BET
17026.75
0.46%
BET-TR
35328.44
0.46%
BET-FI
60634.17
0.25%
BETPlus
2514.56
0.45%
BET-NG
1215.59
0.26%
BET-XT
1450.64
0.44%
BET-XT-TR
2976.07
0.44%
BET-BK
3125.74
0.24%
ROTX
37397.14
0.45%


Bitcoin România vizează să înregistreze 250.000 de utilizatori la finalul lui 2021

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Bitcoin România, cea mai mare platformă de tranzacționare de criptomonede de pe piața locală, vizează să înregistreze 250.000 de clienți până la finalul anului, mai mult cu 50.000 față de cât are în prezent.

De asemenea, compania are în plan să ajungă la o rețea de 300 de ATM-uri în 2021 și să adreseze segmentul ONG-urilor printr-un program pilot desfășurat în perioada pandemiei.

Bitcoin România, o platformă de tranzacționare de criptomonede lansată în aprilie 2014 de către frații Constantin și George Rotariu, are în plan ca anul acesta să crească numărul de utilizatori cu 50.000 de persoane, iar numărul de ATM-uri de la 50 în prezent la 300 la finalul anului. Bitcoin România este compania care în 2014 a adus primele ATM-uri crypto în Europa Continentală, între timp devenind cea mai extinsă astfel de rețea la nivel local.

Observăm o creștere rapidă a rețelei de ATM datorită succesului programului prin care partenerii pot lua un ATM în franciză. Acest pas s-a dovedit a fi unul bun deoarece partenerii noștri sunt mulțumiți de performanțele bancomatelor. Bitcoin România continuă să caute parteneri în toată țara”, afirmă Constantin Rotariu, co-fondator și COO al Bitcoin România.

Fondatorii companiei afirmă că provocările cele mai mari de la lansare și până acum au fost cele legate de demistificarea Bitcoin.

O mare parte din eforturile noastre de la început au fost despre promovarea mesajului că Bitcoin este un mediu sigur pentru investiții. În prezent avem același obiectiv – să oferim o infrastructură sigură și rapidă pentru tranzacționarea Bitcoin.

Pandemia a încetinit dezvoltarea multor business-uri și am simțit și noi acest lucru în privința creșterii rețelei ATM: a trebuit să ne adaptăm, să preîntâmpinăm problemele de aprovizionare, să găsim alte locuri pentru spațiile în care erau restricții și ne doream să deschidem ATM-uri. Dar recuperăm rapid și vrem să finalizăm acest an cu 250.000 de utilizatori și 300 de ATM-uri proprii și prin parteneri”, a afirmat George Rotariu, CEO și co-fondator al Bitcoin România.

CITESTE SI:  ARTPRINT pregătește a doua emisiune de obligațiuni corporative în valoare de 3 milioane de lei, intermediată de Tradeville

Printre cele mai importante parteneriate ale Bitcoin se numără cel cu Auchan, cele două companii având în plan ca anul acesta să deschidă ATM-uri în întreaga rețea de retail. În magazinele Auchan sunt momentan zece ATM-uri pentru criptomonede.

Estimare: Un Bitcoin ar putea valora 100.000 de dolari la finalul lui 2021

Fondatorii Bitcoin România estimează că moneda virtuală va crește de la o valoare de aproximativ 61.000 de dolari în prezent la un milion de dolari în următorii cinci ani. De asemenea, un Bitcoin ar putea valora 100.000 de dolari la finalul lui 2021.

Succesul Bitcoin este determinat de un mix de factori. Tot mai multe companii folosesc Bitcoin: PayPal, Tesla și Rakuten sunt doar câteva dintre companiile care acceptă criptomonedele ca soluție de plată. Astfel de companii ajută domeniul să avanseze. De asemenea, analiștii financiari au trecut de la o atitudine negativă la una optimistă, iar investitori instituționali precum Square sau MicroStrategy au investit masiv în Bitcoin. Toți acești factori contribuie la creșterea Bitcoin. Este precum un bulgăre de zăpadă care devine tot mai mare”, explică Constantin Rotariu.

Program pilot prin care ONG-urile își pot genera venituri prin operarea de ATM-uri în timpul pandemiei

De asemenea, compania anunță un program pilot care se adresează ONG-urilor. Astfel, Bitcoin Romania lansează un instrument prin care organizațiile non-guvernamentale își pot genera în perioada pandemiei un venit lunar prin operarea unui ATM. Practic, ONG-urile au beneficiile unui partener ATM, dar fără a avea costurile acestora. ONG-urile incluse în acest program pilot sunt Betania (Bacău) și Atelierul de bine (Buzău).