BET
16864.29
-0.09%
BET-TR
34991.35
-0.09%
BET-FI
60119.58
0.02%
BETPlus
2491.73
-0.14%
BET-NG
1203.47
0.1%
BET-XT
1436.79
-0.09%
BET-XT-TR
2947.66
-0.09%
BET-BK
3105.65
-0.03%
ROTX
37038.36
-0.05%


Warren Buffet: prețul unui iPhone este mult subevaluat având în vedere faptul că milioane de utilizatori îl folosesc

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

În contextul evenimentului de lansare a noii game de telefoane mobile iPhone X, a noilor modele Apple Watch si iPad-uri, dar si o serie noua de MacBook-uri de la Apple, o analiză Tradeville reliefează secretul succesului de piaţă al companiei, dar și vulnerabilitățile sale.

Renumită pentru dezvoltarea unor produse emblematice, de la iPhone la MacBook, Apple este una dintre cele mai inovative companii, cu un model de business unic. Ultimele rezultatele financiare ale companiei dezvăluie costuri în creștere cu producția, cât și cu activitățile de cercetare și dezvoltare, afectând negativ marja brută de profit, dar rezultatele reflectă tocmai abordarea distinctă a gigantului, care investește în îmbunătățirea constantă a produselor sale și se bazează pe loialitatea consumatorilor, deținând un „pricing power” absolut remarcabil, notează analiza brokerilor.

Ca atare, iPhone X, lansat anul trecut, este cel mai bine vândut telefon din istoria Apple. Lansarea acestuia a determinat creșterea prețului mediu de vânzare cu 19,5%, de la 606 USD/telefon la 724 USD/telefon, fiind principalul factor care a contribuit la creșterea veniturilor companiei. În continuare, prețurile se estimează că vor crește cu 3,87% în 2018, mai mult, având o cotă de piață de aproximativ 16% pe segmentul de smartphone, Apple a reușit să genereze 87% din profitul total înregistrat la nivelul industriei.

Un aspect deosebit de important care a marcat evolutia companiei a fost în august 2018, cand Apple a devenit prima companie din SUA a cărei valoare de piață a depășit 1 trilion USD. Pentru creșterile sale, compania se bazează nu doar pe vânzările de produse, ci și pe dezvoltarea de servicii precum Apple Music și Apple Store, care se estimează că vor atrage venituri de 9,5 mld. USD în trimestrul 3 din 2018, cu 30% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut și depășind așteptările analiștilor.

 

In ultima perioada, Apple si-a concentrat atentia pe dezvoltarea si imbunatatirea serviciilor, segmentul cu potential de crestere net superior segmentului de telefoane mobile. In T3 2018, Veniturile pe segmentul de „Servicii” care include Apple Music si Apple Store au prezentat o rata de crestere remarcabila de 30% însumand 9.5 mld. USD, totodata acestea au depasit asteptarile analistilor de 9.2 mld. USD, devenind unul dintre pilonii principali de crestere al companiei Apple.

CITESTE SI:  Cooperarea piețelor de capital din România și Moldova, susținută puternic de oficialii mediului public și privat la cea de-a doua ediție a forumului Moldova-Romania: Capital Bridges

Un alt serviciu Apple ce se dezvoltă in ultima perioadă, in afara de Apple Music (care are 40 mil. de utilizatori la nivel global), este Apple Pay care poate fi utilizat in toate magazinele Costco din SUA, urmand sa fie utilizat si de benzinarile grupului. Apple Pay are mai mult de 250 mil. utilizatori la nivel global, iar CEO-ul Tim Cook a anuntat ca au fost intermediate tranzactii in valoare de 1 mld. USD pe parcursul T3 din 2018 (an fiscal). Apple Pay functioneaza in 24 de tari si are in prezent 4,900 de banci partenere,  compania anuntand ca planuieste să adauge si Germania pe lista anul acesta.

Efectul taxelor vamale asupra produselor Apple

Faptul ca atat o parte semnificativă din veniturile sale, cat si componentele produselor  provin din China, arata
ca Apple ar putea fi afectata in cazul unor noi taxe vamale impuse importurilor, reprezentantii companiei declarand ca mai multe produse din portofoliul sau, precum Apple Watch sau castile AirPods ar putea fi afectate in cazul impunerii taxelor anuntate de Trump in valoare de 200 mld. USD. Efectul acestor noi taxe ar duce la o crestere a pretului produselor precum castile AirPods, cateva modele de casti Beats, HomePod, Apple Watch, Apple Pencil si mouse-ului Magic Mouse.

Pe langa produsele afectate de taxele vamale asupra importurilor din China, compania a anuntat ca se asteapta
sa influenteze si componentele produselor sale, iar cei mai afectati vor fi consumatorii care vor trebui sa plateasca mai mult pentru produsele Apple. In 2017, veniturile Apple din China in valoare de 44.7 mld. USD au reprezentat aproape 20% din veniturile totale ale companiei.

Din punct de vedere al investitorilor in actiunile sale, la finalul trimestrului II 2018, Berkshire Hathaway (companie condusa de legendarul Warren Buffet) a declarat în cadrul unui interviu acordat CNBC la finalul lui august 2018 ca detinea 5% din Apple Inc, Buffet dezvaluind că a mai achizitionat “cateva actiuni Apple”.

In cadrul aceluiasi interviu Warren Buffet a afirmat ca pretul de comercializare a iPhone-urilor este mult subevaluat, avand in vedere faptul ca sute de milioane de utilizatori isi petrec majoritatea timpului pe aceste device-uri.


[ajax_load_more]