BET
16947.98
0.5%
BET-TR
35164.99
0.5%
BET-FI
60482.43
0.6%
BETPlus
2503.39
0.47%
BET-NG
1212.49
0.75%
BET-XT
1444.24
0.52%
BET-XT-TR
2962.94
0.52%
BET-BK
3118.34
0.41%
ROTX
37227.85
0.51%


Medlife și Purcari Wineries, două dintre cele mai importante listări recente, au raportat creșteri în primul semestru

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Operatorul de servicii medicale Medlife si producatorul de vin Purcari Wineries, companii listate a sfârsitul anului 2016 respectiv anul acesta, au raport cresteri ale afacerilor pe parcursul primului semestru al anului, pe fondul cresterii numarului de clienti sau castigarii unor noi puncte de desfacere, in cazul Purcari.

Astfe, MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, a anuntat incheierea primul semestru (S1) din 2018 si a raportat o cifra de afaceri consolidata in valoare de 400 milioane de lei, in crestere cu 33% fata de aceeasi perioada din 2017.

Potrivit reprezentatilor companiei, rezultatele din primul semestru vin pe fondul unei dinamici foarte bune pe toate liniile de business. Astfel, cel mai mare avans a fost inregistrat de clinici, care au raportat o crestere de 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut, urmate de spitale, cu o crestere de 40% fata de primele sase luni ale anului 2017. Clasamentul continua cu laboratoarele, farmaciile si divizia de corporate.

Totuși, profitul inainte de impozitare a coborat insa cu aproape 70% fata de aceeasi perioada a anului trecut, compania raportand un rezultat net inainte de impozitare de 788.267 lei, coroborat cu cresterea altor altor cheltuieli financiare ducand la o pierdere de 183.737 lei.

CITESTE SI:  Tranzacțiile în creștere au adus operatorului bursei (BVB) un profit de 7 mil lei in primele șase luni

Dincolo de cresterea organica, semestrul 1 a insemnat pentru MedLife si achizitia a trei operatori medicali, respectiv clinicile si spitalul Polisano, Ghencea Medical Center si Solomed Group.

Suntem multumiti de rezultatele obtinute. In primele sase luni ale anului in curs am inregistrat peste 750.000 de vizite in clinici, peste 2,9 milioane de analize procesate si peste 34.000 de pacienti care au beneficiat de interventii complexe si servicii de spitalizare. Trendul este confirmat si de rezultatele obtinute de catre divizia corporate unde numarul abonatilor care au accesat serviciile noastre a urcat la 614.000”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte si CEO al MedLife Grup.

Cu toate acestea, compania continua politica de nedistribuire a dividendelor, pretul unei actiuni Medlife fiind in scadere cu 28% fata de jumatatea lunii august a anului trecut.

Purcari Wineries in schimb, lider în segmentul vinurilor premium din România, cu o cotă de piață de 26% și cel mai mare exportator de vinuri din Moldova a incheiat cu o cifra de afaceri in prima jumatate de an in crestere cu 19% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 70 milioane RON, sustinuta de vanzari majorate la brandurile Purcari, Bardar, Ceptura.

Astfel, profitul net a crescut cu 41% fata de anul precedent pana la 16 milioane RON. Totodata, marja EBITDA a sporit cu 4,5 puncte procentuale, până la 33%, compania asteptandu-se să se consolideze in a doua jumatate a anului datorită vânzărilor sezoniere mai mari.

Cu toate acestea, conducerea Grupului mentioneaza in raportul semianual ca poate să nu fie în măsură să obțină finanțare suplimentară sau să genereze fluxuri suficiente de numerar pentru a face alte investiții sau pentru a sprijini creșterea nevoilor de capital de lucru.

Grupul va trebui să acumuleze fonduri suplimentare în a doua jumătate a anului pentru a-și finanța cheltuielile de capital, pentru a sprijini achiziționarea strugurilor în următorul sezon de recoltare, precum și pentru a lua în considerare noile achiziții. Conducerea Grupului consideră că fluxul de numerar din activitățile de exploatare, disponibilitatea de numerar și echivalentele de numerar și facilitățile de împrumut acordate de bancă în România și aflate în stadiul final de aprobare a băncii în Moldova vor fi suficiente pentru a-și finanța toate nevoile de numerar. În acest fel, Compania planifică să-și sporească îndatorarea, dar va menține un raport Datorie / EBITDA mai mic de 1,5, ceea ce înseamnă o poziție financiară puternică,” se precizeaza in raportul semestrial al societatii.

De la momentul listarii insă, pretul unei actiuni a continuat să scadă, inregistrand o depreciere de peste 10% raportat la pretul de astazi (nr. 13 august 2018).


 

[ajax_load_more]