BET
16892.28
0.37%
BET-TR
35049.47
0.37%
BET-FI
60464.76
0.56%
BETPlus
2492.68
0.36%
BET-NG
1217
0.61%
BET-XT
1441.53
0.39%
BET-XT-TR
2957.43
0.39%
BET-BK
3096.15
0.26%
ROTX
37117.66
0.4%



Fondul Proprietatea: Hidroelectrica riscă să piardă până la 1 miliard de lei

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Fondul Proprietatea avertizează asupra consecinţelor deosebit de grave pentru profitabilitatea Hidroelectrica şi performanţa generală a companiei care vor rezulta direct din implementarea Ordinului ANRE nr. 10/2019 („Ordinul 10”) cu privire la metodologia de stabilire a preţurilor şi cantităților de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate, emis de Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE).

Potrivit, Ordinului 10, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie cu capital de stat, va purta povara pieţei de energie reglementate, aşadar fiind pedepsită pentru creşterea eficienţei.

Ordinul 10, emis de ANRE la 1 februarie 2019, a determinat producătorul de electricitate Hidroelectrica să supună votului acţionarilor, în Adunarea Generală a Acţionarilor programată pentru 23 iulie 2019, suspendarea strategiei sale de tranzacţionare a energiei electrice, adoptată anterior, câtă vreme Ordinul 10 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 („OUG 114) ale cărei prevederi sunt implementate prin Ordinul 10 sunt în vigoare şi să reducă până la cel mult 35% din producţia estimată pentru anul viitor cantitatea de energie electrică care poate fi contractat cu un an în avans pe pieţele de electricitate centralizate administrate de către OPCOM.

listare Engie

Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton

Decizia propusă a fost considerată necesară de către managementul companiei, deoarece Ordinul 10 este neclar cu privire la cantitatea exactă de energie electrică pe care Hidroelectrica ar putea fi obligată de către ANRE să o vândă pe piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 – 28 februarie 2022.

Documentul specifică numai cantitatea de până la 65% din producţia estimată pentru anul viitor care ar putea fi solicitată companiei, într-o manieră arbitrară, pentru a fi vândută la preţuri reglementate, cu o marjă de profit de numai 5%.

Până în prezent , ANRE nu a adus clarificări cu privire la volumele de energie electrică pe care Hidroelectrica şi alte companii afectate sunt obligate să le livreze la preţ reglementat pentru respectiva perioadă, lăsându-le astfel într-o stare prelungită de incertitudine.

Un răspuns al ANRE la solicitarea Hidroelectrica, transmisă în mai 2019, privind o estimare a cantităţii de energie electrică care va fi atribuită de ANRE companiei pe contracte reglementate la preţuri reglementate, nu a adus niciun fel de clarificări.

Deşi ANRE nu a specificat până acum cantitatea de energie pe care Hidroelectrica trebuie să o rezerve pentru piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie 2020 – 28 februarie 2022, câteva dintre riscurile grave cărora compania este nevoită să le facă faţă, dacă nu va reuşi să livreze cantitatea solicitată, sunt cunoscute:

O amendă de până la 10% din cifra de afaceri a anului anterior pentru nelivrarea către furnizorii de ultimă instanţă a cantităţii de energie pentru consumatorii casnici care beneficiază de preţuri reglementate. Pe baza venitului estimat pentru 2019, de 3.5 miliarde RON, o astfel de amendă s-ar ridica la 350 milioane RON.

CITESTE SI:  Sphera Franchise Group estimează vânzări de peste 1,64 miliarde lei și un profit cu 20% mai mare

Un risc hidrologic. În caz că ar fi obligată să vândă 65% din producţia estimată pe piaţa reglementată, şi în situaţia în care nu ar fi în măsură să producă respectiva cantitate din cauza situaţiei hidrologice, Hidroelectrica va fi nevoită să achiziţioneze energiei mai scumpă de pe piaţa concurenţială, apoi să o vândă la un preţ mai mic, pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale de pe piaţa reglementată.

Potenţială pierdere de venituri. Ca rezultat direct al OUG 114 şi Ordinului 10, Hidroelectrica nu va fi capabilă să ofere o cantitate suficientă de energie pe pieţele concurenţiale administrate de OPCOM, deşi se constată o tendinţă de creştere a preţului pe aceste pieţe. Prin urmare, Hidroelectica va fi pe nedrept privată de potenţiale venituri.

Comentând pe marginea impactului Ordinului 10 asupra companiei Hidroelectrica, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments Limited UK, Sucursala Bucureşti și Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: „La mai bine de șase luni de la intrarea sa în vigoare, OUG 114, împreună cu Ordinul 10, adoptat ulterior de ANRE, continuă să facă ravagii pe piața de energie a României, introducând distorsiuni severe în special pe piața de electricitate.

Cel mai semnificativ impact este absorbit de companii precum Hidroelectrica, care a depus eforturi imense în ultimii ani să își îmbunătățească eficiența, cât și performanța operațională și financiară.

Lipsa de claritate creată de aceste regulamente nedorite au adus Hidroelectrica în situația în care îi este imposibil să implementeze strategia de business aprobată de acționarii săi și îi crește riscul de a suferi, din nou, pierderi precum cele din vremurile «băieților deștepți».

Dacă ANRE decide să oblige compania să vândă la preț reglementat cantitatea maximă de energie, 65% din producția sa, compania ar avea de pierdut nu mai puțin de 1 miliard RON.

În timp ce beneficiile pentru populație rămân nesemnificative, este evident că pierderile celei mai profitabile companie de stat, Hidroelectrica, vor fi pierderile fiecărui român.

Această nesiguranță are consecințe grave nu doar pentru performanța companiei, dar și pentru buna funcționare a pieței angro de energie electrică locale.”

Fondul Proprietatea a subliniat şi în trecut potențialul Ordinului 10 de a crea dezechilibre severe pe piața de energie a României și solicită, din nou, Guvernului și autorității de reglementare ANRE să organizeze consultari cuprinzătoare cu stakeholderii industriei, pentru a evita multiplicarea consecințelor dureroase pentru Hidroelectrica, întrucât acestea vor avea un efect de domino ausupra piaței de energie, bugetului de stat și percepției investitorilor față de România.


 

[ajax_load_more]