BET
16928.98
0.59%
BET-TR
35125.6
0.59%
BET-FI
60700.98
0.95%
BETPlus
2497.77
0.56%
BET-NG
1217.08
0.61%
BET-XT
1445.33
0.66%
BET-XT-TR
2965.22
0.66%
BET-BK
3104.2
0.52%
ROTX
37198.07
0.62%



Analiză Deloitte: piața de fuziuni și achiziții din România s-a apropiat de 2 miliarde de euro în 2018

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Piața de fuziuni și achiziții din România s-a apropiat de 2 miliarde de euro în 2018, arată o analiză a Deloitte România realizată pe baza surselor publice și a tranzacțiilor cu valoare comunicată. Luând în calcul și tranzacțiile a căror valoare nu a fost comunicată, piața totală a fuziunilor și achizițiilor din România se situează între 3,8 și 4,3 miliarde de euro, potrivit estimărilor Deloitte, puțin sub nivelul anului precedent.

Am asistat la o ușoară diminuare a activității de M&A în 2018, după ce în 2017 a existat un context particular, cu o valoare record a tranzacțiilor între 100 și 500 de milioane de euro. În pofida acestei evoluții, piața rămâne la un nivel robust, specific unui an de creștere economică. Premiera anului 2018 a fost reprezentată de cele două finanțări prin care startup-ul românesc UiPath a atras puternice fonduri de investiții din lume, devenind primul unicorn din sectorul IT din România”, a spus Ioana Filipescu, Partener Corporate Finance, Deloitte România.

În 2018, au fost anunțate 14 tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de cel puțin 100 de milioane de euro. În total, numărul tranzacțiilor contabilizate de către Deloitte a fost de 96 în 2018. Valoare medie a tranzacțiilor cu valoare comunicată a fost de 50 de milioane de euro.

Cele mai importante tranzacții anunțate în 2018 au fost:

• achiziția de către Vodafone a acțiunilor Liberty Global din Germania, Republica Cehă, Ungaria și România (valoare necomunicată pentru România);

• achiziția de către Advent International a grupului Zentiva, inclusiv Zentiva SA România, fostul Sicomed (valoare calculată la 287 de milioane de euro, aplicând multiplul EBITDA al tranzacției la rezultatele Zentiva SA din 2017);

• vânzarea Agricost către grupul Al Dahra, cea mai mare tranzacție din agricultură în România (valoare: 200 de milioane de euro);

• achiziția de către frații Pavăl a proiectului de birouri The Bridge de la Forte Partners (valoare necomunicată);

• achiziția unui pachet de 7,5% din startup-ul românesc UiPath, specializat în dezvoltarea de soluții pentru auto­matizarea proceselor in­terne cu aju­torul roboticii, de către un consorțiu de investitori condus de Sequoia Capital, care a dus compania la o evaluare de 2,6 miliarde de euro (valoare: 194 de milioane de euro). Aceasta a reprezentat a doua finanțare atrasă în 2018 de către UiPath, la șase luni de la prima rundă;

CITESTE SI:  Arctic Stream estimează o creștere de peste 25% pentru profitul net în 2024

• preluarea proiectului de birouri Oregon Park din zona Barbu Văcărescu din Pipera de către Lion’s Head Investment, care realizează prima achiziție în România (valoare necomunicată);

• achiziția de către grupul german Phoenix a distribuitorului Farmexim și a rețelei Help Net (valoare necomunicată);

• vânzarea de către SIF Oltenia a participației de 6,3% pe care o avea la BCR către Erste Group Bank (valoare: 140 de milioane de euro);

• prima finanțare atrasă de către UiPath, acordată de către Accel, Capital G și Kleiner Perkins Caufield & Byers (124 de milioane de euro). În urma acestei tranzacții, UiPath a devenit primul unicorn românesc – un startup a cărui evaluare a depășit un miliard de dolari;

• vânzarea de către fondul de investiții Abris a firmei de curierat Urgent Cargus către fondul de investiții Mid Europa, cea mai mare tranzacție din acest domeniu de până acum (valoare necomunicată);

• preluarea de către Liberty House a combinatului ArcelorMittal Galați, alături de combinatele din Macedonia, Italia și Cehia (valoare necomunicată);

• achiziția unui pachet de 23% din producătorul de aluminiu Alro din Slatina de către Pavăl Holding, un vehicul deținut de către frații Pavăl (valoare: 108 milioane de euro);

• achiziția de către Unilever a producătorului de înghețată Betty Ice, la finalul unei proceduri competitive de vânzare (valoare necomunicată);

• preluarea de către dezvoltatorul imobiliar IMMOFINANZ a 29,14% din S-Immo AG, care deține centrul comercial Sun Plaza, hotelul Novotel şi birourile Sun Offices (valoare necomunicată).

Activitatea fondurilor de private equity s-a menținut la un nivel ridicat în 2018, cu 12 tranzacții anunțate, la vârful clasamentului fiind preluarea Zentiva (inclusiv producătorul local Zentiva SA) de către Advent International. Valoarea totală a achizițiilor realizate de fonduri a fost de peste 1,1 miliarde de euro, potrivit estimărilor Deloitte.

Interesul investitorilor financiari pentru România s-a păstrat, în condițiile în care companiile românești au continuat să crească, iar fundamentul macroeconomic nu s-a schimbat semnificativ față de anul precedent”, a mai adăugat Ioana Filipescu.


 

[ajax_load_more]