BET
16928.98
0.59%
BET-TR
35125.6
0.59%
BET-FI
60700.98
0.95%
BETPlus
2497.77
0.56%
BET-NG
1217.08
0.61%
BET-XT
1445.33
0.66%
BET-XT-TR
2965.22
0.66%
BET-BK
3104.2
0.52%
ROTX
37198.07
0.62%



Rezultate ING Bank România după primele nouă luni: profit net de aproape 600 mil lei și o cotă de piață de 10%

Autor: Financial Market
Timp de citit: 3 minute

Subsidiara locală a bancii olandeze ING a raportat un profit brut de 704 milioane lei la finalul primelor nouă luni, în creștere cu 17% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, susținut de puternica evoluție comercială.

Totodată, veniturile au crescut cu 13%, la 1.537 milioane, datorită dinamicii volumelor comerciale. Costurile operaționale au ajuns la 675 milioane lei, în creștere cu 3% față de septembrie 2018, influențate de creșterea numărului de angajați și a salariilor. Și costurile de risc au crescut la 158 milioane lei, în același ritm cu evoluția creditării. Astfel, profitul net a ajuns la 599 milioane lei la sfărșitul celui de-al treilea trimestru.

De asemenea, cota de piață în volumul creditelor angajate a ajuns la 10% la finalul lui septembrie. Volumul creditării a crescut la 26.9 miliarde lei, mai mult cu 9% respectiv 2.2 miliarde lei în 12 luni. Portofoliul de credite este preponderent generat de segmentul Retail, cu 61% dintre credite oferite clienților persoane fizice. Comparativ cu anul trecut, creditarea în segmentul IMM-urilor a crescut cu 8%. La o analiză de piață ce vizează numai creditele nou contractate de persoane fizice, aproape 1 din 5 credite sunt oferite de ING. Portofoliul continuă să fie unul sănătos, cu o rată a creditelor neperformante de 3,4% din totalul volumelor de credite acordate

Volumul depozitelor a ajuns la 34,3 miliarde de lei la finalul celui de-al treilea trimestru, o creștere de 16% respectiv 4,7 miliarde în ultimele 12 luni. Cota de piață ajunge astfel la 9,5%, comparativ cu 9% cât înregistra după cele nouă luni din 2018, rezultat influențat și de numărul crescut de clienți ce încasează venituri recurente în conturile ING.

CITESTE SI:  Impactul creșterii prețurilor la energie asupra gospodăriilor din România. Un apel la eficiență energetică

Numărul de utilizatori și interacțiunile cu banca continuă să crească. Peste 1 milion clienți au accesat aplicația ING Home’Bank în 2019, cu 40 milioane contacte în ultimele trei luni, reprezentând o creștere de 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018. 

În luna iulie, ING a renunțat la vechea versiune a aplicației Home’Bank, migrând clienții care încă o utilizau pe o nouă platformă ajustată mai bine telefonului mobil. Trecerea la noua interfață a accelerat și mai mult utilizarea de pe mobil, de unde provine acum mai mult de 90% din traficul înregistrat. 

Adopția masivă în România a aplicației pe mobil este susținută de opțiuni precum accesul universal la plățile prin telefon, de pe orice dispozitiv și sistem de operare, dovadă fiind cei 120.000 clienți care au plătit cu telefonul mobil, de pe Android sau iPhone, în cel de-al treilea trimestru. Telefonul mobil aduce și un control mai bun al cheltuielilor și tranzacțiilor prin funcția gratuită de notificări push, pe care au activat-o de două ori mai mulți clienți decât anul trecut, reprezentând aproximativ 30% din portofoliul total de clienți. 

Digitalizarea completă a procesului pentru creditele de nevoi personale face ca unul din 5 credite acordate de bancă să se efectueze prin aplicația ING Home’Bank, de oricând și oriunde, în mai puțin de 15 minute. 

ING Business, platforma digitală lansată la începutul anului 2018 pentru clienții din segmentul Mid-Corporate și IMM-uri, a câștigat cu 30% mai mulți clienți în ultimele trei luni. Mai mult, numărul de tranzacții și autentificări a crescut de peste 5 ori în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

30% dintre aceste autentificări provin din aplicațiile mobile native ING Business (disponibile pe sistemele de operare Android și iOS). Platforma digitală este din ce în ce mai accesată, astfel încât peste 1 milion de plăți au fost înregistrate în ING Business. Relevanța aplicației pentru utilizatori a fost recunoscută de publicația Global Finance, care i-a acordat premiul pentru „Cea mai bună platformă de digital banking din Europa Centrală și de Est”.

Baza de clienți activi din divizia de Retail a crescut cu 122.000 în ultimele 12 luni, ajungând la 1,4 milioane, ceea ce se traduce printr-o creștere de 10% față de anul trecut. Clienții care încasează venituri recurente în conturile de la ING au crescut cu 15%, la 930.000. Numărul în creștere a clienților cu venit recurent a influențat și economiile acestora, dovedind un raport direct pozitiv între contul curent și utilizarea contului de economii ușor accesibil. 

„Anul acesta sărbătorim 25 de ani de activitate în România, un prilej de mândrie pentru toți angajații și colaboratorii noștri, data fiind lunga noastră istorie de succes pe piața locală. Ne bucurăm că un număr crescând de clienți aleg să ni se alăture, ceea ce ne determină să continuăm  abordarea noastră axată pe experiența clientului și inovație.

Observăm o dinamică accelerată a interacțiunilor digitale, clienții preferând în număr din ce în ce mai mare aplicația de mobil pentru operațiunile bancare de zi cu zi. Astfel, 1 milion de clienți folosesc în mod activ Homebank, canalul nostru digital adresat clienților Retail.

De curând ne-am relocat sediul central într-o nouă casă, cu un concept modern, care facilitează modul de lucru Agile introdus în urmă cu doi ani. De asemenea anul acesta avem o nouă componență a echipei de management, care are misiunea de a conduce banca către un nou nivel de dezvoltare și maturitate.” a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.


 

[ajax_load_more]