BET
16347.25
0.62%
BET-TR
33918.6
0.62%
BET-FI
59593.1
0.62%
BETPlus
2418.01
0.6%
BET-NG
1175.05
0.81%
BET-XT
1399.18
0.63%
BET-XT-TR
2870.54
0.63%
BET-BK
3017.97
0.39%
ROTX
35850.36
0.64%


3 provocări cu care se confruntă Companiile pentru a atinge performanța financiară

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Un studiu recent realizat de PwC arata ca eliberarea de fonduri din bilant ar fi suficientă pentru ca firmele globale să-și sporească investițiile de capital cu 55%, fără a fi nevoie să acceseze fonduri suplimentare sau să pună presiune pe fluxul de numerar.

1,3 mii de miliarde de euro ar putea fi eliberate din bilanțurile companiilor listate la nivel global, în
situația în care acestea iau măsuri pentru eficientizarea capitalului de lucru, arată cel mai nou raport Navigating Uncertainty: 2018 Annual Global Working Capital Study realizat de PwC.

În ciuda faptului că, anul trecut, pentru prima dată după 2014, situația capitalului de lucru s-a îmbunătățit, companiile globale se vor confrunta pe viitor cu probleme ce țin de disponibilitatea
numerarului, într-un climat de finanțare din ce în ce mai dificil.

Raportul evidențiază 3 provocări pentru performanța financiară:

1. În timp ce veniturile companiilor sunt în creștere cu 10% față de anul anterior, rata de conversie a numerarului a scăzut cu 6%, indicând faptul că devine mult mai dificilă conversia veniturilor în numerar.

2. O rată anuală de 3,6% în ceea ce privește scăderea cheltuielilor de capital sugerează faptul că organizațiile alocă mai puțin numerar pentru investiții, ceea ce ridică potențiale amenințări pentru perspectivele lor de dezvoltare pe termen lung.

3. Politica monetară actuală din ce în ce mai strictă, ca și incertitudinile asupra comerțului global, duc la creșterea costului numerarului pentru companii. Capitalul de lucru este cea mai ieftină sursă de numerar, de aceea companiile trebuie să optimizeze performanța acestuia, astfel încât să mențină un flux de numerar operațional și să elibereze fonduri pe care să le poată investi, în condițiile unei piețe volatile.

Monica Movileanu – PwC Romania

 

„În contextul incertitudinilor actuale, companiile trebuie să se concentreze pe ceea ce ele pot controla. Capitalul de lucru și, în mod deosebit, inventarul și creanțele, reprezintă oportunități semnificative pentru companii de a-și maximiza fluxul de numerar operațional”, spune Monica Movileanu, Partener, Servicii de Audit și consultanță contabilă și financiară, PwC România. O strategie pe care raportul o propune este finanțarea prin intermediul lanțurilor de distribuție, pe care organizațiile le pot folosi pentru a genera mai multă lichiditate din partea furnizorilor, pentru a oferi stabilitate lanțurilor de distribuție și a eficientiza plățile, ajungând astfel să maximizeze capitalul de lucru. Cu toate acestea, programe de acest gen sunt orientate către furnizori mai stabili financiar și care au cel mai mare impact la nivelurile cele mai acceptabile de risc pentru finanțatori.

CITESTE SI:  ROCA Industry beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group

Aceștia din urmă, de regulă, ignoră furnizorii mai mici, care au nevoie mai mare de astfel de programe:

● 77% dintre companiile mici și mijlocii își primesc cu întârziere banii de la marile corporații.
● Peste o treime dintre companiile mici și mijlocii cheltuiesc importante resurse financiare și de timp pentru a recupera banii datorați de marile corporații.

Monica Biota PwC

Monica Biota PwC Romania

„Eficientizarea fluxurilor de numerar este deosebit de importantă în special pentru companiile care nu au rezerve foarte mari de numerar, mai ales în condițiile în care se dorește evitarea împrumuturilor pentru cheltuieli curente.

Atunci când resursele de numerar sunt considerabile, intervine nevoia de a folosi respectivii bani pentru dezvoltare sau pentru proiecte care aduc valoare adăugată mare companiei și un avantaj competitiv în piață”, spune Monica Biota, Partener, Servicii de audit, PwC România.

Prin extinderea opțiunilor de finanțare prin intermediul lanțurilor de distribuție către companiile mici și mijlocii, acestea pot fi ajutate să aibă acces la numerar în condiții competitive și să beneficieze de un flux de numerar mai predictibil.

Raportul complet este disponibil aici.

 

Despre raport

1. Raportul analizează performanța a 14.694 de companii globale, cu venituri care totalizează 37,5 mii de miliarde.
2. Echipa PwC care a realizat acest raport a analizat performanța capitalului de lucru al respectivelor companii din punct de vedere al creanțelor, datoriilor și inventarului pe o perioadă de cinci ani.


[ajax_load_more]