BET
12086.01
0.37%
BET-TR
23511.47
0.37%
BET-FI
49559.72
-0.24%
BETPlus
1805.89
0.35%
BET-NG
911.93
0.42%
BET-XT
1048.89
0.29%
BET-XT-TR
2027.94
0.29%
BET-BK
2277.97
0%
ROTX
26763.77
-0.3%


China ar putea depăși SUA în următorii 5 ani, devenind astfel lider în dezvoltarea tehnologiei blockchain

Autor: Financial Market
Timp de citit: < 1 minute

Conform unui studiu realizat de PWC la nivel global in care au fost evaluate opiniile a 600 de executivi din 15 state, s-a evidentit faptul ca 4 din 5 executivi (84%) susțin că au proiecte în dezvoltare bazate pe tehnologia blockchain, in timp ce China ar putea depăși Statele Unite ale Americii, devenind astfel lider în dezvoltarea tehnologiei in urmatorii 3 – 5 ani.

În cadrul studiului PwC Blockchain is here. What’s your next move? au fost intervievați 600 de executivi din 15 state și teritorii pe tema implicării companiilor lor în utilizarea tehnologiei blockchain și viziunea pe care o au privind potențialul acesteia.

Pe măsură ce tehnologia blockchain remodelează companiile și comerțul, studiul indică în mod clar teama organizațiilor de a nu rămâne în urmă în adoptarea acesteia. Sunt luate în calcul mai multe elemente, cum ar fi faptul că dezvoltarea accelerată în acest domeniu la nivel global oferă oportunități de reducere a costurilor, accelerarea vitezei tranzacțiilor, precum și un grad mai mare de transparență și trasabilitate.

Un sfert dintre executivii intervievați declară că au început să implementeze tehnologia blockchain iar 10% au spus că au proiecte dezvoltate în fază pilot în timp ce 15% au proiecte deja operaționale. Aproximativ o treime din acestia (32%) susțin că au proiecte în dezvoltare, o cincime fiind în fază de cercetare.


 

[ajax_load_more]