BET
16947.98
0.5%
BET-TR
35164.99
0.5%
BET-FI
60482.43
0.6%
BETPlus
2503.39
0.47%
BET-NG
1212.49
0.75%
BET-XT
1444.24
0.52%
BET-XT-TR
2962.94
0.52%
BET-BK
3118.34
0.41%
ROTX
37227.85
0.51%


Grupul BCR a înregistrat un profit net de 312 mil de euro în primele nouă luni ale anului 2022

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

BCR a înregistrat un profit net de 1.539,7 milioane de lei (312,0 milioane de euro) în 1-9 2022, în creștere cu 34,8% față de 1.141,8 milioane de lei (232,5 milioane de euro) în 1-9 2021, datorită unei performanțe operaționale îmbunătățite, susținută de continuarea creșterii puternice a creditării.

Rezultatul operațional s-a îmbunătățit cu 24,7% până la 1.966,6 milioane de lei (398,5 milioane de euro) în 1-9 2022, de la 1.576,7 milioane de lei (321,0 milioane de euro) în 1-9 2021, pe fondul unor venituri operaționale mai mari, parțial compensate de cheltuieli operaționale mai ridicate.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 16,9% până la 2.102,1 milioane de lei (426,0 milioane de euro) în 1-9 2022, de la 1.797,6 milioane de lei (366,0 milioane de euro) în 1-9 2021, determinat de un volum mai mare de business împreună cu dobânzi mai mari pe piața monetară.

Venitul net din comisioane a crescut cu 11,8% până la 693,3 milioane de lei (140,5 milioane de euro) în 1-9 2022, de la 620,0 milioane de lei (126,2 milioane de euro) în 1-9 2021, determinat de un venit din comisioane mai mare pe toate categoriile de comisioane.

Rezultatul net din tranzacționare a crescut cu 69,4% până la 452,9 milioane de lei (91,8 milioane de euro) în 1-9 2022, de la 267,4 milioane de lei (54,4 milioane de euro) în 1-9 2021, datorită unei activități de tranzacționare mai crescute.

Venitul operațional a crescut cu 19,7% până la 3.324,5 milioane de lei (673,7 milioane de euro) în 1-9 2022, de la 2.776,9 milioane de lei (565,3 milioane de euro) în 1-9 2021, determinat de toate componentele principale de venituri.

CITESTE SI:  Norofert încheie un acord de distribuție a produselor sale pe piața din Statele Unite

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1.357,9 milioane de lei (275,2 milioane de euro) în 1-9 2022, în creștere cu 13,1% în comparație cu 1.200,2 milioane de lei (244,3 milioane de euro) în 1-9 2021, determinat în principal de contribuția anuală mai mare la fondul de garantare a depozitelor în 2022 cât și de cheltuieli cu personalul și alte cheltuieli administrative mai mari generate de mediul inflaționist.

În baza acestor evoluții, raportul cost-venituri s-a îmbunătățit până la 40,8% în 1-9 2022, față de 43,2% în 1-9 2021.

Costurile de risc și calitatea activelor

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de provizion de 291,8 milioane de lei (59,1 milioane de euro) în 1-9 2022, comparativ cu o alocare de 70.0 milioane de lei (14,3 milioane de euro) în 1-9 2021. Această alocare a constat în principal din provizioane de portofoliu și a fost determinată în principal de actualizarea parametrilor de risc, inclusiv a așteptărilor actuale asupra evoluției mediului macroeconomic.

Rata creditelor neperformante s-a situat la 2,8% în septembrie 2022, în scădere semnificativă față de 3,9% în decembrie 2021. Această evoluție reflectă o acumulare scăzută de noi credite neperformante, un trend pozitiv al recuperărilor pe ambele segmente retail și corporate, precum și creșterea soldului de credite acordate clienților. În același timp, gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante a atins nivelul de 172% în septembrie 2022.