BET
9853.15
0.75%
BET-TR
15770.29
0.75%
BET-FI
46389.87
0.13%
BETPlus
1471.24
0.75%
BET-NG
790.68
0.68%
BET-XT
902.45
0.69%
BET-XT-TR
1454.17
0.68%
BET-BK
1860.66
0.54%
ROTX
20637.68
0.75%

JP Morgan lansează o aplicatie robo-advisor și pune la dispoziția clienților un serviciu digital de investiții

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

JP Morgan, cea mai mare bancă americană, a lansat de curand o aplicatie de tip robo-advisor prin intermediul careia planifică să atragă mai multi clienti care doresc să investească in fondurile pasive de investitii administrate de bancă, construindu-le portofolii pe baza profilului de risc al acestora.

Astfel, dupa o perioadă de probă de un an de zile timp in care aplicația a fost testată în cateva sucursale, banca a lansat serviciul digital de investiții denumit You Invest Portfolios. Cu un comision de administrare anual de numai 0,35% din valoarea investită, JP Morgan va putea construi portofolii de investiții pentru clienții băncii prin intermediul ETF-urilor pe care le administrează. Menționăm că ETF-urile, sau Exchange Traded Funds sunt fonduri de investitii care se tranzactionează asemenea acțiunilor pe piața de capital.

Această taxă este apropiată de cea a companiilor concurente precum Morgan Stanley sau Wealthfront care prestează servicii similare, însă, spre deosebire de majoritatea rivalilor, banca renunță la alte taxe sau comisioane pentru investițiile facute de clienti. Clienții J.P. Morgan vor avea astfel costuri de la aproximativ 0,2% la 0,5%, serviciul You Invest Portfolios aducând economii de pana la 0,15% pentru aceștia“, a precizat Jed Laskowitz, directorul executiv al companiei, pentru CNBC.

CITESTE SI:  Germania evită recesiunea tehnică în timp ce la BVB a fost o zi plină de raportări

Banca face un pas important in adoptarea serviciilor digitale pentru a castiga cota de piață de la concurenți și a creste numarul americanilor care investesc piața de capital. Potrivit unui raport Gallup din 2017, doar aproximativ jumătate dintre americani dețin acțiuni prin intermediul fondurilor mutuale și doar 31% dintre cei sub vârsta de 30 de ani au investiții in acțiuni.

Bazandu-se astfel pe canalul digital, cea mai mare banca din SUA democratizează accesul investitorilor la servicii profesionale de investiții contra unui comision mic si o sumă minimă inițială de 2.500 de dolari. Mai mult de atat, taxa anuală de 0,35% poate fi chiar negociată dacă valoarea investită creste.

Miscarea facuta acum de JP Morgan nu este însă singulară. Anul trecut, banca a lansat un alt serviciu digital destinat tranzacționării pe bursa, You Invest Trade, care include tranzacții gratuite nelimitate pentru anumiți clienți ai băncii. Efectul in piață a fost uluitor la acel moment, cateva companii de brokeraj precum Ameritrade sau E*trade pierzand mai mult de 5 miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, ca urmare a creșterii concurenței pe segmentul de tranzacționare online.

Conform datelor financiare publicate astăzi, banca a înregistrat un profit record in cel de-al doilea trimestru, in valoare de 9,65 miliarde dolari, cu 16% mai mare decât în anul precedent, sau 2,82 dolari pe acțiune, peste estimarea de 2,50 dolari a analiștilor chestionați de Refinitiv. Veniturile totale au crescut de asemenea cu 4% pana la 29,57 miliarde dolari, mai mari decat asteptarile pietei care au fost de 28,9 miliarde dolari.