BET
16947.98
0.5%
BET-TR
35164.99
0.5%
BET-FI
60482.43
0.6%
BETPlus
2503.39
0.47%
BET-NG
1212.49
0.75%
BET-XT
1444.24
0.52%
BET-XT-TR
2962.94
0.52%
BET-BK
3118.34
0.41%
ROTX
37227.85
0.51%


Investitiile in tehnologie, digitalizare si inovare sunt prioritatile bancilor in 2018

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Implementarea unui program de transformare digitală este o prioritate de afaceri pentru 2018, conform raportului EY Global Banking Outlook 2018.

Decizia băncilor de a investi în tehnologie în următorii trei ani este în principal motivată de obiectivul acestora de a-și întări poziția competitivă și cota de piață, de a-și crește capacitatea de a atrage și reține clienți și de a obține reduceri de costuri și o creștere a eficienței operaționale.

Incluzând 221 de instituții din Europa, America de Nord, piețele emergente și Asia-Pacific, studiul arată că băncile fac eforturi pentru maturizarea digitală, definitivând tranziția de la o transformare determinată de reglementări, la schimbarea bazată pe inovație. Răspunsurile participanților la studiu arată că doar câteva bănci (19%) se consideră în acest moment în curs de maturizare digitală sau lideri digitali, însă peste jumătate dintre ele (62%) aspiră să dețină una dintre cele două poziții până în anul 2020.[emaillocker]

Aurelia Costache, EY România Financial Services Advisory Leader, spune: „Pentru a putea răspunde provocărilor ce le amenință performanța, băncile au început să se pregătească pentru un viitor determinat de inovație și tehnologie. Ritmul inovării continuă să se intensifice și, pentru a beneficia de progresul tehnologiei, colaborarea cu partenerii din eco-sistemul bancar a devenit critică, în timp ce investițiile în tehnologie se mută de la o abordare tactică la una strategică.

CITESTE SI:  Allview finalizează un proiect fotovoltaic de 1,3 MW în Drobeta-Turnu Severin

Printre alte rezultate evidențiate în cadrul studiului se numără:

59% dintre băncile intervievate anticipează că bugetele lor de investiții în tehnologie vor crește cu peste 10% în 2018.
Dintre băncile care încep să investească sau care își măresc investițiile în tehnologii noi, 44% intenționează să achiziționeze tehnologii de la terțe părți, în vreme ce doar 17% intenționează să achiziționeze o entitate producătoare de tehnologie pe care s-o încorporeze în cadrul organizației pentru a produce tehnologiile necesare.
70% dintre bănci afirmă că întărirea poziționării lor în raport cu competiția reprezintă principalul motiv pentru investiții în tehnologie până în 2020.

„Adresarea problemelor de securitate cibernetică este prioritatea de top pentru bănci la nivel global în 2018 (89%), înlocuind prioritatea numărul unu de anul trecut – gestionarea riscurilor reputaţionale şi a celor legate de conduită și cultură organizațională, care se situează pe locul șase anul acesta. Recrutarea, dezvoltarea și reținerea de talente ocupă, de asemenea, o poziție semnificativă în topul priorităților băncilor, 83% dintre acestea depunând eforturi tot mai mari să integreze experți în zona digitală şi cyber.”, a precizat Gelu Gherghescu, EY România Financial Services Leader.

Raportul poate fi descarcat aici: REPORT – Global Banking Outlook 2018

Foto: Dreamstime[/emaillocker]


 

[ajax_load_more post_type=”post” button_label=”Mai multe articole”]