BET
8443.65
-1.18%
BET-TR
14081.29
-1.17%
BET-FI
41367.81
-1.54%
BETPlus
1264.93
-1.17%
BET-NG
650.45
-0.61%
BET-XT
771.12
-1.08%
BET-XT-TR
1292
-1.07%
BET-BK
1651.65
-0.7%
ROTX
17477.71
-1.23%

1 iulie 2020 – Dăm startul liberalizării pieței de gaze naturale

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Urmare a unei proceduri de infringement, România a stabilit și transmis Comisiei Europene un calendar al liberalizării pieței de gaze naturale. Astfel începând cu data de 1 iulie 2020 preţurile pentru furnizarea gazelor naturale la clienţii casnici nu vor mai fi reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Furnizarea gazelor naturale se va face în regim concurenţial, pe baza contractului încheiat între clientul casnic şi furnizor. Condiţiile comerciale sunt negociate între aceştia sau stabilite prin oferte-tip.

Ofertele primite de la furnizori de către clienții casnici trebuie analizate și până la data de 30 iunie 2020 trebuie încheiate noile contracte.

Clientul are dreptul să denunţe, în mod gratuit, contractul de furnizare a gazelor naturale în situaţia în care nu acceptă modificările/ completările condiţiilor/clauzelor contractuale, precum şi majorarea preţului/tarifului, notificate de furnizor. Orice contract trebuie citit cu atenție și analizate mai ales condițiile de modificare a prețului.

Procesul de schimbare a furnizorului nu presupune schimbări de ordin tehnic sau perceperea de tarife sau taxe. Clientul casnic schimbă doar furnizorul nu şi distribuitorul.

Ofertele primite din partea furnizorilor de gaze naturale pot diferi în ceea ce privește clauzele contractuale sub aspecte cum ar fi : modalitatea si termenul de plată a facturii, modul de transmitere al indexului și al facturii, periodicitatea de emitere a facturilor, garanții solicitate, perioada pentru care se încheie contractul și pentru care este valabil prețul ofertat, condiții de reziliere/denunțare unilaterală a contractului sau alte clauze speciale.

De aceea pentru a ști dacă oferta primită este corespunzătoare nevoilor sale, consumatorul casnic de gaze naturale are la dispoziție un instrument util în alegerea pe care o are de făcut: Comparatorul ofertelor tip de furnizare a gazelor naturale, instrument disponibil pe pagina de internet a ANRE la adresa https://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn.

Contractele se încheie cu furnizori de gaze naturale care activează pe piața cu amănuntul de gaze naturale și care dețin licența emisă de autoritatea competentă în domeniu, ANRE. Activitatea acestor furnizori nu este limitată la o anumită zonă geografică. Se negociază cu furnizorul doar prețul gazelor naturale; tarifele de transport și distribuție rămân în continuare reglementate de ANRE.

CITESTE SI:  Reușita programului Kurzarbeit depinde de condițiile impuse și flexibilitatea acestuia

Contractul de furnizare a gazelor naturale poate fi încheiat pe perioadă determinată sau nedeterminată. O atenție sporită trebuie acordată perioadei pentru care este oferit un preț cert.

Dacă un client nu semnează un alt contract de furnizare a gazelor naturale în regim concurenţial până la data de 30 iunie 2020, furnizorul actual îi va asigura în continuarea furnizarea și după data de 1 iulie 2020, dar la un preţul oferit de către furnizor.

În momentul încheierii contractului cu un nou furnizor, clientul casnic va depune o notificare privind schimbarea furnizorului, prin care furnizorul este împuternicit să transmită notificările necesare operatorului de reţea şi actualului furnizor.

In situația în care a fost schimbat furnizorul actual, în termen de maximum 42 de zile calendaristice de la data încetării contractului de furnizare a gazelor naturale, fostul furnizor are obligaţia de a transmite clientului final factura cu decontul final de lichidare.

În situaţia în care decontul final de lichidare conţine un sold pozitiv, clientul final are obligaţia să achite contravaloarea facturii până la termenul scadent. În situaţia în care decontul final de lichidare conţine un sold negativ, furnizorul are obligaţia să returneze clientului final suma datorată, în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii.

Eventualele plângeri legate de aspectele procesului de încheiere/denunțare a contractului de furnizare se adresează în primă instanță furnizorului din speță și dacă există nemulțumiri legate de modul în care a fost rezolvată plângerea, clienții se pot adresa ANRE.