BET
11756.76
0.6%
BET-TR
20419.1
0.6%
BET-FI
51647.15
0.34%
BETPlus
1758
0.6%
BET-NG
778.1
0.37%
BET-XT
1038.32
0.54%
BET-XT-TR
1808.02
0.53%
BET-BK
2280.66
0.52%
ROTX
25082.58
0.4%

Meta Estate Trust SA, un nou concept pe piața de real estate din România, a atras 19 mil de lei în prima rundă de finanțare

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Meta Estate Trust SA, o nouă companie pe piața imobiliară românească, anunță închiderea primei runde de finanțare de la investitori strategici și atragerea sumei de 19 milioane de lei.

Modelul de business Meta Estate Trust a fost conceput de Certinvest și adaptat la piața de real estate împreună cu șase acționari, antreprenori din piața imobiliară și de capital. 

În doar două luni de la momentul lansării oficiale, capitalul social al Meta Estate Trust a ajuns la 19 milioane de lei, sumă acumulată din contribuțiile inițiatorilor proiectului, cărora li s-au alăturat antreprenori cu experiență.

Parte din capitalul atras a fost utilizată deja în achiziționarea a aproximativ 40 de proprietăți, apartamente în București și Mamaia. Compania se pregătește în acest moment pentru o nouă rundă de finanțare.

„În următoarea Adunare Generală a Acționarilor din data de 14 iunie, vom propune spre aprobare două subiecte de interes pentru dezvoltarea Meta Estate Trust: atragerea a încă 15 milioane de lei printr-un plasament privat în această vară și alegerea membrilor pentru advisory board.

Trebuie subliniat faptul că toți investitorii care participă în următorul plasament privat pentru acțiuni ordinare Meta vor beneficia automat de acțiuni preferențiale, fapt ce reprezintă o premieră pentru piața de capital autohtonă. În mod firesc, ne vom îndrepta apoi atenția către listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București, printr-un IPO,” a declarat Eugen Voicu, cofondator Meta Estate Trust.

Compania are o structură de tip holding și își propune să fructifice cele mai bune oportunități din sectorul local de real estat, cu accent pe segmentul rezidențial urban mare, reprezentat pentru început de București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Meta Estate Trust urmărește o structură investițională de tip REIT, prin oferirea de randamente operaționale, cât și din aprecierea valorii activelor deținute, capitalizate printr-o rată de distribuție a profiturilor de până la 100%, în acțiuni ordinare.  

Holdingul este administrat de o companie de management, Meta Management Team SRL, dezvoltată de către cei șase inițiatori ai proiectului: Certinvest Management Solutions, Ionuț Nicolescu, Președinte SVN România, Adrian Stanciu, membru fondator Erudio și Ascendis Consulting, compania Delta Studio, prin antreprenorii Dragoș Bonea și Alex Bonea, Cosmin Mizof, Head of Risk Management la Certinvest și compania Mentor 2 Invest.

Obiectivul managementului Meta Estate Trust este atingerea unei ținte de randament proiectată ca medie anuală în primii zece ani de peste 15%.

În cadrul proiectului s-au alăturat deja 24 de investitori strategici, printre care amintim: Marian Alecu (antreprenor în HoReCa și turism), Cosmin Alexandru, Ovidiu Andrieș (antreprenor), Deig Oriol Casellas (Veranda Mall), Ilinca von Derenthall, Marian Dinu (DLA Piper), Călin-Răzvan Negoiță (Capital Fleet Services), Viorel Opaiț și Marius Scuta (JLL), Ilinca Păun (The Entrepreneurship Academy), precum și Dorin Nicolae Plaveti. 

Lansarea Meta Estate Trust coincide cu o perioadă de efervescență pentru piața rezidențială, creatoare de oportunități relevante pe termen mediu sau lung, conform tendințelor și evoluțiilor din ultima perioadă.

Numărul de imobile vândute la nivel național a crescut cu 21,5% în primele trei luni din 2021 comparativ cu perioada similară din 2020, conform statisticilor oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 

Piața rezidențială locală trece prin cel mai bun moment al său din istoria recentă: numărul de tranzacții este la un maxim absolut, accesibilitatea achiziționării unei noi locuințe este la cel mai bun nivel din ultimii 14 ani iar dobânzile rămân scăzute.

Există nenumărate oportunități pe piață, fie că vorbim de active deținute de instituții finanțatoare, de proiecte noi aflate în dezvoltare sau finalizate sau locuințe de pe piața liberă.

Avem cea mai bună expertiză de pe piață și o vom utiliza pentru a aduce cele mai bune randamente acționarilor și partenerilor noștri, cu o rotație a capitalurilor cât mai rapidă”, a declarat Ionuț Nicolescu, Președinte SVN România, consultantul imobiliar al Meta Estate Trust.

Modelul investițional Meta Estate Trust se bazează pe mai mulți piloni de investiții în proiecte imobiliare, cum ar fi: Early-Stage, Turn-Around și Rental.

Astfel, se acoperă cele mai importante segmente ale pieței imobiliare rezidențiale: investiții în proiecte aflate în stadiu incipient de dezvoltare, prin parteneriate cu dezvoltatori imobiliari consacrați și cu exit înainte de finalizarea acestora, achiziționarea de apartamente la prețuri negociate cu discount și aprecierea lor accelerată prin finisaje de înaltă calitate, în vederea vânzării acestora la prețul pieței și, nu în ultimul rând, închirierea pe termen scurt și mediu a unor apartamente achiziționate inițial pentru Early-Stage sau Turn-Around.

Numărul imobilelor tranzacționate în București și împrejurimi în T1 din 2021 a fost cu 35,2% mai mare față de primele trei luni din 2020 dar și cu 44,4% mai mare față de trimestrul întâi din 2019, când piața locală nu era afectată de efectele pandemiei de COVID-19.

În 2020, s-au stabilit noi recorduri de livrări de locuințe în România. În București și Ilfov au fost livrate 20.733 de unități, față de aproximativ 14.832 în 2019, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Peste 24.000 de locuințe se aflau în construcție în București și împrejurimi la începutul lunii martie 2021, conform datelor SVN România. Pentru acest an, sunt preconizate să fie finalizate între 18.000 și 20.000 de unități noi.

CITESTE SI:  TTS devine primul transportator de mărfuri listat la bursă, în urma unei oferte publice de 288 mil lei