BET
12570.35
1.17%
BET-TR
24433.62
1.19%
BET-FI
50702.97
0.05%
BETPlus
1873.87
1.1%
BET-NG
970.84
1.53%
BET-XT
1101.34
1.08%
BET-XT-TR
2127.18
1.1%
BET-BK
2293.72
0.76%
ROTX
28710.66
1.36%


Piata locală de fuziuni și achiziții a fost dominată în 2021 de investitori strategici, iar cele mai active sectoare au fost imobiliar, energie și tehnologie

Autor: Financial Market
Timp de citit: 2 minute

Investitorii strategici au fost cei mai activi cumpărători pe piața locală de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) din 2021, cu peste 60% din numărul total de tranzacții, urmați de investitorii instituționali și privați (20%) și de firmele de private equity (17%), conform unei analize efectuate de Deloitte România.

Dintre investitorii strategici străini implicați în tranzacții pe piața locală, cei mai mulți sunt din Franța (18%) și Austria și Germania (16%).

Alte țări care au fost printre cele mai active pe piața locală în anii anteriori, cum ar fi SUA și Regatul Unit al Marii Britanii, au avut investitori implicați în 2021 în doar 8%, respectiv 3% din numărul tranzacțiilor.

Datele se referă la cele 137 de tranzacții cu valoare de peste 5 milioane de euro anunțate în 2021, conform analizei Deloitte România, volum care marchează un nivel record al pieței în 2021.

Din punctul de vedere al valorii totale estimate, calculate atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, piața locală a fost de aproximativ 4-4,4 miliarde de euro.

Printre tranzacțiile în care cumpărătorii au fost investitori strategici din Franța se numără preluarea Duraziv de către Saint-Gobain și preluarea Frigotehnica și a Megatech Trading & Consulting de către VINCI Energies.

Investitorii strategici din Austria și Germania au fost activi în principal în sectorul imobiliar, fiind implicați în tranzacții precum preluarea Bucharest Financial Plaza de către Immofinanz sau preluarea clădirii The Light One de către UNIQA Real Estate GmbH.

Tranzacțiile de M&A din 2021 cu valori cumulate notabile au fost înregistrate în sectorul imobiliar (29% din valoarea totală a pieței, în scădere față de 37%, în 2020), urmat de energie (14%, în scădere de la 22%, în 2020) și tehnologie (11%, în scădere față de 19%, în 2020).

CITESTE SI:  Analiză XTB: Va îngheța sau nu Europa la iarnă? – Soluții posibile într-un context energetic și geopolitic complicat

O scădere semnificativă a fost vizibilă în domeniul sănătății, care a reprezentat 2% din valoarea totală a tranzacțiilor din România în 2021, similar cu nivelul din 2020, de 1%, dar la distanță mare de 12%, cât a reprezentat în 2019 și 2018.

Este demn de remarcat faptul că peste 50% dintre tranzacțiile monitorizate în 2021, atât ca număr, cât și ca valoare, sunt reprezentate de preluări ale unor jucători locali de către alți jucători locali.

Acesta este un indicator al maturității pieței de M&A din România, o piață în care jucătorii locali au un cuvânt tot mai important de spus. Sper și că tot mai multe companii locale vor face achiziții în afara țării, pentru o dezvoltare regională.

Mai merită subliniat faptul că valoarea medie a tranzacțiilor a fost de 27 de milioane de euro în 2021, ceea ce atestă faptul că piața de profil din România este efervescentă, dominată de tranzacții mici și medii, tendință care cel mai probabil se va menține, având în vedere nivelul de dezvoltare a unui număr important de companii active local”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Efectele crizei generate de pandemia de COVID-19 au fost minore, valoarea pieței locale menținându-se relativ constantă din 2018 până în prezent, spre deosebire de efectele crizei financiare, care au dus la prăbușirea pieței de la aproximativ 5,5 milioane de euro, în 2008, la 1,3 milioane, în 2009, și 0,9 milioane de euro, în 2010.