BET
16883.08
-0.21%
BET-TR
35030.34
-0.21%
BET-FI
60489.28
0.26%
BETPlus
2495.03
-0.23%
BET-NG
1206.45
-0.08%
BET-XT
1439.97
-0.1%
BET-XT-TR
2954.19
-0.1%
BET-BK
3109.87
0.11%
ROTX
37061.21
-0.21%


BRK începe din 18 mai activitatea de market maker al emitentului pentru Antibiotice Iași

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Antibiotice (ATB), unul dintre cei mai longevivi producatori romani de medicamente, va beneficia din 18 mai de serviciile de market maker al emitentului oferite de BRK Financial Group (BRK), unul dintre cei mai activi brokeri la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

BRK este primul market maker pentru Antibiotice si va sustine cresterea lichiditatii pentru actiunile ATB, listate la BVB din aprilie 1997.

Antibiotice a dovedit ingeniozitate si adaptabilitate de-a lungul timpului si este una dintre companiile de referinta atat in piata farmaceutica pentru consumatorii finali, precum si pe piata de capital pentru investitori. Ne bucura atentia pe care Antibiotice o acorda investitorilor si evolutiei propriilor actiuni la bursa.

Cresterea lichiditatii este direct proportionala cu cresterea interesului investitorilor, aceste doua elemente fiind interdependente. Activitatea de market maker al emitentului este una dintre facilitatile pe care bursa o pune la dispozitie pentru imbunatatirea lichiditatii. Ne bucuram sa avem deja zece instrumente financiare pentru care operatiuni de market making sunt implementate cu succes”, a declarat Adrian Tanase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti.

Parteneriatul cu BRK Financial Group este o etapa importanta in raport cu obiectivul nostru de imbunatatire a lichiditatii, minimizarea volatilitatii si cresterea performantei actiunii, pentru a crea valoare pentru actionari si a atrage noi investitori.

Antibiotice este cea mai importanta companie farmaceutica cu capital romanesc, iar maturitatea echipei, ghidarea activitatilor dupa planuri manageriale sustenabile si respectarea stricta a procedurilor de operare reprezinta garantia dezvoltarii sale durabile.

Dublarea cifrei de afaceri in urmatoarea perioada reprezinta o tinta predilecta, iar expansiunea internationala este cu siguranta cel mai important demers al actionarilor companiei. Bineinteles ca tinta noastra o reprezinta cresterea profitabilitatii afacerii.

Aceasta crestere o realizam in primul rand prin investirea periodica a profitului in dezvoltarea produselor, cercetarea aplicativa, parteneriate durabile”, a declarat Ioan Nani, Director General Antibiotice.

CITESTE SI:  Buget BRD 2024: Creștere moderată a venitului net bancar determinată de creșterea veniturilor din dobânzi

Activitatea de Market Maker al Emitentului va fi prestata de BRK Financial Group in baza unui contract semnat cu Antibiotice.

Daca in urma cu 24 de ani asistam compania Antibiotice sa se listeze la BVB, astazi adaugam actiunile ATB in portofoliul nostru de clienti pentru care derulam operatiuni de market making si vom cota cu un volum de minim 200.000 de actiuni ATB (atat pe sensul cumparare, cat si pe sensul de vanzare) la un spread de maxim 3%, dar obiectivul nostru intern este sa cotam cu un spread mediu in jurul valorii de 1,5%.

Speram ca demersurile noastre sa se concretizeze intr-o crestere a lichiditatii actiunilor ATB, in linie cu evolutia lichiditatii altor emitenti care au incheiat cu BRK Financial Group un parteneriat in cadrul programului Market Makingul Emitentului si multumim coompaniei pentru increderea acordata”, a declarat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

BRK devine astfel market maker al emitentului pentru opt instrumentele financiare la BVB: actiunile Antibiotice, Aages, Impact Developer&Contractor, MedLife, Romcarbon, TeraPlast, Purcari Wineries, precum si pentru obligatiunile IMP26E.

Market Makerul Emitentului este participantul la sistemul de tranzactionare al BVB care si-a asumat rolul de a sustine lichiditatea unui instrument financiar.