BET
9713.16
-0.2%
BET-TR
15546.31
-0.2%
BET-FI
44809.75
0.49%
BETPlus
1450.15
-0.19%
BET-NG
789.75
0.15%
BET-XT
886.19
0.03%
BET-XT-TR
1427.91
0.03%
BET-BK
1836.01
0.25%
ROTX
20311.02
-0.18%

În așteptarea unui acord comercial parțial, bursele continuă să crească

Autor: Cătălin Chivu | Feel The Markets
Timp de citit: 3 minute

O zi verde pe Wall Street ieri, cu indicii bursieri DJIA (+0,66%, 27,674.80 puncte) și S&P500 (+0,27%, 3,085.18 puncte) stabilind noi maxime istorice, în timp ce NASDAQ (+0,28%, 8,434.52 puncte) a fost aproape.

Creșterile au venit pe fondul semnelor de progres în negocierile comerciale Statele Unite (SUA) – China, deoarece Beijingul a declarat că ambele țări au convenit să coordoneze reducerile tarifare în același timp și cu aceeași sumă atunci când semnează acord inițial.

Practic s-ar fi agreat o ridicare graduală, în etape, a taxelor vamale punitive pe care și le-au impus reciproc, în contextul în care părțile depun eforturi să finalizeze un acord cu privire la diferendul lor comercial.

În cazul în care va fi confirmat de către Statele Unite, acest angajament cu privire la taxele vamale ar putea să fie unul dintre ultimele semnale ale unei ”încălziri” a relațiilor bilaterale.

Vicepremierul chinez Liu He, care conduce negocierile comerciale ale Chinei, a discutat săptămâna trecută cu omologul său american Robert Lighthizer și secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin, într-o convorbire telefonică catalogată drept ”constructivă” de ambele părți.

Dealtfel luna trecută președintele american Donald Trump anunțase o primă fază a acordului comercial cu China, însă detaliile înțelegerii nu au fost explicate. Inițial acordul urma să fie semnat de președintele american și cel chinez Xi Jinping pe 16 noiembrie, la summitul Cooperării Economice Asia Pacific din Chile însă, după am anunțat acum câteva zile, acest eveniment a fost anulat din cauza crizei sociale care zguduie această țară.

Donald Trump a anunțat că cele două țări sunt ”pe cale să aleagă un nou loc” în vederea ceremoniei de semnare, care ar putea avea loc în decembrie, la Londra, după un summit NATO. 

Printre cele mai mai creșteri le-au înregistrat acțiunile companiei de modă Ralph Lauren (+14,66%, după ce rezultatele financiare trimestriale au depășit așteptările), cele al producătorului de cipuri  Qualcomm (+6,32%, după ce compania a sugerat un an mai bun decât se aștepta pentru vânzările de telefoane 5G) și ale companiei de radiodifuziune Fox Corporation (+5,56%).

La polul opus trebuie neapărat amintite prăbușirile cotațiilor acțiunilor Expedia (-27,39%), Roku (-16,02%, după o pierdere trimestrială care s-a triplat de la an la an) și Booking Holdings (-8,06%).

Principalii indici bursieri europeni au închis cu creșteri pentru a cincea sesiune consecutivă, pe fondul unor rezultate pozitive raportate de companii pentru trimestrul trei. Vestas (+10,98%), Arcelormittal (+6,72%), UniCredit (+5,96%) și  Siemens (+4,89%) au raportat venituri mai mari decât era de așteptat, în timp ce Lufthansa (+6,84%) a anunțat că intenționează să revină pe profit. 

În acest context extrem de pozitiv pe piețele de capital globale, tranzacțiile de pe bursa locală continuă să fie caracterizate de aceleași fluctuații nesemnificative ale cotațiilor și de volume reduse, de doar 6,52 milioane euro.

Am asistat ieri la închideri mixte pentru principalii indici bursieri, cu pierderi pentru indicele general BET (-0,08%) și cel energetic BET-NG (-0,13%) și creștere pentru cel sectorial financiar BET-FI (+0,63%), toate cele șase componente ale sale înregistrând câștiguri la finalul zile.

În topul lichidității s-au aflat titlurile Fondul Proprietatea (FP +0,43%), Banca Transilvania (TLV -0,21%), OMV Petrom (SNP 0,00%), BRD Groupe Societe Generale (BRD -0,82%) și SIF Oltenia (SIF5 +0,45%). 

Evoluție în general pozitivă pe piața valutară pentru moneda americană (USD), într-o zi în care lira sterlină (GBP) a pierdut teren în condițiile în care Banca Angliei (BOE) a menținut rata dobânzii neschimbată la 0,75%, iar guvernatorul Mark Carney a lăsat să se înțeleagă că este posibilă o reducere de dobândă. De semnalat și scăderea cotațiilor metalelor prețioase, aurul și argintul, până la nivelurile de la începutul lunii octombrie.

Analiză efectuată de Cătălin Chivu | Feel The Markets

CITESTE SI:  15 din 16 companii ale indicelui BET au înregistrat profit după primele nouă luni. Cele mai mari creșteri au fost la BT, Nuclearelectrica, FP și Medlife