
Fintech-ul TransferGo a primit o licență de operare a banilor electronici
TransferGo, companie de transferuri online internaționale rapide, a primit licență de operare a banilor electronici de la Banca Lituaniei, facilitate ce-i va simplifica și accelera atât transferurile internaționale de bani, cât și transferul în timp real al banilor.
“Obținerea licenței de monedă electronică deschide un nou capitol în dezvoltarea business-ului nostru și suntem încrezători că această colaborare ne va ajuta să accesăm noi căi de dezvoltare. Noua licență ne apropie și mai mult de obiectivul nostru principal, și anume acela de a facilita transferuri de bani cât mai rapide între clienți, dar și de a crea produse financiare competitive, aliniate la nevoile consumatorilor”, a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo.
Odată cu accesarea facilităților oferite de parteneriatul cu Banca Lituaniei, compania vizează noi căi de extindere a operațiunilor, cu accent pe dezvoltarea de servicii inovatoare. Licența acordă permisiunea de a utiliza bani electronici în Uniunea Europeană și oferă companiei un set mai larg de opțiuni operaționale, cum ar fi posibilitatea de stocare a banilor clienților în depozite.
Procesul de accesare a licenței a fost unul dintre cele mai importante obiective urmărite de companie anul acesta și se înscrie în strategia TransferGo de a investi în consolidarea afacerilor sale. TransferGo se va afla în continuare sub supravegherea Autorității de Servicii Financiare din Regatul Unit (UK) și va continua să utilizeze licența eliberată în UK pentru transferurile financiare internaționale. Licența de monedă electronică emisă de Banca Lituaniei acoperă mai multe opțiuni decât cea obținută în UK și permite dezvoltarea de noi produse, în paralel cu îmbunătățirea serviciilor deja disponibile.
Cu operațiuni în peste 47 de țări din întreaga lume și peste 1 miliard de euro transferați prin intermediul serviciilor proprii, TransferGo s-a poziționat drept unul dintre cei mai importanți jucători din Fintech-ul european precum și în segmentul de transferuri de bani online. De-a lungul timpului, compania a atras investiții de 17,8 milioane de euro cu scopul de a susține extinderea operațiunilor și diversificarea portofoliului de produse financiare.