BET
16849.5
0.12%
BET-TR
34960.69
0.12%
BET-FI
59763.84
-0.61%
BETPlus
2486.34
0.1%
BET-NG
1211.09
0.12%
BET-XT
1436.02
0.01%
BET-XT-TR
2946.11
0.01%
BET-BK
3083.8
-0.14%
ROTX
37013.43
0.12%



MedLife semnează un credit sindicalizat în valoare de 143 de mil de euro

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Sistemul Medical MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, semneaza, astazi, majorarea facilitatilor existente cu 40 milioane de euro prin semnarea unui credit sindicalizat in valoarea totala de aproximativ 143 de milioane de euro. La aceasta majorare se vor adauga, dupa caz, si alte lichiditati importante ale companiei.

Sindicatul de banci care semneaza noul credit este format din Banca Comerciala Romana, in calitate de coordonator, aranjor principal, agent de documentatie, agent de facilitate si garantii si finantator, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale si Banca Transilvania, in calitate de aranjori principali si finantatori.

Noile fonduri vor fi dedicate consolidarii si extinderii grupului la nivel national, prin dezvoltarea spitalelor regionale, unde pacientul sa beneficieze de o abordare 360 de grade atat din punct de vedere al complexitatii actului medical, cat si al calitatii serviciilor adiacente.

Extinderea infrastructurii medicale si programul de achizitii sunt si ele prioritare anul acesta, iar mai mult decat atat, compania va continua intens demersurile de cercetare, propunandu-si sa le intensifice prin noi investitii in decursul acestui an.

Avem planuri mari pentru perioada urmatoare si chiar daca suntem foarte atenti si conectati la felul in care evolueaza criza sanitara, acest lucru nu ne opreste sa indraznim, sa inovam, sa deschidem drumuri acolo unde altii nici nu s-au gandit sa ajunga.

Vom continua demersurile de cercetare initiate inca de la inceputul anului trecut, demersuri care nu doar ne-au conferit un rol important in societate, dar ne-au pozitionat si in calitate de watchdog regional in monitorizarea pandemiei. Asa cum am anuntat cu o luna in urma, am alocat intre 3 si 5 milioane pentru amenajarea unui nou laborator de biosecuritate III unde vom lucra pentru prima data cu virusi vii, proiectul fiind destul de avansat.

Noul laborator va fi inaugurat in Bucuresti si va deveni cel mai modern laborator de cercetare in zona de genetica, virusologie si biologie moleculara din Romania. Totodata, mentinem ca prioritate programul de achizitii  dar si consolidarea infrastructurii medicale la nivelul unitatilor din intreaga tara astfel incat pacientul sa poata avea acces rapid la servicii medicale, in orice zona s-ar afla”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO MedLife Group.

CITESTE SI:  Visual Fan: Creștere cu peste 19% a cifrei de afaceri și cu peste 48% a profitului net

Serviciile medicale de calitate reprezinta o nevoie acuta a societatii noastre, iar cele private si-au dovedit rolul complementar in contextul pandemic. Decizia MedLife de a-si continua planurile de dezvoltare ne da incredere intr-un viitor mai bun pentru sectorul sanatatii, dar si pentru mediul de afaceri romanesc.

BCR este un sustinator activ al businessurilor romanesti si  ne bucuram sa sustinem in continuare dezvoltarea grupului MedLife. Speram ca tot mai multi antreprenori vor urma acest exemplu, nu doar  in domeniul medical. Daca anul trecut a fost unul al acomodarii la noua realitate, credem ca 2021 va fi un an dedicat investitiilor”,  afirma Oana Macoveiciuc, Head of Consumer Products and Services BCR.

Potrivit reprezentantilor MedLife, Un accent important va fi pus si pe dezvoltarea programelor si proiectelor in context pandemic, proiecte ce tin de zona de preventie, oncologie si radioterapie medicala, tehnologizare si digitalizare, obiectivul principal fiind nevoile pacientului 2021, trecut sau nu prin infectia COVID-19, care are grija de sanatatea lui si care doreste sa-si rezolve nevoile eficient, rapid si sigur.

Aditional planurilor de investitie si dezvoltare la nivel national, MedLife va continua sa isi consolideze principalele segmente de business, clinici, corporate, spitale, laboratore, pharma si stomatologie, avand ca directie principala adaptarea serviciilor la contextul actual. “Facem planuri strategice, dar vom calibra investitiile si in functie de modul in care va evolua pandemia”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO MedLife Group.

MedLife a incheiat anul 2020 cu o cifra de afaceri pro-forma consolidata la nivel de grup in valoare de 251 milioane euro in crestere cu 25,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut fiind unul dintre cei mai mari jucatori la nivel regional. Potrivit reprezentantilor companiei, cifrele bugetate pentru anul 2021 la nivel consolidat arata o crestere de 15% a cifrei de afaceri, precum si o mentinere a profitabilitatii curente (marja EBITDA) la nivel de grup. Cifrele bugetate nu includ achizitiile anuntate la sfarsitul anului 2020, care vor fi adaugate pe masura ce procedurile de finalizare se vor incheia.