BET
12570.66
0.26%
BET-TR
23828.3
0.26%
BET-FI
51499.44
0.31%
BETPlus
1874.5
0.26%
BET-NG
950.14
0.67%
BET-XT
1096.08
0.28%
BET-XT-TR
2063.8
0.28%
BET-BK
2302.34
0.37%
ROTX
28071.21
0.36%

Activele nete ale celor cinci SIF-uri au crescut la finalul lunii martie

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

La finele lunii martie, nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a fost de 8,9 mld. lei, in crestere cu 3,2% fata de nivelul inregistrat la sfarsitul lunii februarie. Exprimat in euro, nivelul activelor nete la sfarsitul lunii a fost de 1,92 mld., in crestere cu 3,4% fata de luna precedenta.

Majoritatea celor cinci SIF au inregistrat evolutii pozitive la finalul lunii martie, fiind consemnate cresteri de 11,1% la SIF Banat-Crisana, 1,9% la SIF Transilvania, 1% la SIF Muntenia si 0,1% la SIF Moldova, respectiv o scadere de 1,6% la SIF Oltenia.

Evolutia preturilor de inchidere comparativ cu cele ale lunii precedente a fost exclusiv negativa, fiind consemnate scaderi de 8,1% la SIF Muntenia, 6,9% la SIF Transilvania, 5,6% la SIF Oltenia,4,2% la SIF Banat-Crisana si 2,9% la SIF Moldova. Discontul la care sunt tranzactionate in piata actiunile celor cinci SIF se situeaza intre 21,4% pentru SIF Moldova si 51,7% pentru SIF Transilvania.

Din structura activelor la sfarsitul lunii martie se observa ca, pe total SIF, investitiile financiare pe termen scurt au crescut cu 5,2% fata de luna februarie, pana la 6,9 mld lei. Ponderea investitiilor pe termen scurt in total active a crescut la 73,6% in luna februarie, de la 72,5% in luna precedenta.

Evolutia celor cinci SIF-uri la finalul lunii martie 2018. Sursa AAF

Valoarea insumata a actiunilor cotate (pe ansamblul portofoliilor SIF), a crescut cu 4,4%, pana la 6,8 mld lei la sfarsit de martie, de la 6,53 mld lei la final de februarie. Ponderea acestora in total active SIF la finalul lunii raportate s-a sporit la 72,8%, fata de 72,3% in luna precedenta.

Analizata pe fiecare SIF in parte, ponderea actiunilor cotate din portofoliu in total active la finalul de martie se prezinta astfel: SIF Transilvania cu 86,3% (93,4% anterior), SIF Moldova cu 73,6% (72,2% anterior), SIF Banat-Crisana cu 73,6% (69,8% anterior), SIF Muntenia 69,4% (68,2% anterior) si SIF Oltenia cu 65,3% (66,5% anterior).

In acelasi timp, actiunile necotate pe total SIF, care insumau la sfarsitul lunii februarie aproximativ 1,16 mld. lei, au crescut pana la 1,17 mld. lei, avand o pondere de 12,4% – in scadere fata de la 12,8% la finalul lunii precedente. Cea mai mare detinere de astfel de actiuni s-a regasit la SIF Oltenia, unde acestea au avut valoarea de 615 mil. lei, iar cea mai mica la SIF Transilvania, de 76 mil. lei.

Capitalizare SIF. Sursa AAF

La finalul lunii martie, capitalizarea bursiera la nivelul celor cinci SIF a fost de 5,43 mld. lei, in scadere cu 5% fata de nivelul lunii februarie. Exprimata in euro, capitalizarea la finele lunii raportate a fost de 1,17 mld., cu 4,9% mai mica decat nivelul lunii precedente.

Foto credit: Dreamstime