BET
9845.44
-2.49%
BET-TR
15758.06
-2.49%
BET-FI
50507.76
-2.7%
BETPlus
1473.04
-2.49%
BET-NG
729.81
-2.92%
BET-XT
907.3
-2.69%
BET-XT-TR
1462.04
-2.69%
BET-BK
1904.68
-3.12%
ROTX
20531.88
-2.4%

Piețele financiare s-au liniștit însă Donald Trump este acuzat de abuz de putere și obstrucționarea Congresului

Autor: Cătălin Chivu | Feel The Markets
Timp de citit: 2 minute

Sesiunea de aseară de pe Wall Street a fost caracterizată de variații mici ale cotațiilor principalilor indici bursieri americani, suficiente însă pentru ca NASDAQ să stabilească o nouă valoare record (8,827.73 puncte +0,05%).

Incertitudinea rămâne cuvântul de ordine în privința detaliilor referitoare la prima fază a acordului comercial dintre Statele Unite (SUA) și China, căci amănuntele nu au fost confirmate de ambele părți, iar China este deosebit de reticentă să se angajeze în ceea ce privește cantitatea de produse agricole pe care este dispusă să le cumpere.

Dealtfel Ministerul Comerțului al Chinei și-a publicat prioritățile economice pentru anul viitor, abia menționând conflictul comercial cu SUA. Piețele au urmărit și desfășurarea evenimentelor din Camera Reprezentanților, unde au avut loc dezbaterile, pe alocuri cu accente partizane între republicani și democrați și un vot, după 10 ore, care l-a acuzat pe președintele Donald Trump de abuz de putere și obstrucționarea Congresului.

Însă camera decizională este Senatul, controlat de către republicani, și cum sunt necesare două treimi din voturi, așteptările sunt ca președintele să rămână în funcție.

De remarcat scăderea puternică a acțiunilor FedEx (-10,03%), în timp ce câștiguri de peste trei procente au înregistrat Tesla (+3,74%), Twitter (+3,19%) și Barrick Gold (+3,11%).

Închidere mixtă pe bursele europene, întrucât temerile unui Hard Brexit au apărut din nou, după ce premierul Boris Johnson a exclus o prelungire a termenului din decembrie 2020 pentru negocierile cu Uniunea Europeană (UE), iar acordul comercial dintre SUA și China anunțat vineri încă nu este semnat.

Principalii indici bursieri se tranzacționează în continuare în jurul valorilor maxime din ultimele luni, în condițiile în care câștigurile de la începutul anului sunt aproape identice (+26%) pentru DAX și CAC40, în timp ce incertitudinea Brexit a stopat creșterea FTSE100 (+12%).

Până la urmă grupurile Fiat Chrysler (+0,04%) și Peugeot (+1,36%) și-au dat acordul pentru fuziune, o înțelegere care va crea al patrulea cel mai mare producător auto din lume.

CITESTE SI:  A doua companie cu capital majoritar polonez la BVB: Raiko Transilvania lansează un al doilea plasament privat pentru acțiuni

Evoluție neconcludentă și la Bursa de Valori București (BVB), cu variații mici ale cotațiilor și închideri mixte pentru principalii indici bursieri autohtoni, aflați și ei în zone de maxime.

A fost până la final o ședință de tranzacționare pozitivă pentru indicele reprezentativ BET (+0,20%), și una negativă pentru indicii sectoriali financiar BET-FI (-0,25%) și energetic BET-NG (-0,25%).

Rulajele au fost în creștere, cele 8,42 milioane de euro fiind foarte apropiate de media din acest an, iar cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale Electrica (EL -0,92%, cu circa 30% din schimburile de ieri), Banca Transilvania (TLV +1,56%), OMV Petrom (SNP 0,00%), BRD Groupe Societe Generale (BRD -0,52%) și Fondul Proprietatea (FP 0,00%).

Pe piața valutară dolarul canadian (CAD) s-a apreciat (+3,00%) în raport cu celelalte monede importante, în timp ce la polul opus s-au situat moneda unică europeană (EUR) și lira sterlină (GBP).

În ceea ce privește EUR/RON, cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) a fost 4,7773, însă mai pe seară a fost un spike în jos până pe la 4,7520, cotația revenind ulterior la 4,7700.

Referitor la principalele mărfuri tranzacționate, atît cotațiile petrolului, cât și cele ale metalelor prețioase (aurul și argintul) au stagnat în jurul nivelurilor actuale, mișcări mai importante observându-se la prețurile futures pentru ovăz (-2,15%) și cacao (-1,46%).

Analiză efectuată de Cătălin Chivu | Feel The Markets