BET
11686.38
0.81%
BET-TR
20296.99
0.92%
BET-FI
51473.47
0.16%
BETPlus
1747.54
0.77%
BET-NG
775.26
0.83%
BET-XT
1032.79
0.7%
BET-XT-TR
1798.41
0.81%
BET-BK
2268.76
0.45%
ROTX
24981.89
0.85%

Analize Comparative, o nouă funcționalitate pentru investitori disponibilă pe BVB Research Hub

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Platforma BVB Research Hub, lansată de Bursa de Valori București (BVB) pentru a le oferi investitorilor acces la analize fundamentale, pune la dispoziția utilizatorilor o nouă funcționalitate, Analize Comparative.

Prin intermediul acesteia, platforma BVB Research Hub permite comparații în timp real între multiplii companiilor listate la BVB și cele mai relevante companii listate pe alte piețe cu activitate similară, prioritizându-le pe cele din România sau din regiunea Europei Centrale și de Est.

Bursa de Valori București este principalul canal de finanțare pentru companiile românești. Proiectul BVB Research Hub este foarte important în acest sens pentru că urmărește două obiective esențiale, creșterea vizibilității emitenților noștri și facilitarea accesului investitorilor la informații utile în procesul decizional, ambele obiective conlucrând la consolidarea rolului bursei în finanțarea economiei reale”, afirmă Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Modulul Analize Comparative a fost realizat în urma unei colaborări între Bursa de Valori Bucureșt și Capital Cube, furnizor global de analize, date financiare și conținut pentru investitori. Datele sunt preluate și procesate în totalitate automat din baza de date a Capital Cube, aceasta acoperind peste 50.000 de companii și ETF-uri la nivel global. Secțiunea Analize Comparative din cadrul BVB Research Hub este disponibilă doar în limba engleză.

Accesul la informații și la analiză fundamentală este esențial în procesul de alocare a capitalului de către investitori. Considerăm că noua funcționalitate a platformei BVB Research Hub se va dovedi foarte utilă, ea permițând comparații în timp real între multiplii companiilor listate la BVB și cele mai relevante companii listate, inclusiv pe alte piețe, cu activitate similară, acesta fiind un procedeu de evaluare frecvent utilizat de către investitorii instituționali.

În egală măsură, implementarea unei soluții tehnice automatizate, care utilizează date agregate la nivel global este un pas înainte în digitalizarea și dezvoltarea pieței de capital din România”, consideră Adrian Tănase, Director General al Bursei de Valori București.

CITESTE SI:  Analiză Prime Transaction: Este piața românească supraevaluată la noile maxime istorice?

Bursa de Valori București a lansat BVB Research Hub pe 20 aprilie 2021 ca pe o platformă de informații esențiale despre companiile listate la București, utile în procesul investițional. Platforma își propune să crească vizibilitatea emitenților și să faciliteze accesul investitorilor la resurse de calitate.

BVB Research Hub este dedicat investitorilor individuali și instituționali, companiilor listate și brokerilor, precum și publicului larg. Accesul la toate resursele disponibile în platformă – rapoarte de analiză realizate de analiști financiari și, analize comparative – este gratuit. Platforma poate fi accesată la acest link: www.bvbresearch.ro