BET
16347.25
0.62%
BET-TR
33918.6
0.62%
BET-FI
59593.1
0.62%
BETPlus
2418.01
0.6%
BET-NG
1175.05
0.81%
BET-XT
1399.18
0.63%
BET-XT-TR
2870.54
0.63%
BET-BK
3017.97
0.39%
ROTX
35850.36
0.64%


AROBS intră pe piața din Polonia prin preluarea SYDERAL Polska

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță preluarea pachetului majoritar de acțiuni, 94%, din cadrul SYDERAL Polska, o companie din Gdansk, Polonia, specializată în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru comunicarea cuantică și optică, stocarea și procesarea datelor, precum și controlul mecanismelor și instrumentelor prin satelit.

Prin tranzacția anunțată astăzi facem încă un pas în direcția consolidării expertizei noastre în industria aerospațială din cadrul grupului AROBS. Expertiza SYDERAL Polska completează noua linie de business din cadrul grupului adusă de colegii noștri de la AROBS Engineering – dezvoltare de sisteme embedded și software pentru sectorul aerospațial.

Echipa din cadrul Syderal Polska deține o experiență consistentă în domeniul aerospațial, compania participând în mod activ în inițiativele legate de crearea Infrastructurii Europene de Comunicare Cuantică.

În plus, suntem încântați că, începând cu acest an, grupul AROBS este prezent într-o nouă țară, Polonia, și sunt încrezător că împreună cu echipa locală vom dezvolta produse inovatoare și vom fi implicați în proiecte cu un impact semnificativ asupra viitorului Europei spațiale,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

SYDERAL Polska a fost înființată în anul 2016 și are o echipă formată din 28 de specialiști în furnizarea de soluții software și hardware pentru nevoile clienților cu activitate în sectorul aerospațial.

Compania implementează proiecte pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), iar în același timp, lucrează la proiecte de cercetare și dezvoltare finanțate prin Centrul Național de Cercetare și Dezvoltare (NCBiR) din Polonia.

De-a lungul timpului, SYDERAL Polska a fost implicată în numeroase proiecte cu parteneri din sectorul aerospațial european, inclusiv cu reprezentanți ai pieței New Space, al căror scop este democratizarea domeniului aerospațial prin accesul la sisteme și servicii la prețuri rezonabile pentru companiile noi din piață.

SYDERAL Polska este cunoscută pentru dezvoltarea de instrumente și mecanisme de control, compania participând la proiectarea și producția de echipamente electronice la bord personalizate pentru aplicații spațiale, precum Unitatea de control al instrumentelor FLORIS, un spectometru imagistic de înaltă rezoluție utilizat de ESA pentru măsurători globale ale fluorescenței vegetației terestre și cartografierea acesteia.

CITESTE SI:  Rezultate record pentru Hidroelectrica în 2023: Venituri în creștere cu 30% iar profitul net a ajuns la 6,33 mld lei, o creștere cu 42%

Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Michal Drogosz, actualul CEO, care va rămâne și acționar, cu o participație de 6%. Rezultatele SYDERAL Polska vor fi incluse în situațiile financiare consolidate începând cu anul 2023.

La nivelul anului 2022, SYDERAL Polska estimează o cifră de afaceri de 1 milion de euro.

Alăturarea noastră la grupul AROBS reprezintă un pas semnificativ pentru continuarea creșterii SYDERAL Polska. Prin această tranzacție avem posibilitatea de a ne extinde gama de produse și servicii, dedicate sectorului spațial.

A face parte din AROBS înseamnă noi oportunități pentru SYDERAL Polska, precum și deschiderea către sectoare și industrii în care compania noastră nu era încă prezentă.

În domeniul tehnologiilor spațiale, competențele AROBS și SYDERAL Polska se completează perfect, ceea ce ne va permite să dezvoltăm împreună produse și servicii mai performante”, a declarat Michal Drogosz, CEO al SYDERAL Polska.

Achiziția SYDERAL Polska va consolida expertiza de afaceri a AROBS cu privire la sistemele embedded, cu accent pe tehnologia automotive, aerospațială, medicală și marină.

De la încheierea plasamentului privat din octombrie 2021, AROBS a achiziționat companiile Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de business Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic, și Centrul de Soft GPS România, precum și două entități din Republica Moldova, AROBS Software și TrackGPS, tranzacții aprobate în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 22 decembrie 2022.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 855 milioane de lei.