BET
16985.64
0.33%
BET-TR
35243.16
0.33%
BET-FI
60258.74
-0.73%
BETPlus
2505.17
0.3%
BET-NG
1222.2
0.42%
BET-XT
1448.44
0.22%
BET-XT-TR
2971.59
0.21%
BET-BK
3106.41
0.07%
ROTX
37302.53
0.28%



Titlurile de stat Fidelis prin care Ministerul Finantelor a împrumutat o suma record de peste 3 miliarde lei au debutat la BVB

Autor: Financial Market
Timp de citit: 5 minute

Ministerul Finantelor (MF) a atras 716 milioane lei si, respectiv, 473 milioane euro (valori insumand 3 miliarde lei – 618,4 milioane euro), prin prima oferta primara de vanzare de titluri de stat pentru populatie (FIDELIS) derulata in acest an prin sistemele Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Parcursul de aproape 3 ani al ofertelor de titluri de stat FIDELIS este dovada de netagaduit a increderii investitorilor persoane fizice in instrumentele lansate de Ministerul Finantelor pentru acest Program dedicat populatiei.

In prima editie din acest an, am reusit sa completam cu succes partea de economisire/investire a Programului FIDELIS cu o componenta sociala si umana, oferind pentru prima data o transa speciala dedicata donatorilor de sange, peste 1000 de donatori investind peste 164 mil. lei.

Atractivitatea acestei transe dedicate a confirmat ca romanii sunt constienti si de impactul pozitiv generat de donarea de sange si astfel dornici sa se implice in mod civic, sprijinind pe cei aflati intr-o situatie dificila, critica de cele mai multe ori. Suntem mandri de parteneriatul extraordinar dintre Ministerul Finantelor si ROCK FM – emisiunea «Morning Glory cu Razvan Exarhu» in sprijinul campaniei «Romania are sange de rocker», si da, transa pentru donatori a dovedit ca Romania are sange si de investitor.

Aceasta prima editie FIDELIS din 2023 a atras cea mai mare suma investita de catre populatie in astfel de instrumente, comparativ cu celelalte 11 editii anterioare si intentionam sa continuam acest demers cu caracter social in viitorul apropiat cu sprijinul partenerilor nostri”, a declarat Adrian Caciu, Ministrul Finantelor.

Suma atrasa de Ministerul Finantelor prin aceasta oferta este impresionanta si demonstreaza ca investitorii sunt dispusi sa-si plaseze banii atunci cand li se ofera oportunitati de investitii.

Totodata, subscrierile din transa dedicata donatorilor arata ca investitorii sunt dispusi sa isi si ajute semenii. Felicitam intreaga echipa care a lucrat pentru aceasta emisiune de titluri de stat, pentru ca munca lor si implicarea in campania Rock FM de sustinere a donarii de sange au demonstrat ca universul financiar nu este numai despre bani, ci si despre oameni, despre a ne uita cu mai multa atentie la cei de langa noi”, a declarat Radu Hanga, Presedintele Consiliului de Administratie al BVB.

Piata de capital s-a maturizat in ultimii ani, iar dovezile se vad atat prin cresterea numarului de investitori, inclusiv in perioade cu volatilitate ridicata si incertitudini, cat si prin derularea cu succes a celor peste 160 de runde de finantare, in care s-au plasat aproape 7 miliarde de euro.

Ne-am propus sa le oferim investitorilor cat mai multe instrumente pentru a tranzactiona si pentru a-si administra portofoliile, iar titlurile de stat Fidelis sunt foarte utile atat pentru investitorii incepatori, cat si pentru cei mai vechi in piata, mai ales in perioada aceasta cu inflatie ridicata si incertitudini in ceea ce priveste evolutia economiei.

Ne bucura succesul acestei noi emisiuni si felicitam echipa Ministerului pentru implicarea in acest scop umanitar al donarii de sange, precum si sindicatul de intermediere pentru munca depusa pentru succesul tuturor emisiunilor Fidelis”, a afirmat Adrian Tanase, Directorul General al Bursei de Valori Bucuresti.

Oferta primara de vanzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediata de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager si Intermediar) si Banca Transilvania (Grup de Distributie), precum si Alpha Bank Romania, Banca Comerciala Romana, BRD – Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumparate si prin 9 participanti eligibili.

Cu fiecare oportunitate pe care o oferim investitorilor ne convingem ca acestia castiga cunostinte, experienta si incredere in instrumente si in institutiile pietei de capital.

Ne bucuram de atragerea unei sume impresionante de fonduri pentru Ministerul de Finante si de impactul social inovativ pe care transa donatorilor l-a avut la aceasta editie.

De asemenea, ne dorim ca traditia emisiunilor sa continue si optimizarea portofoliilor de investitii sau economisirea la randamente atragatoare sa devina o practica pe care piata de capital se poate dezvolta in viitor”, a spus Daniela Secara, Directorul General al BT Capital Partners.

CITESTE SI:  Transgaz propune un dividend de 0,35 lei/acțiune din profitul anului trecut, cu randament de 1,8%

Titlurile de stat oferite in cadrul programului Fidelis si-au dovedit inca odata popularitatea in randul investitorilor de retail, prima editie din 2023 reusind sa capteze din nou interesul acestora si sa confirme din nou importanta acestui instrument pentru ecosistemul financiar local.

Initiativa Ministerului Finantelor de a stimula donarea de sange printr-o transa dedicata donatorilor a fost receptionata pozitiv de investitori si ne bucuram ca impreuna cu Bursa de Valori Bucuresti si partenerii din consortiu am reusit sa sprijinim acest demers civic atat de necesar in societatea romaneasca”, a declarat Nicoleta Ruxandescu, Director Unitatea de Investitii si Piete de Capital din cadrul Alpha Bank Romania.

Titlurile de stat Fidelis au devenit deja un instrument cu o pondere semnificativa in structura de finantare a statului roman, iar din perspectiva investitorilor persoane fizice reprezinta un instrument indispensabil in optimizarea deciziilor de management de portofoliu si de alocare a activelor, mai ales in conditiile unei vizibilitati mai reduse in ceea ce priveste dinamica dobanzilor si a conditiilor generale de pe pietele financiare.

Emisiunile Fidelis au si o contributie notabila in ceea ce priveste dezvoltarea bazei viitoare de investitori de retail activi pe piata de capital, achizitia de titluri de stat ce pot fi tranzactionate la BVB reprezentand pentru unii dintre subscriitori primul contact cu investitiile in valori mobiliare”, a afirmat Irina Neacsu, Director Executiv Corporate Finance BRD – Groupe Societe Generale.

Suntem parteneri pentru Ministerul Finantelor, care prin derularea acestei emisiuni Fidelis aduce valoare in comunitate prin incurajarea unui comportament responsabil in raport cu banii, dar si cu sanatatea publica.

Ne bucuram sa sustinem o noua emisiune de titluri de stat destinata exclusiv populatiei, cu atat mai mult cu cat rolul nostru comun este sa democratizam accesul la instrumente investitionale si sa oferim o cat mai buna intelegere a produselor financiare si a pietei de capital.

In plus, acest demers are un impact cu atat mai mare cu cat a imbinat educatia financiara cu educatia pentru sanatate, prin solidaritate si constientizarea importantei donarii de sange”, a mentionat Valentin Popovici, Director Executiv Piete Financiare BCR.

In cadrul acestei oferte, derulata in perioada 27 martie – 10 aprilie, romanii au plasat aproape 18.000 de ordine de subscriere atat pentru titlurile de stat denominate in lei, cat si pentru cele in euro.

Informatii utile despre titlurile de stat FIDELIS – intrebari si raspunsuri

Unde gasesc titlurile pe care le-am cumparat in oferta?

Daca au fost subscrise printr-o banca sau societate de brokeraj, fara a semna un contract de prestari servicii de investitii financiare, titlurile de stat sunt inregistrate in evidentele Depozitarului Central in numele detinatorului. In cazul in care titlurile de stat au fost cumparate in baza unui contract de prestari servicii de investitii financiare, printr-o banca sau societate de brokeraj autorizata sa tranzactioneze la Bursa de Valori Bucuresti, titlurile de stat sunt in contul de tranzactionare al detinatorului.

Ce fac cu titlurile de stat?

Acestea pot fi pastrate pana la maturitate sau detinatorii le pot vinde sau pot sa cumpere si altele in orice sedinta de tranzactionare la BVB, printr-unul dintre intermediarii autorizati (banca sau societate de brokeraj) sa tranzactioneze la BVB.

Daca detinatorii doresc sa pastreze titlurile de stat, acestia au doua optiuni:

• Vor primi dobanda anual, iar la maturitate li se va returna principalul intr-un cont bancar transmis Depozitarului Central, in cazul in care subscrierea a fost facuta printr-o banca sau societate de brokeraj, fara a semna un contract de prestari servicii de investitii financiare.
• Pot deschide un cont de tranzactionare la o banca sau societate de brokeraj, prin semnarea unui contract de prestari servicii de investitii financiare si pot transfera titlurile de stat de la Depozitarul Central in acest cont de tranzactionare. In acest caz detinatorii vor avea titlurile de stat in contul de investitii in care vor primi cuponul anual, iar la maturitate li se va returna principalul.