BET
16025.01
0.86%
BET-TR
33246.44
0.86%
BET-FI
58408.55
0.22%
BETPlus
2378.57
0.82%
BET-NG
1149.87
0.58%
BET-XT
1371.43
0.75%
BET-XT-TR
2813.29
0.75%
BET-BK
3006.37
0.62%
ROTX
35774.22
1.09%



Sondaj Storia – Previziuni pentru piața imobiliară din 2024 și retrospectiva deciziilor imobiliare din 2023

Autor: Monica Preda
Timp de citit: 4 minute

O mare parte dintre cei care plănuiesc să facă o achiziție imobiliară în 2024 anticipează o scădere a prețurilor locuințelor (60% dintre respondenți). În același timp, proprietarii care vor să vândă sau să închirieze se așteaptă în cea mai mare parte ca prețurile să crească, atât la apartamentele de vânzare (39% dintre respondenți), cât și la locuințele în chirie (40%). În ceea ce privește evoluția dobânzilor la creditele ipotecare în 2024, majoritatea respondenților (38%) prevăd o scădere a acestora, conform ultimului sondaj realizat în rândul utilizatorilor Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.

Cumpărătorii de locuințe au încheiat achizițiile din 2023 în mai puțin de 3 luni

În 2023, 60% dintre respondenții studiului au declarat că au intenționat să cumpere o locuință, iar 14% au intenționat să vândă. 10% au declarat că au fost interesați să închirieze, iar 1% au afirmat că vor să dea în chirie o proprietate. Totuși, 15% dintre respondenți au declarat că nu au avut nicio intenție imobiliară.

Pentru respondenții care au cumpărat o proprietate în 2023, procesul de la începerea căutării până la finalizarea achiziției a durat sub 3 luni (56%), în timp ce pentru 21% dintre respondenți a durat între 3-6 luni, pentru 11% – între 6 și 12 luni, iar 12% au avut nevoie de peste 12 luni pentru a căuta și finaliza achiziția unei locuințe.

Întrebați cât de ușor se așteptau să fie întregul proces de căutare și achiziționare, cei mai mulți dintre respondenți au răspuns că se așteptau la un nivel mediu de dificultate (48%), urmat de unul ușor (40%). 12% dintre utilizatorii platformei au menționat că se așteptau ca procesul să fie unul greu. În final, majoritatea a declarat că procesul a fost la fel cum își imaginau (43%), 30% au declarat că procesul a fost mai ușor, în timp ce 27% au declarat că procesul a fost mai greu decât au anticipat.

38% dintre cei care au achiziționat o proprietate au afirmat că au existat momente în care au întrerupt căutarea locuinței dorite, principalele motive amintite fiind: proprietățile de interes depășeau bugetul (58%) sau dificultatea de a găsi proprietăți potrivite (35%). Tot 35% au declarat că au așteptat să vadă evoluția prețurilor. În ceea ce privește compromisurile făcute, 38% au afirmat că au fost nevoiți să suplimenteze bugetul, iar 19% au schimbat zona de căutare. Totuși, alți 17% dintre cei care au cumpărat afirmă că nu au fost nevoiți să facă niciun compromis în alegerea locuinței.

Când au fost întrebați despre provocările financiare din proces, 32% au afirmat că nu au întâmpinat dificultăți semnificative. Totuși, 18% au evidențiat creșterea ratei pentru o proprietate achiziționată anterior prin credit și 12% au specificat că valoarea avansului a depășit bugetul, în timp ce alți 10% au evidențiat creșterea prețurilor locuințelor de vânzare.

Planuri imobiliare pentru 2024: așteptări și previziuni privind prețurile de vânzare și închiriere

Întrebați care sunt intențiile imobiliare pentru anul 2024, respondenții studiului au oferit răspunsuri similare cu cele din 2023. În continuare cei mai mulți respondenți (66%) declară că ar vrea să cumpere o locuință, iar 13% vor să vândă. 10% dintre respondenți afirmă că nu au niciun plan imobiliar, în timp ce 8% vor să închirieze o proprietate și 3% vor să găsească chiriași.

CITESTE SI:  Cum va influența legea prosumatorului piața energiei regenerabile în condițiile în care numărul acestora se apropie de 80 de mii

În ceea ce privește evoluția prețurilor locuințelor de vânzare, 60% dintre cei interesați de cumpărare declară că se așteaptă ca prețurile să scadă, 16% declară că se așteaptă să crească și 14% se așteaptă la o stagnare. În mod similar, majoritatea persoanelor interesate de închirieri se așteaptă ca prețurile să scadă (43%) la proprietățile date în chirie. Totuși, 28% se așteaptă la creșteri și 22% au declarat că e posibil ca prețurile să stagneze. În același timp, proprietarii care vor să vândă sau să închirieze se așteaptă în cea mai mare parte ca prețurile să crească, atât la apartamentele de vânzare (39% dintre respondenți), cât și la locuințele în chirie (40%).

„Analizând datele sondajului, putem observa că așteptările românilor reflectă interesele personale, astfel încât cei în căutare de locuințe speră la reduceri de prețuri, iar cei care vând sau închiriază se așteaptă la creșteri. Totuși, în prima jumătate a lunii ianuarie, contactările de pe platforma noastră au crescut cu 53% față de aceeași lună a anului trecut. Așadar, trebuie să luăm în considerare faptul că măsurile fiscale adoptate și cererea în creștere înregistrată în primele săptămâni ale lunii ianuarie sugerează mai degrabă o tendință de creștere a prețurilor,” a declarat Monica Dudău, Marketing Manager Storia & OLX Imobiliare.

Când au fost întrebați despre evoluția dobânzilor la creditele ipotecare, cei mai mulți dintre participanții la studiu (38%) au răspuns că se așteaptă la o scădere, în timp ce 27% anticipează o creștere. O altă parte considerabilă (17%) e de părere că dobânzile vor rămâne constante, în timp ce 18% se simt nesiguri în privința evoluției dobânzilor.

Datele arată că, în 2024, utilizatorii de pe platforma Storia își propun să vizualizeze anunțuri imobiliare (62% din totalul respondenților), iar 53% au declarat că vor să și vizioneze proprietățile de interes. În plus, o mare parte și-a propus să consulte un broker sau banca pentru opțiunile de creditare (35%). De asemenea, utilizatorii își propun să urmărească știrile relevante pentru domeniul imobiliar (24%), în timp ce 22% și-au propus să lucreze cu un agent imobiliar.

Analiza a fost realizată de Storia – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii în cunoștință de cauză. Chestionarul a fost publicat pe Storia și OLX Imobiliare, în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024, iar răspunsurile au fost colectate de la 1023 respondenți.