BET
16920.82
0.34%
BET-TR
35108.64
0.34%
BET-FI
60385.5
0.44%
BETPlus
2499.97
0.33%
BET-NG
1207.53
0.34%
BET-XT
1441.52
0.33%
BET-XT-TR
2957.36
0.33%
BET-BK
3113.16
0.24%
ROTX
37161.21
0.33%


Fondul Proprietatea: Lipsa guvernanței corporative în companiile de stat pune în pericol interesul economic al României

Autor: Financial Market
Timp de citit: 4 minute

Fondul Proprietatea își exprimă dezamăgirea pentru lipsa continuă a implementării legislației privind guvernanța corporativă în companiile de stat și îndeamnă Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor să ia măsuri imediate pentru a asigura aplicarea corectă și eficientă a OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă în companiile la care sunt acționare, se arată într-un comunicat al Fondului.

Este cel de-al doilea semnal pe care compania îl atrage asupra problemei guvernanței corporative în ultimele două săptămâni.

Încălcările recurente continuă să amenințe stabilitatea companiilor pe termen lung și contravin interesului economic al României, precum și al cetățenilor români.

Lipsa continuă a punerii în aplicare a legislației privind guvernanța corporativă la companiile de stat este deosebit de evidentă în opt dintre companiile din portofoliul Fondului, dar nu se limitează la acestea: Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Națională a Sării S.A. Salrom, C.N. Aeroporturi București S.A., S.N. Aeroportul Timișoara – Traian Vuia S.A., C.N. Administrația Porturilor Maritime Galați, C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, C.N. Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu și Plafar.

Potrivit datelor Fondului, peste 90% dintre numirile reprezentanților Guvernului în Consiliile de Administrație ale acestor companii nu sunt conforme cu regulile de guvernanță corporativă, așa cum sunt prevăzute în OUG 109/2011, pentru că fie sunt stabilite politic sau persoanelor în cauză le lipsește experiența profesională relevantă.

Punerea în aplicare a legislației privind guvernanța corporativă (OUG 109/2011) la nivelul Consiliilor de Administrație este ocolită sau încălcată în mod deschis în multe alte companii de stat prin: numiri ale unor persoane afiliate politic, numiri repetate ale membrilor interimari ai Consiliului și directoratului, amânarea pe termen nedeterminat a proceselor de selecție pentru numirea membrilor Consiliului pentru un mandat complet de patru ani.

In câteva cazuri, membri curenți ai Consiliului au aplicat la procesul de selecție organizat de Consiliul din care făceau parte, ceea ce implică conflicte de interese evidente și nerespectarea principiilor de guvernanță corporativă.

Fondul constată că numirile frecvente care ignoră procedurile de selecție adecvate au un impact negativ asupra rezultatelor financiare ale companiilor, motivației conducerii și a angajaților, realizării investițiilor planificate, precum și asupra relațiilor cu sindicatele sau partenerii de afaceri.

Pe termen lung, acestea blochează potențialul financiar al companiilor și creează instabilitate.

Comentând pe marginea încălcării legii privind guvernanța corporativă în companiile de stat, Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Investments și Manager de Portofoliu al Fondul Proprietatea a declarat:

Este profund dezamăgitor să vedem că numirile de persoane afiliate politic în consiliile de administrație și în postul de directori generali continuă să fie o practică în companiile de stat din România.

Până acum, ar fi trebuit să fie clar că inversarea acestei tendințe s-ar traduce în beneficii economice și sociale semnificative, de la reducerea riscurilor de fraudă și corupție la îmbunătățirea performanțelor operaționale ale companiilor și creșterea profitului pentru statul român, deblocând astfel potențialul lor economic și permițându-le să devină cu adevărat competitive.

Nu trebuie să uităm că aceste companii sunt proprietatea tuturor românilor și ca atare ar trebui să fie organizate și gestionate astfel încât să-și maximizeze profitul în interesul tuturor cetățenilor.

Este cu atât mai dezamăgitor faptul că încălcarea principiilor guvernanței corporative continuă în contextul în care statul are nevoie ca aceste companii să opereze la întregul lor potențial și să contribuie la economia locală într-o perioadă dificilă, prin locuri de muncă, impozite și, acolo unde este posibil, dividende.

Guvernul are încă o mare oportunitate de a se îndepărta de moștenirea dăunătoare din trecut prin respectarea legislației și punerea în aplicare a unor bune practici de guvernanță corporativă, care promovează interesul tuturor cetățenilor.

CITESTE SI:  Studiu Deloitte: Companiile imobiliare din Europa Centrală se așteaptă la o creștere a investițiilor și la îmbunătățirea activității pe piață în acest an

Analizele realizate de Fond mai arată că multe dintre persoanele numite în cele opt companii menționate mai sus sunt afiliate sau sprijinite politic, în timp ce majoritatea candidaților nu au experiență profesională sau se află într-un conflict de interese.

Mai mult, peste 70% dintre reprezentanții Guvernului au fost numiți recent pentru mandate interimare (50% pentru mandate de câte 4 luni), ceea ce prelungește practica dăunătoare de a nu organiza procese profesionale de selecție pentru termene complete de patru ani, care ar asigura stabilitatea, transparența și predictibilitatea în companie.

Fondul salută declarațiile recente făcute de Ministrul Finanțelor Publice despre nevoia de management profesionist în companiile de stat și determinarea ministerului de a supraveghea implementarea adecvată a OUG 109/2011.

În plus, pentru a se asigura că legislația privind guvernanța corporativă este pusă în aplicare în companii, Fondul solicită Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor să ia sau să faciliteze următoarele măsuri urgente:

• Eliminarea influenței politice în managementul companiilor de stat și încurajarea profesionalismului și standardelor ridicate de etică. Acestea vor reduce riscurile legate de corupție, întrucât integritatea și reputația sunt criterii cheie în procesele de selecție și evaluare pentru organele de conducere;

• Stabilirea și respectarea unor proceduri clare de selecție pentru consiliile de administrație și echipele de conducere executivă, pe termene complete de patru ani. Măsura va crește stabilitatea companiilor și le va permite să planifice și să realizeze investiții pe termen lung;

• Stabilirea unor procese și responsabilități clare în ceea ce privește luarea deciziilor, ceea ce va crea predictibilitate și va crește transparența în companie. Pe termen lung, va imbunatati considerabil responsabilitatea conducerii față de angajați, acționari și companie;

• Stabilirea unor criterii de performanță pentru organele de conducere, asigurând astfel performanța generală a companiei, care sa poata fi evaluate transparent si independent;

• Implementarea unui cod de etică cu reguli clare privind conflictele de interese și promovarea unor salarii adecvate, bazate pe performanță și rentabilitate pentru toți angajații, ceea ce le va îmbunătăți motivația;

• Respectarea prevederilor OUG 109/2011, care interzice ministerelor să intervină în managementul de zi cu zi al companiilor de stat.

În cele din urmă, un management profesional și transparent al companiilor de stat aduce beneficii companiilor respective, bugetului de stat și economiei, în general. În același timp, consolidează încrederea publicului în capacitatea Guvernului de a gestiona economia în mod responsabil, într-un moment critic.

Ca atare, Fondul îndeamnă Guvernul să pună în aplicare pe deplin și imediat legislația privind guvernanța corporativă în toate companiile de stat și, prin urmare, să asigure dezvoltarea durabilă a acestora.


 

[ajax_load_more]