BET
16908.2
0.15%
BET-TR
35082.48
0.15%
BET-FI
60480.06
0.3%
BETPlus
2499.41
0.14%
BET-NG
1208.26
-0.17%
BET-XT
1441.87
0.07%
BET-XT-TR
2958.1
0.07%
BET-BK
3109.19
0.07%
ROTX
37104.36
0.08%


Consiliului Investitorilor Străini cere Guvernului să clarifice situația transferului contribuțiilor și incertitudinea generată de acesta

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Consiliului Investitorilor Străini (FIC), organizație ce reunește companii a căror cifră de afaceri cumulează peste 180 de miliarde de lei și care angajează aproape 200.000 de persoane a adresat scrisoare deschisa sefului Guvernului si celor doua camere ale Parlamentului cu privire la procesul de adoptare prin lege a ordonanței de urgență care reglementează transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, care inca nu s-a finalizat.

În data de 31 octombrie 2017, FIC a transmis o scrisoare similară prim-ministrului în funcție la acea vreme, domnul Mihai Tudose. Am afirmat încă de atunci faptul că nu înțelegem argumentele economice ale acestei decizii și am rugat Guvernul să transmită public și fără echivoc ce problemă dorește să rezolve prin mutarea contribuțiilor și de ce crede că aceasta este o soluție bună. Nu în ultimul rând, ne-am exprimat îngrijorarea că această măsură, în lipsa unui studiu de impact și fără o atentă pregătire a implementării, va avea efecte neprevăzute„, se precizeaza in comunicatul FIC

Cu toate acestea, mesajele mediului de afaceri au fost însă ignorate. În cele trei luni de la aplicare, realitatea a demonstrat că problemele sesizate de angajatori au fost întemeiate și chiar au apărut în plus altele noi. Acum economia se afla din nou într-o situație care nu oferă suficientă predictibilitate și stabilitate. Ordonanța de urgență 79/2017 care este în vigoare de la 1 ianuarie 2018 a fost discutată de Senat și a rămas la nivelul Camerei Deputaților, fiind neclar când și dacă aceasta o va adopta sau modifica.

CITESTE SI:  Teilor Holding lansează brandul de bijuterii sustenabile DAAR și publică primul Raport de Sustenabilitate

In comunicat se mai arata faptul ca lipsa de claritate în ceea ce privește scopul măsurii de transfer al asigurărilor sociale, precum și lipsa de înțelegere a impactului pentru diversele categorii de angajați au făcut ca implementarea să nu se realizeze în mod uniform de către toți angajatorii din mediul privat. Chiar și în zona publică aplicarea acestei măsuri a avut nenumărate efecte neprevăzute.

În ciuda faptului că rămân în dezacord cu modul în care acest transfer s-a reglementat, angajatorii își doresc o legislație clară și predictibilă care să asigure stabilitate pe termen mediu, garanție conferită de adoptarea finală sub forma unei legi aprobate de Parlament și publicată în Monitorul Oficial. Acest lucru le va garanta angajatorilor continuitatea aplicării măsurilor introduse de OUG 79/2017, iar membrii FIC vor respecta întocmai prevederile legale. În plus își vor putea schimba eficient sistemele informatice astfel încât să rezolve pe termen lung problemele birocratice generate de noile prevederi și costurile asociate acestora,” arata in incheiere comunicatul.

Foto: Facebook