, urmând să nu mai fie exceptate sumele de la impozitul pe venit și contribuțiile sociale.

O atenție specială trebuie să se acorde declarării corecte a veniturilor. De la 1 iulie 2024, veniturile constatate de fisc ca având sursă neidentificată vor fi impozitate cu 70% față de 16% în prezent.

În domeniul TVA dispar multe cote reduse sau se majorează de la cota de 5% la cota de 9% (tot o cotă redusă față de cea standard de 19%). Cotele modificate vor fi:

• de la 9% la 19% pentru livrarea de bere fără alcool și alimente cu zahăr adăugat cu excepția cozonacului și a biscuiților.
• de la 5% la 9% pentru: livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, eco, tradiționale; livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, livrarea și instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură și alte sisteme de încălzire de înaltă eficiență, cu emisii scăzute, livrarea și instalarea de componente pentru repararea şi/sau extinderea sistemelor ca parte componentă a livrărilor de construcții, sau ca extraopțiuni la livrarea unei construcții; accesul la bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative, târguri, expoziții, cinematografe și evenimente culturale, altele decât cele scutite de taxă; accesul la evenimente sportive
• de la 5% la 19% pentru: dreptul de utilizare a anumitor facilități sportive și anumite activități de transport persoane

Pentru a aplica o cotă la 9% trebuie acordată atenție definiției locuinței eligibile pentru aceasta, care a fost modificată și arată că este aplicabilă locuințelor care chiar pot fi locuite de beneficiari fără a necesita investiții suplimentare semnificative.

Există două cauze principale care au condus la majorarea cotelor de TVA. România are mari probleme de colectare a TVA unde are un decalaj de încasare de 36% , cel mai mare din UE.

De-a lungul timpului, inițiatorii actelor normative prin care au fost adoptate cote reduse de TVA au motivat că astfel va crește conformarea fiscală. În ultimul raport privind decalajul de încasare a TVA, Comisia Europeană a precizat în mod expres că reducerea unor cote de TVA nu a ajutat la îmbunătățirea colectării.

Cu alte cuvinte strategia de scădere a cotelor pentru a încuraja plata nu a funcționat. Al doilea motiv este că extinderea plajei de produse și/sau servicii cu cote reduse în ultimii ani a dus la scăderea ratei efective de TVA pentru total consum.

Aceste majorări de cote vin însă într-o perioadă cu inflație ridicată și se vor reflecta în prețuri, afectând și mai mult puterea de cumpărare și consumul.

În 2024 vor fi majorate accizele pentru alcool, tutun, carburanți, taxa pentru băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat și apare impozitul special de 0,3% pentru case și autoturisme de peste o anumită valoare (2.500.000 lei la bunuri imobile și 375.000 lei la autoturisme).

Prin ordonanța 115/2023, emisă la final de decembrie, apar și alte modificări care clarifică sau ajustează prevederile legii 296/2023, dar aduc și alte noutăți privind limitarea deductibilității ajustărilor pentru deprecierea creanţelor, privind recuperarea pierderilor fiscale anuale sau privind sediul permanent.

În concluzie, schimbările fiscale sunt majore și vor însemna atât o povară financiară suplimentară, cât și un efort de conformare a contribuabililor dată fiind complexitatea prevederilor.

Din păcate, la cum arată situația bugetară și sub imperativul de a reduce deficitul bugetar (pentru a îl putea finanța sustenabil) este destul de probabil ca anul 2025 să vină cu modificări chiar mai ample, cum ar fi mult vehiculatul impozit progresiv pe venituri.

Autor Daniel Anghel, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România