BET
12728.64
0.47%
BET-TR
22525.36
0.47%
BET-FI
52865.44
-0.73%
BETPlus
1898.85
0.44%
BET-NG
858.91
0.44%
BET-XT
1127.55
0.34%
BET-XT-TR
1994.66
0.34%
BET-BK
2527.28
0.28%
ROTX
27111.53
0.37%

Aforti Holding, companie listată în Polonia, debutează cu primele sale obligațiuni pe piața de capital românească

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Prima emisiune de obligatiuni a companiei poloneze Aforti Holding a debutat astazi, 12 octombrie, pe Sistemul Multilateral de Tranzactionare (SMT) al Bursei de Valori Bucuresti, sub simbolul bursier AFH25.

Aforti Holding este o companie listata pe piata New Connect a Bursei de Valori din Varsovia din 2011, sub simbolul bursier AFH. Fondurile atrase prin emisiunea de obligatiuni derulata pe piata de capital locala, in valoare de 2 milioane de lei, sunt destinate finantarii activitatii Aforti in Romania. Emisiunea de obligatiuni face parte din strategia de extindere a companiei in tari din Europa Centrala si de Est.

„Ne bucuram ca o companie listata la Varsovia, pe un segment de piata similar AeRO, alege sa vina pe piata de capital locala pentru finantarea activitatii din Romania. Aforti Holding foloseste in mod activ mecanismele bursiere – emisiuni de obligatiuni si majorari de capital – si astazi face primul pas cu obligatiuni si la Bursa de Valori Bucuresti.

De la inceputul anului, pe ambele piete ale BVB, au fost listate 23 de obligatiuni corporative si 9 emisiuni de titluri de stat cu o valoare cumulata de aproape 1,3 miliarde de euro. Fondurile atrase de antreprenori si de Stat demonstreaza capacitatea pietei de capital de a le sustine planurile”, a declarat Radu Hanga, presedintele Bursei de Valori Bucuresti.

„Credem ca este inceputul unei cooperari mai largi intre Grupul Aforti si piata de capital din Romania. Aforti Holding este o institutie financiara nebancara din Polonia. Oferim o gama larga de servicii pentru intreprinderi mici si mijlocii si persoane fizice.

Romania este o piata speciala pentru noi, una strategica. Am fost activi pe piata romaneasca de trading valutar si acum ne pregatim sa revenim cu toate produsele financiare pe care licenta de emitent de moneda electronica le va permite. Speram ca, in saptamanile sau lunile urmatoare, sa le putem oferi clientilor din Romania o gama variata de produse”, a declarat Mateusz Niemczyk, Vicepresedinte Aforti Holding.

Aforti Holding a vandut in cadrul unui plasament privat derulat in septembrie 2020 un numar de 20.000 de obligatiuni corporative negarantate, nesubordonate, cu o valoare nominala de 100 lei. Aforti Holding a atras de la 44 de investitori suma totala de 2.000.000 de lei (412 mii euro).

Obligatiunile au scadenta la 4 septembrie 2025 si o rata anuala a dobanzii de 10%, cu plata semestriala. Plasamentul privat de obligatiuni si listarea au fost realizate cu sprijinul Goldring. In ultimii 4 ani, grupul Aforti a derulat emisiuni de obligatiuni si bilete la ordin in valoare totala de 45 milioane de euro.

Obligatiunile Aforti Holding sunt instrumente financiare care se evidentiaza nu doar prin caracteristicile lor avantajoase, ci si prin faptul ca sunt primele instrumente emise sub jurisdictie poloneza care se listeaza la BVB. Parcursul procedural a fost lung, dar a deschis si a netezit calea altor potentiali emitenti de la Bursa din Varsovia, pe care ii asteptam cu interes. Obligatiunile Aforti sunt interesante si din prisma emitentului lor – grup furnizor de servicii financiare integrate pentru IMM-uri in statele din Europa Centrala si de Est, cu o viziune pragmatica asupra viitorului acestui sector al industriei financiare.

Dupa cateva runde de atragere de capital privat, in valoare de 6,33 mil. lire sterline din piata englezeasca de capital, Aforti Holding intentioneaza sa listeze la bursa londoneza platforma AFORTI.BIZ – platforma internationala de servicii financiare integrate pentru IMM-uri – prin subsidiara Aforti PLC din Londra. Ramanem aproape de Aforti Holding si asteptam cu interes urmatorii pasi – la bursa romaneasca, poloneza sau londoneza”, a declarat Virgil Zahan, Director General Goldring.

CITESTE SI:  Autonom raportează un profit net în creștere cu 201,6% și o cifră de afaceri de 178,1 mil de lei în primele șase luni ale anului

Aforti Holding, infiintata in 2009 in Polonia, ofera consultanta in domeniile financiar, tehnologic, administrativ si investitional catre entitatile componente ale Grupului financiar Aforti care, la randul lor, ofera servicii financiare microintreprinderilor si intreprinderilor mici si mijlocii. Aforti Holding a devenit, in cei 12 ani de activitate, singura entitate de tip holding financiar ne-bancar de pe piata poloneza.

Aforti Holding este activa pe piata romaneasca din 2017, iar in prezent opereaza Aforti Factor Romania I.F.N. si Aforti Distribution Romania care ofera servicii de factoring si, respectiv distribuire de produse si servicii integrate ale grupului pe piata romaneasca. In prezent, Aforti Holding este activa in Polonia, Romania, Bulgaria, Lituania si Cipru, si are in plan, pana in 2023, extinderea pe aceste piete si patrunderea pe piete noi, precum Letonia, Estonia, Croatia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia.

Grupul Aforti a inregistrat in 2020 o cifra de afaceri neta de 221,8 milioane euro si un profit net de aproape 805.000 de euro. In primul semestru al anului 2021, la nivel de grup, veniturile consolidate au crescut cu 214% fata de primul semestru al exercitiului anterior, in timp ce cheltuielile operationale s-au majorat in acelasi ritm. Profitul net inregistrat in S1 2021 a fost de circa 250.000 euro, cu 1,4% mai mic decat cel inregistrat in S1 2020.

Pentru 2021 – 2023, strategia la nivel de grup implica dezvoltarea segmentului de colectare creante, dezvoltarea si lansarea unei platforme internationale de servicii financiare destinata microintreprinderilor si IMM-urilor si implementarea unei noi linii de business, respectiv  administrarea de active. Pana la finalul anului 2023, compania estimeaza un numar de 35 de mii clienti IMM la nivel de grup, prezenta in 11 tari din Europa Centrala si de Est si o cifra de afaceri de 2 miliarde de euro.