BET
12741.29
0.57%
BET-TR
22547.4
0.57%
BET-FI
52933.16
-0.6%
BETPlus
1900.54
0.53%
BET-NG
858.41
0.38%
BET-XT
1129.14
0.48%
BET-XT-TR
1997.44
0.48%
BET-BK
2535.85
0.62%
ROTX
27073.03
0.23%

Acționarii Visual Fan (Allview) au aprobat majorarea de capital social cu 5 acțiuni gratuite la fiecare acțiune deținută

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Acționarii Visual Fan SA (Allview), companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, și unul dintre cei mai importanți jucători locali pe piața IT&C, au aprobat majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 5.555.500 acțiuni alocate în mod gratuit către toți acționarii societății înregistrați la data de 09 februarie 2022.

Acţionarii au votat cu un procent de 90% din numărul total de voturi deținute de acționarii prezenți în Adunare, aprobarea majorării capitalului social emis al societăţii de la 111.110 RON la nivelul de 666.660 RON prin emisiunea unui număr de 5.555.500 acțiuni noi, nominative, ordinare, dematerializate, cu o valoarea nominală de 0,1 lei/acțiune.

Acțiunile nou emise vor fi alocate în mod gratuit acționarilor societății înregistrați în registrul acţionarilor la data de 09.02.2022 stabilită ca dată de înregistrare. Raportul de subscriere este de 5 (cinci) acțiuni nou emise Ia 1 (una) acțiune deținută la data de înregistrare. Majorarea capitalului social se va realiza pentru susţinerea activităţii curente a societăţii”, notează raportul companiei publicat la Bursa de Valori București.

Cele 5.555.500 de acţiuni gratuite vor fi emise la valoarea nominală şi vor fi plătite din rezervele companiei. Acţiunile ALW se tranzacţionau la data de referință 12 octombrie 2021, la valoarea de 130,5 lei, compania înregistrând o capitalizare de aproximativ 145 milioane lei.

Începând cu data de 11 octombrie 2021, acțiunile ALW fac parte din componenţa celui mai nou indice BET-AeRO, alături de încă alte 19 companii reprezentative de pe această piaţă, selectate pe baza unor criterii cantitative, precum: lichiditate, capitalizare și free-float.

CITESTE SI:  Connections Consult debutează pe piața AeRO și își finanțează extinderea în SUA prin BVB

În luna septembrie a.c., Visual Fan a realizat încă o achiziție strategică, prin preluarea participației majoritare de 51% din Intervision Trading, unicul distribuitor din Europa Centrală și de Est al renumitului brand japonez AKAI.

Această tranzacție creează premisele unei creșteri semnificative de 25%, atât a cifrei de afaceri, cât și a profitului companiei Visual Fan – față de estimările anunțate în memorandumul de listare a acțiunilor la BVB. Pentru finalizarea tranzacției, se așteaptă avizul Consiliului Concurenței.

Cifra de afaceri a companiei brașovene, înregistrată în primul semestru al anului 2021, are o valoare de peste 13,58 milioane de euro (66,77 milioane de lei), rezultată din vânzarea dispozitivelor electronice – activitatea de bază a companiei.

Astfel, veniturile companiei în primul semestru al anului 2021 comparativ cu perioada similară din 2020, înregistrează o creștere cu peste 55%. Profit net al societății a avut o creștere cu 62,74% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând valoarea de 972.000 de euro (4,78 milioane lei).